Judecătoarea Daniela Panioglu a pierdut la CEDO, curtea constatând că nu a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție referitor la libertatea de exprimare. Magistratul de la Curtea de Apel București a depus plângerea la CEDO după ce Inalta Curte a mentinut hotararea CSM prin care se constatase ca Panioglu ar fi incalcat Codul deontologic atunci cand si-a permis sa o numeasca “tovarasa procuror” pe fosta sefa ICCJ Livia Stanciu.

Vom reda integral hotărârea Curții, în traducerea redacției.

CAZUL PANIOGLU împotriva ROMÂNIEI (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)

Cererea nr. 33794/14

INTRODUCERE .

Reclamantul s-a plâns că sentința care i-a fost impusă în urma hotărârii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție („Curtea de Casație”) din 1 noiembrie 2013 a împiedicat-o în mod automat câțiva ani să ia parte la examene pentru a-și promova progresul profesional. Ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa previzibilității în ceea ce privește Codul deontologic al magistraților, în măsura în care nu a reușit să definească conceptul de opinie exprimată cu privire la integritatea morală și profesională a unei colege, echivalând cu încălcarea libertății de exprimare. Ea s-a bazat pe articolul 10 al Convenției.

SECȚIUNEA
A IV-A CAZUL PANIOGLU împotriva ROMÂNIEI
(Cerere nr. 33794/14)
HOTĂRÂRE

Art. 10 • Libertatea de exprimare • S-a obținut un echilibru echitabil prin impunerea unei sancțiuni din codul deontologic la magistraților pentru publicarea acuzațiilor nefondate care pun sub semnul întrebării integritatea morală și profesională a unui coleg judecător • Interpretarea dispoziției Codului rezonabilă și previzibilă pentru un profesionist cu o experiență extinsă pe teren • Solicitantul se aștepta ca judecător să manifeste reținere în exercitarea libertății de exprimare în cazul în care autoritatea și imparțialitatea sistemului judiciar sunt susceptibile de a fi puse sub semnul întrebării dar nu împiedică participarea la concursuri de promovare • Penalitate proporțională în circumstanțe

STRASBOURG
8 decembrie 2020

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute la articolul 44 § 2 al Convenției. Poate fi supus revizuirii editoriale.

În cazul Panioglu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a patra), constituită ca o cameră compusă din:

Yonko Grozev, președinte,
Tim Eicke,
Faris Vehabović,
Iulia Antoanella Moțoc,
Armen Harutyunyan,
Pere Pastor Vilanova,
Jolien Schukking, judecători,
și Andrea Tamietti, grefierul secției,

Având în vedere:

cererea (nr. 33794/14) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățean român, dna Daniela Panioglu („reclamantul”) , la 28 aprilie 2014;

decizia de a notifica cererea către Guvernul României („Guvernul”);

observațiile părților;

După ce a deliberat în privat la 17 noiembrie 2020,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

INTRODUCERE

1. Reclamanta s-a plâns că sentința care i-a fost aplicată în urma hotărârii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție („Curtea de Casație”) din 1 noiembrie 2013 a împiedicat-o în mod automat, de ani de zile, să ia parte la examene pentru a-și continua progresul profesional. Ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa previzibilității în ceea ce privește Codul deontologic al magistraților, în măsura în care nu a reușit să definească conceptul de opinie exprimată cu privire la integritatea morală și profesională a unei colege, echivalând cu încălcarea libertății de exprimare. Ea s-a bazat pe articolul 10 al Convenției.

FAPTELE

2.Solicitantul s-a născut în 1968 și locuiește în București. Reclamantul a fost reprezentat de dl CL Popescu, un avocat care practică în București.

3.Guvernul a fost reprezentat succesiv de agenții lor, doamna C. Brumar, dl V. Mocanu și doamna SM Teodoroiu, din Ministerul Afacerilor Externe al României.

I.Contextul cauzei

4.Reclamantul este judecător de pe lângă Curtea de Apel București.

5.În martie 2012, reclamantul a scris un articol despre președintele Curții de Casație sub titlul „Nimic despre modul în care un tovarăș procuror a devenit președintele tuturor judecătorilor”. Se scria:

„Străbunicului meu, [NU], ucis de comuniști

În 1980, când lagărul comunist devenea din ce în ce mai insuportabil, actualul președinte al Curții de Casație a fost numit procuror în orașul în care m-am născut. Orașul avea o industrie siderurgică și un șantier naval și, prin urmare, se târa cu membrii Securității, de la mici informatori la cei mai privilegiați și mai buni torționari.

Aveam doisprezece ani și eram în clasa a șasea. Pentru că era aproape întotdeauna la serviciu și pentru a petrece cât mai mult timp cu noi, mama obișnuia să ne ducă pe mine și pe fratele meu mai mic la defilări pe 23 august. Odată am fost duși la un stadion să-l vedem pe Nicolae Ceaușescu, care călătorise în orașul nostru cu elicopterul. Îmi amintesc că am stat nenumărate ore sub soarele arzător. Erau mulți oameni în haine ponosite. Toți stăteam în picioare, repetând sloganurile. Lângă mine, o femeie vorbea doar cu ovuațiile pentru că era atât de obosită. Așadar, când am întors capul sub soarele arzător, am văzut un bărbat care o apucă de braț și îi spunea discret să-l urmeze. Doar pentru că ea rostise cuvintele. Nu mă mai interesa să-l văd pe marele lider.Am plecat și după ce am părăsit stadionul cu mult în urmă, am tot întrebat-o pe mama: De ce? Între timp, președintele Curții de Casație a fost un procuror în ascensiune. Cum s-a luptat tovarășul procuror pentru a-i dezrădăcina pe dușmanii ordinii socialiste și pentru urmărirea noului om? Firește, cu arma ei, dosarul dosarului.

Am început să-mi imaginez ce se poate întâmpla în temnițe, de unde unii au ieșit dezonorați, rupți și speriați, iar mulți nu au ieșit în viață. Cine îi făcea rău? Cum arătau cei care au fost răniți și cei care îi răneau? Unde sunt semnele? Nici astăzi nu există dorința de a afla.

Ulterior, în clasa a șaptea, în timpul stagiului meu în agricultură, am văzut deținute pe câmpul unde recoltam roșii. Purtau o uniformă groasă, cu o fustă în dungi și o eșarfă pe cap. Am vrut să memorez una dintre fețele lor. Statutul de deținut mi s-a părut incompatibil cu a fi femeie. Plângeau și ne cereau să ne apropiem de ei de parcă am fi fost proprii lor copii. Au apărut și alte femei, autoritare, îmbrăcate în uniforme dotate cu curele de piele. Mama mea mi-a spus că mulți dintre ei au fost condamnați pentru avort. Femeile au ales să-și omoare nenăscuții pentru că nu aveau mijloacele necesare pentru a-i crește. Pe lângă această frământare internă, aceștia au fost urmăriți de poliție [miliție] și de procurori. Cum s-a descurcat camaradul procuror în acel moment,natural încă pentru urmărirea noului om?

Pentru mine, lumea care prinsese deja forma consta în sărăcie severă, tăcerea și teroarea de pe suprafața pământului și iadul necunoscut din temnițele de unde nu se auzeau niciodată țipetele. Procurorii erau undeva sus, într-o lume strălucitoare de neatins, ceea ce făcea imposibil să văd cerul pentru toți cei din lumea mea. Toți acești tovarăși, uzurpatori ai lui Hristos și ai Legii Sale, au păzit sever închisoarea comunistă. Tovarășul procuror a plutit deasupra noastră, omniprezent, timp de paisprezece ani, până în 1994, când s-a transformat în judecător. Adică când aveam douăzeci și șase de ani. În tot acest timp, mi-am făcut temele la lumina lumânărilor, [lumânarea] lipită de marginea unui borcan [;] mâncarea a fost raționată; apa rece curgea doar două ore pe zi, apa caldă dispăruse de mult [;] tremuram de frig în interior [;] am așteptat la stațiile de autobuz până când am înghețat [și] după aceea am avut noroc dacă am găsi loc pe trotuarul [autobuzului] pentru a merge la școală.

Acum îmi dau seama că tot acest timp, atâta timp cât întreaga mea copilărie și adolescență, nu a fost irosit pentru că tovarășul procuror a realizat atât de mult, încât să devină ea însăși președintele tuturor judecătorilor. Președintele țării a numit-o în 2010, într-un stat european, unde sistemul de justiție este continuu reformat. Adică bătrânului, o față nouă. De aceea rezultatul este și va fi un veșnic eșec. ”

6.Numele reclamantei era pe linie, care de asemenea arăta că era judecătoare de pe lângă Curtea de Apel București. Articolul a fost tipărit atât într-un ziar național, Cotidianul, cât și pe un site de știri pe internet, Juridice.ro.

II.Proceduri disciplinare și codul deontologic împotriva solicitantului

A.Proceduri disciplinare împotriva reclamantului

7.La 8 martie 2012, Unitatea de Investigații Judiciare (Inspecția Judiciară – „IJ”) de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii (Consiliul Superior al Magistraturii – „CSM”) a deschis din oficiu o anchetă preliminară împotriva reclamantului cu privire la motivul că articolul publicat de ea se referea la cariera profesională a președintelui Curții de Casație.

8.La 17 aprilie 2012, IJ a produs o notă referitoare la articolul publicat de reclamant și a propus ca nota să fie transmisă Comisiei de disciplină pentru judecători („CDJ”) de pe lângă CSM pentru a stabili dacă a trebuit deschisă o anchetă disciplinară împotriva reclamantului pentru încălcarea articolului 99 litera (a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (privind conduita judecătorilor și procurorilor care le afectează onoarea și demnitatea profesională). IJ a considerat că articolul făcuse o paralelă între opresiunile regimului comunist și ascensiunea președintelui Curții de Casație, care lucrase ca procuror la acea vreme. Judecătorul LDS a fost numit în mod legal președinte al Curții de Casație în 2010,după ce a trecut procesul de verificare legal cerut pentru a se asigura că nu a fost membru sau nu a colaborat cu serviciile secrete înainte de 1990. Sugerând că s-a comportat în mod necorespunzător în momentul în care fusese procuror, fără a furniza fapte specifice, a făcut este imposibil ca IJ să verifice acuzațiile.

9.Articolul pe care și-a pus numele reclamantul a indus ideea că judecătoarea LDS și-a îndeplinit sarcinile profesionale în mod ilegal între 1980 și 1994, când lucra ca procuror. Prezentarea denaturată a activității profesionale a judecătorului LDS și sugestia unui comportament moral îndoielnic din partea ei au dus la deteriorarea reputației profesionale a președintelui Curții de Casație. Opiniile personale ale reclamantului exprimate în articol constituiseră un comportament care pune la îndoială onoarea și integritatea profesională a judecătorului LDS.

10.Conform legislației naționale și internaționale relevante, libertatea de exprimare a fost supusă unor excepții atunci când dreptul unei persoane la onoare, reputație și imagine personală a fost afectat. De asemenea, atunci când îl exercită, judecătorii trebuiau să se comporte în așa fel încât să păstreze demnitatea funcției lor și independența și imparțialitatea sistemului judiciar. Prin exprimarea publică a opiniilor sale cu privire la activitatea profesională a unui judecător, reclamanta a încălcat limitele obligației de discreție, ceea ce implică moderare și reținere în prezentarea opiniilor sale.

11.IJ a considerat că în cazul reclamantului au existat probe care sugerează că abaterea disciplinară prevăzută la articolul 99 litera (a) din Legea nr. 303/2004 fusese comisă. Acesta a considerat că limitele dreptului la libertatea de exprimare au fost depășite și că evaluarea reclamantei cu privire la activitatea profesională a președintelui Curții de Casație a fost efectuată într-un mod capabil să creeze o imagine negativă despre modul în care ea s-a comportat în calitate de procuror.

12.La 19 aprilie 2012, CDJ a dispus inițierea unei anchete disciplinare împotriva reclamantului pentru abaterea disciplinară prevăzută la articolul 99 litera (a) din Legea nr. 303/2004.

13.La 18 mai 2012, IJ a emis o notă despre rezultatul investigației disciplinare referitoare la reclamant și a propus ca nota să fie transmisă CDJ pentru a stabili dacă trebuia să fie inițiată o procedură disciplinară împotriva reclamantului. Bazându-se pe unele dintre argumentele din nota din 17 aprilie 2012 (a se vedea punctele 8-11 de mai sus), IJ a considerat că există probe în caz care ar putea sugera că elementele abaterii disciplinare prevăzute la articolul 99 (a) din Legea nr. 303/2004 a fost îndeplinită în cazul reclamantului.

14.La 21 mai 2012, CDJ a încheiat procedura împotriva reclamantului în măsura în care se referea la comiterea de către reclamant a presupusei abateri disciplinare prevăzute la articolul 99 litera (a) din Legea nr. 303/2004. Cu toate acestea, CDJ a trimis cazul către secția judecătorilor din CSM („SJCSM”) pentru a stabili dacă reclamantul a încălcat articolul 18 § 2 din Codul deontologic (“Codul”). Acesta a reținut că articolul 99 litera (a) din Legea nr. 303/2004 se referea la circumstanțe în care un judecător sau procuror și-a afectat propria onoare și demnitate profesională sau reputația sistemului de justiție prin propriile sale acțiuni și conduită. Acesta nu fusese cazul reclamantului. Articolul ei fusese scris într-o manieră literară, făcuse referire la aspecte ale erei comuniste care erau bine cunoscute și reflectaseră restricțiile impuse drepturilor oamenilor în acele vremuri, pe care reclamantul le reamintea. Articolul conținea, de asemenea, informații exacte referitoare la faptul că judecătoarea LDS a lucrat ca procuror și ca judecător și că, începând din 2010, a fost numită președintă a Curții de Casație. Reclamanta nu a folosit un limbaj violent sau urât capabil să tulbure opinia publică, iar articolul ei nu a avut un impact semnificativ în mass-media.

15.Totuși, modul în care a fost scris articolul reclamantei a creat o imagine negativă a modului în care judecătorul LDS și-a îndeplinit atribuțiile de procuror în timpul comunismului. Folosind expresia „tovarăș procuror” în titlul articolului, reclamantul a sugerat că președintele Curții de Casație a fost vinovat de faptul că a devenit „președintele tuturor judecătorilor”, chiar dacă a fost procuror în timpul perioadei regimului comunist. Prin contrastarea situației persoanelor „sărace, tăcute și asuprite” cu cea a procurorului LDS – care a fost caracterizată „de neatins” și „în creștere” – reclamanta a considerat-o practic pe LDS vinovată pentru faptul că a avut un statut superior din cauza poziției sale de procuror.

16. De asemenea, din conținutul articolului s-a putut înțelege că dosarele procesate de LDS în timpul comunismului au fost folosite ca mijloc de opresiune pentru a „dezrădăcina dușmanii ordinii socialiste și pentru urmărirea noului bărbat ”sau pentru a condamna femeile pentru avort. În plus, reclamantul a declarat generic în articol că „toți acești tovarăși”, implicând și pe „tovarășul procuror” menționat în titlul articolului, au fost „uzurpatori ai lui Hristos și ai Legii Sale” și „au păzit cu strictețe închisoarea comunistă ”.

17.În cele din urmă, articolul menționează numirea lui LDS în funcția de președinte al Curții de Casație și se referă la cei paisprezece ani în care a lucrat ca procuror în timpul regimului comunist atunci când „a realizat atât de mult, încât a devenit ea însăși președinta tuturor judecătorilor” .

18. CDJ a considerat că, scriind articolul în modul menționat mai sus, reclamanta a pus în discuție respectarea dispozițiilor legale relevante referitoare la conduita profesională a profesioniștilor în drept. Bazându-se, printre altele, pe articolul 18 § 2 din cod, articolul 10 din convenție, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului („Curtea”) și pe declarațiile reclamantului, CDJ a considerat că reclamantul depășise limitele de exprimare care trebuiau să respecte obligația de apreciere. Astfel, echilibrul dintre dreptul unei persoane la libertatea de exprimare și interesul legitim al unui stat democratic de a se asigura că o persoană care deține funcții publice a respectat domeniul de aplicare al articolului 10 al Convenției a fost rupt.

19. CDJ a susținut în plus că, exprimând opinii care ar putea face un observator rezonabil – adică o persoană bine intenționată, dezinteresată și informată – se îndoiește de integritatea și moralitatea profesională a unui coleg, solicitantul a depășit limitele libertății de exprimare în raport cu dreptul persoanei respective la imagine personală, onoare și reputație. Prin urmare, au existat dovezi care sugerează că reclamanta a încălcat articolul 18 § 2 din cod, deoarece în articolul sub numele ei a sugerat că LDS nu și-a îndeplinit legal îndatoririle profesionale între 1980 și 1994, când lucra ca procuror.

20. CDJ a susținut în cele din urmă că prezentarea rău intenționată și denaturată a activității profesionale a LDS și sugestia că comportamentul ei a fost îndoielnic, fără nicio dovadă justificativă în acest sens, a provocat suspiciuni nefondate cu privire la profesionalismul LDS. Opiniile personale exprimate de reclamantă în articolul său au echivalat cu o conduită care afectase dreptul la imagine personală, onoare și reputație a judecătorului.

B. Proceduri desfășurate împotriva reclamantului

1. Decizie a SJCSM

21. Într-o decizie din 16 octombrie 2012, SJCSM a considerat că articolul reclamantului a încălcat articolul 18 § 2 din cod, care stabilește una dintre limitările impuse unui funcționar al instanțelor de drept la libertatea de exprimare. Bazându-se pe argumente similare cu cele invocate de CDJ (a se vedea paragrafele 15-17 de mai sus), SJCSM a susținut în continuare că articolul reclamantului a fost scris într-o manieră care a creat o imagine negativă a modului în care judecătorul LDS și-a îndeplinit îndatoririle ca procuror în timpul comunismului.

22. SJCSM a respins argumentul reclamantei potrivit căruia articolul său a fost doar un eseu literar și a constatat că a depășit limitele libertății de exprimare care trebuiau să respecte obligația de discreție. Astfel, a fost rupt echilibrul dintre dreptul său individual la libertatea de exprimare și interesul legitim al unui stat democratic de a se asigura că o persoană care deține funcții publice respectă domeniul de aplicare al articolului 10 al Convenției.

23. Argumentul reclamantului potrivit căruia articolul 18 § 2 din cod nu putea fi citit fără a lua în considerare definiția bunei-credințe prevăzută la articolul 99¹ § 1 din Legea nr. 303/2004 nu a putut fi acceptat în condițiile în care acel articol definește reaua-credință și neglijența gravă și se referă exclusiv la exercitarea funcțiilor profesionale de către judecători sau procurori.

24. SJCSM a reiterat, de asemenea, constatarea CDJ privind comportamentul reclamantului (a se vedea punctele 19-20 de mai sus).

25. În plus, SJCSM a considerat că în decizia sa din 28 martie 2012 prin care a fost declarată neconstituțională legislația recent adoptată privind lustrația, Curtea Constituțională a menționat că, în opinia lor, înaintată instanței, Consiliul Asociației Procurorilor din România a declarat că, în conformitate cu legea relevantă în vigoare în perioada comunistă, procurorii civili au fost competenți să investigheze doar infracțiunile obișnuite, nu infracțiunile politice și că procurorii nu numai că nu au slujit regimul, ci au fost singurul obstacol împotriva abuzurilor comise de organele represive.

26. Spre deosebire de punctul menționat mai sus, reclamantul a făcut referire la dosarele procesate de LDS în acea perioadă ca fiind utilizate ca mijloc de opresiune pentru a „dezrădăcina dușmanii ordinii socialiste și pentru urmărirea noul bărbat ”sau să condamne femeile pentru avort, fără a prezenta nicio dovadă concretă. Prin urmare, ea învinovățea practic președintele Curții de Casație doar pentru că lucrase ca procuror în timpul comunismului. Astfel, ea afectase în mod clar integritatea profesională și morală a unui coleg judecător.

2. Contestația reclamantului împotriva deciziei SJCSM

27. La 3 decembrie 2012, reclamantul a contestat decizia în fața plenului CSM. Ea a susținut că articolul 18 § 2 din cod se referă la exprimarea unei opinii, dar nu a reușit să definească conceptul. În absența unei definiții a acestui concept, s-ar putea argumenta în mod rezonabil că a însemnat exprimarea unui punct de vedere subiectiv. Cu toate acestea, pentru a afecta imaginea, onoarea și reputația unei persoane, o astfel de opinie personală a trebuit să privească în mod clar și expres acte și fapte concrete capabile să compromită integritatea profesională sau moralitatea acelei persoane. Articolul ei nu conținea nicio afirmație clară explicită cu privire la moralitatea și integritatea profesională a judecătorului LDS Eseul său conținea doar câteva întrebări retorice care nu se ridicaseră la o opinie categorică. De asemenea, folosind expresia „tovarăș procuror”, ea se referise la un fapt incontestabil în cadrul portretizării timpului comunist.

28. Bazându-se pe instrumentele internaționale și europene referitoare la judecători, reclamantul a susținut, în plus, că aceste instrumente necesită o diligență specială în cazurile de investigare disciplinară a judecătorilor, inclusiv o selecție atentă și evaluarea elementelor strict obiective și esențiale, astfel încât orice expunere a unui judecător lala o presiune inacceptabilă ar fi evitată. Aceleași cerințe trebuiau respectate în cazurile unei investigații de conduită, dat fiind că, în conformitate cu legislația internă, o recunoaștere a încălcării Codului a însemnat o sancțiune disciplinară care ar împiedica avansarea în carieră. Spre deosebire de alte state europene, Codul român nu fusese doar un ghid privind problemele morale, ci un cod disciplinar deghizat.

29. Comportamentul ei, care a constat în publicarea unui articol literar care descrie experiențele sale personale, a fost examinat într-o manieră deficitară prin încălcarea criteriilor extrem de importante de obiectivitate stabilite în instrumentele internaționale relevante. Astfel, unele segmente și expresii din text fuseseră evaluate în mod excesiv și li se acordase subiectiv un anumit sens, care fusese preferat de anchetatori. De asemenea, regulile și principiile privind obligația de discreție a judecătorului au fost înțelese greșit și au fost interpretate foarte rigid, bazându-se pe argumente care nu aveau nicio legătură cu textul. Faptul că procedura disciplinară a fost redirecționată către proceduri pe codul de conduită a susținut argumentul presiunii impuse din oficiu de către un organism independent care nu fusese creat pentru a ancheta judecătorii.

30. Reclamanta a susținut, de asemenea, că eseul său se referea la funcția de președinte al Curții de Casație și nu s-a referit la un coleg, deoarece nu a avut niciun interes pentru LDS ca persoană. Conform normelor internaționale relevante referitoare la judecători, un judecător trebuia să fie mai tolerant și mai deschis la întrebări și critici, întrucât el sau ea era foarte expus publicului. Acest lucru a fost cu atât mai mult în cazul judecătorilor care exercită o funcție oficială de stat. Persoana care exercita o funcție oficială de stat era un subiect de interes public și, prin urmare, era firesc ca toate aspectele referitoare la cariera trecută și prezentă a persoanei respective să fie dezbătute public de orice persoană.

31. În sfârșit, reclamanta a susținut că eseul său a făcut parte dintr-o serie de alte eseuri pe care le-a publicat deja și nu a fost o lucrare unică și izolată.

3. Decizie a plenului CSM

32. Prin decizia din 23 ianuarie 2013, plenul CSM a respins contestația reclamantului. Acesta a considerat că statutul reclamantei ca oficial al instanței nu o privase de dreptul său la libertatea de exprimare. Cu toate acestea, comportamentul ei constând în declarațiile pe care le făcuse în articolul său publicat în presă a încălcat obligația de apreciere al unui official al instanței. Astfel, echilibrul dintre dreptul unei persoane la libertatea de exprimare și interesul legitim al unui stat democratic de a se asigura că o persoană care deține funcții publice a respectat domeniul de aplicare al articolului 10 al Convenției a fost rupt.

33. Obligația de discreție a unui oficial al instanței implică moderare și reținere în prezentarea opiniilor sale. Reclamanta fusese îndreptățită să-și exprime opinia cu privire la unele aspecte legate de activitatea sistemului de justiție. Cu toate acestea, modul de a face unele dintre declarațiile sale a rupt echilibrul menționat mai sus, mai ales că nu au existat dovezi care să sugereze că, în aceste condiții, expresiile folosite au reprezentat pentru ea singura modalitate de a transmite informațiile pe care intenționase să le prezinte.

34. Prin publicarea articolului, prin modul de prezentare a evenimentelor și a expresiilor utilizate, reclamantul a afectat integritatea morală și profesională a unui coleg de judecător. Declarațiile ei nu fuseseră judecăți de valoare, dar de fapt transmiseseră anumite puncte specifice și fuseseră o opinie personală clară și fără echivoc cu privire la integritatea morală și profesională a președintelui Curții de Casație. Argumentul ei potrivit căruia articolul său se referea exclusiv la funcția de președinte al Curții de Casație a fost nefondat. Opiniile exprimate în articol se refereau la persoana care deținea funcția respectivă, întrucât nu se putea face distincție între funcție și persoana care o ocupa.

35. Mai mult, prezentarea realităților vremurilor comuniste ar fi putut fi făcută într-un mod mai puțin intens, care nu ar fi afectat integritatea și onoarea profesională a unui coleg și cu accent pe problemele cu care se confruntă sistemul de justiție.

36. Plenul a susținut, de asemenea, că declarațiile reclamantului trebuiau examinate în contextul lipsei de încredere în sistemul de justiție care a fost evidentă de mult timp și care i-a afectat grav autoritatea și aparența de imparțialitate. În mod clar, un judecător ar fi trebuit să cunoască mai bine decât oricine riscurile declarațiilor care ar putea avea un impact semnificativ asupra reputației sistemului. În acest context, folosirea unui limbaj echilibrat cu o prezentare obiectivă a deficiențelor sistemului a fost mai bună decât a face declarații care încalcă comportamentul profesional despre un coleg. Prin urmare, argumentul reclamantei conform căruia eseul său nu conținea o opinie categorică, ci numai întrebări retorice literare nu puteau fi acceptate.

37. Modul în care reclamanta a ales să-și exprime opinia cu privire la realitățile regimului comunist, sugerând că un coleg magistrat a avut o conduită și o evoluție profesională îndoielnice a dus la ridicarea unor îndoieli nejustificate cu privire la morala și integritatea profesională a președintelui Curții de Casație.

38. În cele din urmă, plenul CSM a concluzionat că opiniile personale exprimate de reclamantă în articolul său se ridicau la un comportament care afectase dreptul la imagine personală, onoare și reputație al judecătorului LDS.

4. Apelul reclamantului împotriva deciziei din Plenul CSM

39. Reclamanta a făcut recurs împotriva deciziei plenului CSM în fața Curții de Casație și a reiterat argumentele contestației sale din 3 decembrie 2012 împotriva deciziei SJCSM din 16 octombrie 2012 (a se vedea paragraful 27-31 de mai sus).

5. Hotărârea Curții de Casație

40. Printr-o hotărâre definitivă din 1 noiembrie 2013, Curtea de Casație a respins apelul reclamantului ca nefondat. Acesta a susținut că articolul reclamantei a prezentat într-un mod denaturat activitatea profesională a președintelui Curții de Casație, sugerând că aceasta s-a comportat îndoielnic, fără a prezenta dovezi justificative. Expresiile folosite de reclamant, cum ar fi „tovarășul procuror”, „toți acești tovarăși”, „uzurpatorii lui Hristos și Legea Sa” și „au păstrat cu strictețe închisoarea comunistă”, ar fi putut provoca un observator rezonabil – adică un persoană bine intenționată, dezinteresată și informată – să se îndoiască de integritatea morală și profesională a persoanei vizate de articol și să depășească în mod clar limitele obligației de discreție a solicitantului.

41. Conform instrumentelor internaționale relevante și jurisprudenței Curții, libertatea de exprimare a funcționarilor instanței a fost exercitată în principal sub umbrela jurisprudenței Curții și a Convenției atât în ​​ceea ce privește îndatoririle, cât și responsabilitățile care revin celor care servesc justiția și în ceea ce privește limitările impuse drepturilor lor care erau necesare pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea sistemului de justiție. Drept urmare, argumentul reclamantei potrivit căruia prezentând într-o manieră exclusiv literară experiențele sale personale de viață nu a pătat demnitatea funcției de judecător sau independența și imparțialitatea sistemului judiciar nu a putut fi acceptat,deoarece articolul conținuse referințe clare la activitatea profesională și comportamentul președintelui Curții de Casație și făcuse trimiteri la perioada comunistă în care lucrase ca procuror.

42. Instanța a susținut, de asemenea, că argumentul reclamantului potrivit căruia procedura disciplinară a fost deviată în proceduri de conduită la propunerea unui organ independent care nu fusese creat pentru a investiga presupusele abateri ale judecătorilor nu ar putea fi acceptat. Regulile și reglementările privind organizarea și funcțiile CSM și ale organelor sale prevedeau în mod expres o procedură privind examinarea presupuselor încălcări ale Codului, care era diferită de procedura stabilită pentru examinarea presupuselor abateri disciplinare. De asemenea, modul în care deciziile luate în timpul acestor seturi separate de proceduri ar putea fi contestate a fost diferit. Prin urmare, decizia CDJ din 21 mai 2012 (a se vedea paragraful 14 de mai sus) nu a reprezentat o deviere a procedurilor disciplinare în proceduri pe codul de conduită.

III. Alte informatii relevante

A. Alte proceduri CSM și administrative introduse de reclamant

43. La 15 decembrie 2015, reclamanta a solicitat CSM să elimine din dosarul său profesional decizia SJCSM din 16 octombrie 2012, decizia plenului CSM din 23 ianuarie 2013, hotărârea Curții de Casație din 1 noiembrie 2013 și orice alte informații referitoare la presupusa încălcare a Codului de către ea. În plus, ea a cerut CSM să anuleze decizia de introducere a codului. Ea a susținut că decizia plenară a CSM de a introduce codul și codul în sine au fost neconstituționale și, prin urmare, orice informație referitoare la o presupusă încălcare a codului de către ea în dosarul său profesional a fost neconstituțională.

44. La 21 ianuarie 2016, plenul CSM a respins cererile reclamantei ca nefondate, motivând că nu au existat temeiuri legale pentru eliminarea documentelor indicate de ea din dosarul său profesional. În plus, decizia de introducere a Codului și a Codului în sine nu fusese neconstituțională.

45. La 29 aprilie 2016, reclamanta a intentat o acțiune administrativă împotriva CSM, urmărind ca documentele relevante și orice alte informații referitoare la presupusa încălcare a Codului de către ea să fie scoase din dosarul său profesional și decizia CSM de introducere a Codului anulată și articolul 18 § 2 din Cod eliminat. În plus, a ridicat o obiecție de neconstituționalitate cu privire la decizia de introducere a codului. Ea a susținut că, printre altele, articolul 18 § 2 din cod era ilegal, deoarece era neclar și lipsit de precizie în ceea ce privește persoana protejată de acest articol. În special,nu era clar dacă protecția oferită de articolul în cauză se referea la un „coleg” care lucra pentru aceeași instanță ca funcționarul instanței de anchetă sau unul care lucra pentru orice altă instanță din țară. O constatare conform căreia un funcționar al instanței a încălcat Codul ar putea avea consecințe negative asupra carierei sale în ceea ce privește evaluările profesionale și avansarea în carieră.

46.La 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Pitești („Curtea de Apel”) a trimis obiecția de neconstituționalitate a reclamantului referitoare la decizia CSM de introducere a Codului Curții Constituționale. Procedurile Curții Constituționale par a fi în curs.

47. Într-o hotărâre din 4 octombrie 2016 care era susceptibilă de a face apel, Curtea de Apel a respins procedurile administrative introduse de reclamant împotriva CSM ca nefondate. Nu există dovezi în dosar dacă acest set de proceduri s-a încheiat printr-o hotărâre definitivă.

B. Informații transmise Curții de către părți

1. Participarea reclamantului la concursuri pentru posturi la Curtea de Casație

48. La 3 februarie 2017, CSM a solicitat IJ să întocmească un raport privind integritatea profesională a candidaților, inclusiv a solicitantului, care fusese declarat eligibil pentru a participa la un concursul organizat în perioada 3 ianuarie – 31 mai 2017 pentru promovări la Curte de Casatie.

49. La 7 aprilie 2017, IJ a întocmit raportul privind solicitantul. Acesta a menționat că: (i) în urma acuzațiilor presei cu privire la cererile de rambursare a chiriei ilegale formulate de reclamantă, autoritățile competente au încetat să plătească chiria ei și a inițiat proceduri judiciare împotriva autorităților; (ii) SJCSM a decis să impună o pedeapsă disciplinară reclamantei în urma unui conflict pe care l-a avut cu un coleg în 2016, dar decizia nu fusese definitivă la momentul raportului; (iii) și că, în conformitate cu decizia finală SJCSM din 16 octombrie 2012 (a se vedea paragraful 21 de mai sus), reclamantul a încălcat articolul 18 § 2 din cod.

50. Ulterior, IJ a concluzionat că reclamantul nu îndeplinise cerințele necesare de conduită, îndatoriri și integritate pentru a concura pentru un post de Curte de Casație.

51. La 22 ianuarie și la 8 noiembrie 2019, CSM a informat guvernul că reclamanta a îndeplinit condițiile legale pentru participarea la concursul din 2017 (a se vedea paragraful 48 de mai sus), dar nu a participat la examenele propriu-zise. Rezultatul procedurii de conduită împotriva ei nu o împiedicase să solicite promovarea. Conform dispozițiilor legale relevante, decizia SJCSM din 16 octombrie 2012 a fost atașată la dosarul profesional al reclamantei, a trebuit să fie luată în considerare în timpul evaluării sale profesionale și va fi efectivă timp de trei ani. Evaluările profesionale ale solicitantului pentru perioada 2011-13 și 2014‑16 nu au fost finalizate din motive administrative obiective.

52. La 18 iunie 2019, CSM a informat reclamantul că posibila promovare a unui judecător la Curtea de Casație a fost evaluată în lumina ultimelor trei aprecieri profesionale finalizate ale unui candidat atașate la dosarul său profesional. Evaluarea activității unui judecător în fiecare dintre evaluări trebuia să fie „foarte bună” pentru ca acesta să poată participa la concurs. Constatarea unui raport de evaluare privind integritatea unui judecător a fost eficientă numai pentru perioada de trei ani evaluată și nu a avut niciun efect asupra rapoartelor ulterioare. Având în vedere modul în care au fost calculate calificativele, o pedeapsă aplicată pe codul de conduită nu ar putea rezulta de la sine, pentru ca funcționarul instanței să nu primească un rating „foarte bun” în raportul său de evaluare.Începând din 2012, CSM a examinat șapte cazuri referitoare la posibile încălcări ale articolului 18 § 2 din cod de către judecători și procurori. În două cazuri, inclusiv cazul reclamantului, SJCSM a constatat că articolul 18 § 2 din cod a fost încălcat, în timp ce în celelalte cinci cazuri s-a decis în deciziile finale că articolul menționat anterior nu a fost încălcat.

53. La 8 noiembrie 2019, președintele Curții de Apel București a informat Guvernul că reclamanta nu va fi eligibilă pentru a solicita promovări la Curtea de Casație până în ianuarie 2021, indiferent de rezultatul evaluărilor sale, deoarece în 2018 Curtea de Casație a confirmat sancțiunea disciplinară impusă reclamantului pentru evenimentele care au avut loc în 2016 (a se vedea punctul 49 de mai sus).

2. Hotărârea Curții de Casație din 17 aprilie 2019

54. Într-o hotărâre definitivă din 17 aprilie 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 25 februarie 2020, Curtea de Casație a admis procedura administrativă introdusă de judecătorul GB, care a fost atașat unei instanțe județene – despre care s-a constatat că a încălcat Articolul 18 § 2 din Cod ca urmare a unei declarații publice referitoare la integritatea morală a LDS, care fusese președintele Curții de Casație la momentul declarației – împotriva CSM care solicita eliminarea articolului 18 § 2 al Codului și un ordin prin care hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial. Instanța a considerat că articolul în cauză era ilegal, deoarece nu era clar și nu avea precizie în ceea ce privește persoana protejată de acest articol. În special,nu era clar dacă protecția oferită de articolul în cauză se referea la un „coleg” care lucra pentru aceeași instanță cu judecătorul investigat sau care lucra pentru orice altă instanță din țară. O constatare conform căreia un funcționar al instanței a încălcat Codul ar fi putut avea consecințe negative asupra carierei sale în ceea ce privește evaluările profesionale și avansarea în carieră.

55. Într-o hotărâre definitivă din 19 decembrie 2019, Curtea de Casație a admis procedura intentată de judecătorul GB care urmărea ca decizia finală SJCSM să o considere responsabilă pentru încălcarea articolului 18 § 2 din cod anulată cu referire la hotărârea finală din 17 aprilie 2019 (a se vedea paragraful 54 de mai sus).

C. Informații privind fostul agent al guvernului

56. La 25 ianuarie 2019, Guvernul a solicitat Curții o prelungire a termenului inițial stabilit pentru depunerea observațiilor lor cu privire la admisibilitatea și temeinicia cazului reclamantului într-o scrisoare semnată în numele doamnei Brumar. Curtea a acordat prelungirea solicitată, iar Guvernul a transmis în cele din urmă observațiile Curții la 23 aprilie 2019.

57. Doamna Brumar a fost înlocuită din funcția de agent guvernamental la 13 februarie 2019.

58. La 15 februarie 2019, în urma unei anchete depuse de reprezentantul reclamantei cu privire la numirea doamnei Brumar în funcția de agent guvernamental, departamentul de relații publice al secretariatului general al guvernului i-a trimis un e-mail prin care i-a fost comunicat că modul în care a fost numită doamna Brumar pe post fusese ilegal.

CADRU JURIDIC RELEVANT

59. Dispozițiile relevante ale Codului de conduită pentru judecători și procurori, în vigoare la momentul respectiv, au următorul cuprins:

Articolul 18

„(1) Relațiile judecătorilor și procurorilor în cadrul grupurilor din care fac parte trebuie să se bazeze pe respect și bună credință, indiferent de experiența și poziția lor profesională.

(2) Judecătorilor și procurorilor li sa interzis să își exprime opinia cu privire la integritatea morală și profesională a colegilor lor. ”

LEGEA

I. OBSERVAȚII PRELIMINARE

60. La 18 februarie 2019, ca urmare a retragerii doamnei Brumar din funcția de agent guvernamental, reclamantul a solicitat Curții să rețină că toate actele procedurale prezentate de guvern în acest caz erau nule și că Guvernul a fost oprit să ridice orice obiecții de inadmisibilitate, deoarece fostul lor agent nu fusese numit în mod legal. Ea s-a bazat pe e-mailul din 15 februarie 2019 al departamentului de relații publice al secretariatului general al guvernului, care confirmă ilegalitatea numirii în cauză (a se vedea paragraful 58 de mai sus).

61.În plus, reclamanta a susținut că Guvernul a prezentat mai multe fapte referitoare la normele și legile interne relevante aplicabile în momentul în care reclamanta și-a publicat articolul, care a fost în mod vădit eronat și a dovedit în mod clar intenția Guvernului de a induce în eroare Curtea.

62. Curtea constată că, conform articolului 35 din Regulamentul Curții, părțile contractante sunt reprezentate de agenți care pot fi ajutați de avocați sau consilieri. Observă, de asemenea, că niciuna dintre informațiile disponibile în dosarul de față nu sugerează că a fost luată o decizie oficială, administrativă sau judiciară, cu privire la presupusa numire ilegală a doamnei Brumar în funcția de agent guvernamental. De asemenea, guvernul nu a informat Curtea, nici înainte, nici după înlocuirea doamnei Brumar, cu privire la un potențial impediment în calitatea sa de a sta în numele lor. Mai mult, Curtea nu a identificat niciun incident procedural care ar fi ridicat îndoieli cu privire la statutul ei de reprezentant al guvernului. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv pentru a concluziona că observațiile Guvernului sau orice alte documente nu au fost prezentate în mod valid.

63. În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia Guvernul a furnizat informații eronate sau înșelătoare, Curtea constată că nu există nicio indicație în dosarul cauzei cu privire la intenția de a induce în eroare Curtea.

64. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că cererea reclamantului (a se vedea punctul 60) și acuzația (a se vedea punctul 63) sunt nefondate și trebuie respinse.

II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 10 AL CONVENȚIEI

65. Reclamanta s-a plâns de faptul că măsura impusă acesteia o împiedica automat să participe la examene care i-ar fi favorizat avansarea profesională și de lipsa de previzibilitate a articolului 18 § 2 din cod, în măsura în care nu a definit conceptul de opinie exprimată asupra integrității morale și profesionale a unei colege se ridică la o încălcare a libertății sale de exprimare. Ea s-a bazat pe articolul 10 al Convenției, care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a opinia și de a primi și transmite informații și idei fără interferența autorității publice și indiferent de frontiere. …

2.Exercitarea acestor libertăți, întrucât are în sine atribuții și responsabilități, poate fi supusă formalităților, condițiilor, restricțiilor sau sancțiunilor prevăzute de lege și care sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, teritoriale. integritate sau siguranță publică, pentru prevenirea dezordinii sau a infracțiunilor, pentru protecția sănătății sau a moralei, pentru protejarea reputației sau drepturilor altora, pentru prevenirea divulgării informațiilor primite în confidențialitate sau pentru menținerea autorității și imparțialității judiciar.”

A. Admisibilitate

1.Prezentări ale părților

(a) Guvernul

66. Guvernul a susținut că reclamanta nu a suferit niciun dezavantaj semnificativ și nu a avut niciun interes în a-și urmări cererea în fața Curții. Așa cum a indicat și hotărârea Curții de Casație din 1 noiembrie 2013, sancțiunile din codul de conduită trebuiau să fie distinse de sancțiunile disciplinare, deoarece erau acoperite de legi diferite și aveau efecte diferite. În special, o pedeapsă pe codul de conduită nu a avut un efect automat asupra opțiunii unui judecător de a solicita o promovare. Chiar și presupunând că o astfel de pedeapsă ar fi făcut practic imposibil ca un funcționar al instanței să obțină calificativul „foarte bun” necesar pentru validarea cererii sale de promovare, afirmația reclamantului potrivit căreia funcționarul instanței ar fi fost împiedicat în mod automat să susțină examenele propriu-zise a fost nefondată.

67. Concluzia autorităților conform căreia reclamanta a încălcat articolul 18 § 2 din cod nu a împiedicat-o să solicite și să participe la concursul din 2017. Prin urmare, eșecul reclamantei de a susține toate examenele propriu-zise organizate în timpul concursului menționat anterior a ridicat întrebări cu privire la ce interes ar mai putea avea în urmărirea cererii sale în fața Curții.

(b) Solicitantul

68. Reclamanta nu a oferit niciun argument și nu a arătat nici o acțiune pe care a întreprins-o pentru a-i susține afirmațiile. Prin urmare, ea nu a putut dovedi niciun prejudiciu real pe care l-a suferit în urma deciziei din 16 octombrie 2012.

69. Reclamantul a contestat argumentele guvernului.

70. Reclamanta a susținut că pedeapsa impusă conform codului de conduită ar putea avea efecte negative asupra carierei sale pe termen nelimitat. Întrucât era deja judecătoare la Curtea de Apel, singura promovare pe care încă o putea urmări era aceea de judecător la Curtea de Casație. Cu toate acestea, cererea ei pentru o astfel de competiție ar fi condiționată de primirea unui rating „foarte bun” în ultimele sale trei evaluări profesionale.

71. Mai mult, decizia de impunere a sancțiunii conform codului de conduită a fost inclusă definitiv în dosarul său profesional și ar fi luată în considerare de fiecare dată când a solicitat o promovare la Curtea de Casație. De asemenea, șansele ei de a trece concursul organizat de Curtea de Casație în 2017 fuseseră destul de teoretice, chiar dacă era adevărat că decizia menționată mai sus nu îi făcuse automat imposibilă obținerea unui rating „foarte bun” la eavaluar din 2011-13.

2. Aprecierea Curții

72. Curtea reiterează faptul că a considerat că regula cuprinsă în articolul 35 § 3 (b) din Convenție constă din trei criterii. În primul rând, solicitantul a suferit un „dezavantaj semnificativ”? În al doilea rând, respectarea drepturilor omului obligă Curtea să examineze cazul? În al treilea rând, cazul a fost considerat în mod corespunzător de un tribunal intern (a se vedea Smith împotriva Regatului Unit (dec.), Nr. 54357/15, § 44, 28 martie 2017)?

73. Prima întrebare dacă solicitantul a suferit vreun „dezavantaj semnificativ” reprezintă elementul principal. Inspirat de principiul general de minimis non curat pretor, acest prim criteriu al regulii se bazează pe premisa că o încălcare a unui drept, oricât de reală din punct de vedere pur legal, ar trebui să atingă un nivel minim de severitate pentru a justifica luarea în considerare de către o instanță internațională. Evaluarea acestui nivel minim este, în natura lucrurilor, relativă și depinde de toate circumstanțele cazului. Gravitatea unei încălcări ar trebui evaluată ținând seama atât de percepțiile subiective ale solicitantului, cât și de ceea ce este în joc obiectiv într-un caz particular. Cu alte cuvinte,absența oricărui „dezavantaj semnificativ” se poate baza pe criterii precum impactul financiar al chestiunii în litigiu sau importanța cazului pentru solicitant. Cu toate acestea, percepția subiectivă a solicitantului nu poate fi singură suficientă pentru a concluziona că el sau ea a suferit un dezavantaj semnificativ. Percepția subiectivă trebuie justificată din motive obiective (a se vedea, cu referințe suplimentare, CP împotriva Regatului Unit (dec.) Nr. 300/11, § 42, 6 septembrie 2016). O încălcare a Convenției poate viza probleme importante de principiu și, prin urmare, poate provoca un dezavantaj semnificativ, indiferent de interesul patrimonial (a se vedea Margulev împotriva Rusiei, nr. 15449/09, § 40, 8 octombrie 2019, cu referințe suplimentare).

74. Curtea reiterează importanța esențială a libertății de exprimare ca una dintre condițiile prealabile pentru o democrație funcțională (a se vedea Appleby și alții împotriva Regatului Unit, nr. 44306/98, § 39, CEDO 2003 ‑ VI și Margulev, citată de mai sus, § 41). În cazurile referitoare la libertatea de exprimare, aplicarea criteriului de admisibilitate prevăzut la articolul 35 § 3 litera (b) din Convenție ar trebui să țină seama în mod corespunzător de importanța acestei libertăți și să fie supusă unui control atent al Curții. Acest control ar trebui să cuprindă, printre altele, elemente precum contribuția la o dezbatere de interes general și dacă un caz implică presa sau alte mijloace de presă (a se vedea, cu alte referințe, Sylka împotriva Poloniei (dec.), Nr. 19219 / 07, § 28, 3 iunie 2014).

75. În cazul de față, Curtea constată că percepția subiectivă a reclamantei cu privire la presupusa încălcare a fost că aceasta i-a afectat perspectivele de avansare în carieră și a sancționat-o pentru că a participat la o dezbatere de interes general privind, în cele din urmă, reforma și funcționarea sistemul de justiție (a se vedea punctele 70-71 de mai sus și 82 de mai jos). Văzut în contextul rolului esențial pe care îl are un sistem de justiție funcțional în asigurarea bunei funcționări a oricărei societăți democratice (a se vedea, printre alte autorități, Lista Narodni DD împotriva Croației, nr. 2782/12, § 59, 8 noiembrie 2018), presupusa încălcare a articolului 10 al Convenției în prezenta cauză privește, în opinia Curții, „probleme importante de principiu”. În plus,Guvernul nu a contestat afirmațiile reclamantei potrivit cărora sancțiunea impusă ei a fost înregistrată definitiv în dosarul său profesional și că ar fi un element luat în considerare dacă ar solicita o promovare la Curtea de Casație. Prin urmare, Curtea este convinsă că reclamanta a suferit un dezavantaj semnificativ ca urmare a procedurii de cod de conduită deschise împotriva ei, indiferent dacă interesele sale pecuniare au fost efectiv afectate sau nu și nu consideră necesar să se analizeze dacă respectarea drepturilor omului o obligă să examineze cazul sau dacă acesta a fost considerat în mod corespunzător de către un tribunal intern (a se vedea mutatis mutandis, Margulev, citat mai sus, § 42). Prin urmare, Curtea este convinsă că reclamanta a suferit un dezavantaj semnificativ ca urmare a procedurii de cod de conduită deschise împotriva ei, indiferent dacă interesele sale pecuniare au fost efectiv afectate sau nu și nu consideră necesar să se analizeze dacă respectarea drepturilor omului îl obligă să examineze cazul sau dacă acesta a fost considerat în mod corespunzător de către un tribunal intern (a se vedea mutatis mutandis, Margulev, citat mai sus, § 42).

76. În consecință, Curtea respinge obiecția Guvernului cu privire la pretinsa lipsă a unui dezavantaj semnificativ în sensul articolului 35 § 3 (b) din Convenție.

77. Curtea observă că plângerea nu este în mod vădit nefondată și inadmisibilă din alte motive menționate la articolul 35 din convenție. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.

B. Merite

1. Prezentări ale părților

(a) Solicitantul

78. Reclamantul a susținut că, deși, de-a lungul timpului, mulți funcționari ai instanței au criticat public alți astfel de oficiali, doar reclamantul și judecătorul GB au fost găsiți vinovați de SJCSM pentru încălcarea articolului 18 § 2 din cod. Ambii judecători criticaseră public LDS atunci când ea fusese președinta Curții de Casație. Cu toate acestea, decizia SJCSM privind judecătorul GB a fost anulată de instanțe în urma hotărârii Curții de Casație din 17 aprilie 2019. Astfel, reclamantul a rămas singurul judecător găsit vinovat de încălcarea articolului 18 § 2 din cod și va rămâne singurul judecător pedepsit pentru încălcarea acestui articol, deoarece articolul nu mai este în vigoare.

79. Pedeapsa codului de conduită impusă reclamantei a fost o ingerință în dreptul acesteia la libertatea de exprimare. După cum s-a dovedit și prin hotărârea Curții de Casație din 17 aprilie 2019, ingerința în dreptul reclamantului nu a fost prevăzută de lege, deoarece articolul 18 § 2 din cod a fost neclar și imprevizibil. Această judecată a avut un efect erga omnes.

80. De asemenea, chiar presupunând că ingerința a urmărit un scop legitim, nu a fost necesar într-o societate democratică, nu a fost solicitată de o nevoie socială presantă, nu a fost proporțională și motivele pentru aceasta au fost neconvingătoare și subiectiv.

81. Articolul publicat de reclamantă fusese în esență un text literar care înfățișase în principal sentimentele ei de copil în timpul regimului comunist. Judecățile de valoare ale reclamantului referitoare la activitatea procurorilor publici în perioada comunistă avuseseră o bază de fapt solidă, în special adevărul istoric și legislația relevantă din acel moment.

82. Articolul ei făcuse parte dintr-o dezbatere mai amplă în societatea românească privind rolul procurorilor în regimul totalitar. Acesta fusese publicat la o zi după ce Curtea de Casație, la o ședință prezidată de LDS, ceruse Curții Constituționale să examineze neconstituționalitatea unei legi adoptate de Parlament cu privire la frustrarea parchetului. De asemenea, articolul se referea la o dezbatere de interes general, în special în ceea ce privește aptitudinea unui fost procuror comunist de a conduce un proces de reformă pro-european al sistemului de justiție în calitate de președinte al celei mai înalte instanțe din țară. Nu l-a preocupat pe LDS în calitate de judecător, ci în calitate de președinte al celei mai înalte instanțe.

83. Articolul conținea informații de fapt, și anume că LDS a lucrat ca procuror în timpul regimului comunist. Reclamantul nu l-a acuzat pe președintele Curții de Casație că a săvârșit fapte ilegale în calitatea sa de procuror, dar s-a întrebat doar dacă LDS a săvârșit astfel de fapte și dacă, în calitate de membru al unui stat comunist opresiv, a fost aptă să reprezintă sistemul de justiție din România. Reclamantul a declarat că LDS a aplicat legislația în vigoare în timpul regimului comunist care – a fost un fapt istoric notoriu – a încălcat drepturile omului. Reclamantul nu a declarat niciodată că LDS a încălcat legea.

84. Limbajul articolului reclamantului nu fusese violent sau defăimător. Conținuse întrebări retorice fără acuzații și se referea la o persoană care nu fusese imună la critici și pentru care nivelul criticilor acceptabile fusese mai mare decât pentru un judecător obișnuit. Expresia „tovarăș procuror” fusese inspirată de legislația relevantă în vigoare la momentul regimului comunist, când utilizarea cuvântului „tovarăș” fusese obligatorie.

85. Reclamanta a susținut că, deși a putut aplica pentru concursul Curții de Casație din 2017, orice element nou care ar fi apărut în timpul concursului respectiv i-ar fi afectat rezultatul. Ea își dăduse seama în timpul concursului că cererea ei va fi cu siguranță invalidată din motive care includeau concluzia raportului IJ din 7 aprilie 2017 bazându-se exclusiv pe măsura luată împotriva ei în 2012. Acest din urmă raport fusese principalul punct de discuție în timpul un examen oral care să evalueze integritatea și conduita candidaților la carea a fost obligat să ia parte solicitantul. Pentru a evita umilința publică, ea a decis să se retragă din concurs. In orice caz,în toate competițiile viitoare ale Curții de Casație, integritatea unui candidat a fost evaluată luând în considerare toate rapoartele IJ întocmite în timpul competițiilor anterioare, care în cazul ei ar include raportul din 2017.

(b) Guvernul

86. Guvernul a susținut că, deși reclamanta nu fusese jurnalistă, ea a decis să publice articolul pe un site web specializat în chestiuni judiciare, iar articolul a fost reprodus ulterior de ziarele obișnuite.

87. Aceștia au recunoscut că decizia SJCSM din 16 octombrie 2012, confirmată ulterior prin hotărârea Curții de Casație din 1 noiembrie 2013, ar putea fi privită ca o ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Cu toate acestea, imixtiunea a fost prevăzută de lege, a urmărit un scop legitim și a fost necesară într-o societate democratică.

88. Normele relevante privind organizarea și funcțiile CSM, precum și articolul 18 § 2 din cod au fost accesibile și previzibile pentru solicitant și, prin urmare, ar fi putut să își adapteze comportamentul în consecință. Nu s-a putut argumenta că articolul 18 § 2 din cod a fost neclar până la punctul în care reclamanta nu s-ar fi putut aștepta la deschiderea unei anchete de cod de conduită împotriva sa. Chiar dacă concis, articolul în cauză a fost clar că funcționarii instanței au trebuit să se abțină de la exprimarea unor opinii care ar fi putut ridica îndoieli cu privire la integritatea profesională și morală a unui coleg. Fusese suficient să se cunoască definiția cuvântului integritate pentru a putea înțelege semnificația articolului contestat.Nu s-a părut că reclamanta a contestat legalitatea și previzibilitatea articolului 18 § 2 din cod în recursul său împotriva deciziei din 16 octombrie 2012 sau să fi cerut anularea articolului atacat. Argumentele sale se refereau mai degrabă la absența elementelor abaterii reglementate de articolul menționat anterior.

89. CSM a examinat mai multe presupuse încălcări ale articolului 18 § 2 din cod. De asemenea, hotărârea Curții de Casație din 17 aprilie 2019 (dată în contextul procedurilor inițiate de un alt judecător) a statuat doar că cuvântul „coleg” nu avea claritate și precizie în sensul articolului 18 § 2 din cod. Hotărârea menționată anterior nu a pus la îndoială necesitatea de a avea în vigoare dispoziții legale care să pedepsească opiniile exprimate de ofițerii instanței cu privire la profesionalismul și integritatea altor judecători sau procurori. În plus, jurisprudența Curții nu interzisese autorităților naționale să limiteze libertatea de exprimare a judecătorului sau a procurorului.

90. Guvernul a susținut că, în cazul reclamantului, autoritățile naționale au acționat la discreția lor. Problema ridicată în cazul de față a fost lipsa previzibilității Codului în măsura în care nu a reușit să definească conceptul de „opinie exprimată asupra integrității morale și profesionale a unui coleg”. Cu toate acestea, hotărârea Curții de Casație din 17 aprilie 2019 s-a concentrat pe semnificația conceptului de „coleg” al unui procuror sau judecător și nu pe problema conceptului de „opinie exprimată asupra integrității morale și profesionale a unui coleg”.

91. Măsura luată împotriva reclamantului a căutat să protejeze drepturile și reputația altora, precum și prestigiul sistemului de justiție. Instanța națională a obținut un echilibru echitabil între interesele concurente puse în joc și a concluzionat pe bună dreptate că declarațiile reclamantului au depășit limitele criticilor acceptabile cu privire la o persoană care la acel moment ocupase cea mai înaltă poziție în sistemul de justiție.

92. Reclamantul a acuzat LDS că a profitat de un sistem abuziv și nedemocratic în care procurorii fuseseră „de neatins” într-un limbaj care, deși formulat sub forma unor întrebări retorice, depășise simpla satiră sau speculație. Ea îl înfățișase pe LDS ca fiind un tânăr „tovarăș procuror” „în creștere”, care lucra în serviciul unui sistem care promovează nedreptatea socială până când a fost numită la conducerea celei mai înalte instanțe din țară.

93. Chiar dacă declarațiile reclamantei ar putea fi considerate a fi făcute în cadrul unei dezbateri de interes general și care vizează un subiect de interes general, și anume sistemul de justiție, libertatea ei de exprimare nu fusese absolută. Fusese obligată să acționeze cu bună credință și să ofere informații credibile și exacte.

94. Ca și în alte cazuri similare examinate de Curte, articolul reclamantului conținea afirmații de fapt care nu au fost confirmate de o bază de fapt suficientă. Declarațiile reclamantului au fost făcute cu intenția de a pune la îndoială onestitatea și reputația LDS. Ea nu a negat niciodată în mod deschis că declarațiile sale se refereau la LDS sau a susținut că declarațiile ei au fost scoase din context sau interpretate greșit. Ea nu retrăsese niciodată și nici nu limitase sfera declarațiilor sale într-un mod care ar fi convins instanța să pronunțe o hotărâre favorabilă ei.

95.Guvernul a susținut că reclamanta nu a fost împiedicată să solicite participarea la concursul Curții de Casație din 2017 prin faptul că a încălcat articolul 18 § 2 din cod. De asemenea, în raportul său din 7 aprilie 2017, IJ a ajuns la concluziile sale referitoare la reclamantă, bazându-se nu numai pe faptul că a încălcat articolul 18 § 2 din cod, așa cum a sugerat reclamanta, ci și pe faptul că ea a a comis o abatere disciplinară în 2016 și a fost sancționată pentru aceasta. Conform informațiilor furnizate de autoritățile naționale competente, sancțiunea disciplinară menționată mai sus și nu faptul că a încălcat articolul 18 § 2 din cod a împiedicat în prezent reclamanta să participe la concursuri de promovare la Curtea de Casație.

96. Spre deosebire de alte cauze similare examinate de Curte, reclamanta prin articolul său nu a abordat întrebări referitoare la săvârșirea unei abateri de către un alt funcționar al instanței, element care ar fi putut fi considerat că justifică singur interesul public, dar încercase doar să asocieze cariera unui judecător cu regimul comunist, cunoscând pe deplin conotațai negativă provocată de o astfel de asociere. De asemenea, linia articolului a inclus numele complet al reclamantei și funcția de judecător, chiar dacă ea a susținut că articolul a fost doar o relatare a amintirilor din copilărie și nu a aspectelor legate de viața sa profesională.Prin semnarea articolului în acest mod, reclamanta a acceptat că argumentele expuse în articolul său vor câștiga o anumită pondere în ochii cititorilor, având în vedere că afirmațiile făcute despre un sistem de către o persoană care lucrează în cadrul sistemului erau întotdeauna percepute a fi mai mult exacte.

97. Autoritățile nu i-au impus reclamantei osancțiune disciplinară și nici sancțiunea pe codul de conduită care i-a fost impusă nu a fost severă, excesivă sau disproporționată. În plus, articolul reclamantei nu conținea nicio critică generală cu privire la funcționarea sistemului de justiție și nu prezentase nicio informație despre un judecător sau procuror care să se bazeze pe experiența sa directă personală.

2. Aprecierea Curții

(a) Dacă a existat o interferență

98. Curtea constată că părțile au convenit că decizia SJCSM din 16 octombrie 2012, care a fost ulterior confirmată de hotărârea finală a Curții de Casație din 1 noiembrie 2013, a constituit o „ingerință” în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, garantat de articolul 10 § 1 din Convenție (a se vedea punctele 79 și 87 de mai sus). Curtea nu vede niciun motiv să susțină altfel.

(b) Dacă amestecul a fost prescris de lege și a urmărit un scop legitim

99. Potrivit guvernului, ingerința reclamată a fost prevăzută de lege, în special articolul 18 § 2 din cod, care era accesibil, previzibil și suficient de clar. Mai mult, ingerința reclamată a urmărit un scop legitim, și anume acela de a proteja drepturile și reputația altora, precum și prestigiul sistemului de justiție (a se vedea punctele 87 și 88 de mai sus). Reclamantul nu părea să conteste că articolul 18 § 2 din cod a fost accesibil, dar a susținut că acesta nu avea suficientă precizie și previzibilitate. Părea să fie pregătită să accepte, totuși, că ingerința urmărea un scop legitim (a se vedea punctele 79 și 80 de mai sus).

100. Curtea constată că, în prezenta cauză, ingerința s-a bazat pe articolul 18 § 2 din cod, în vigoare la momentul respectiv, și că această dispoziție era accesibilă. Cu toate acestea, părerile părților diferă în ceea ce privește precizia și previzibilitatea dispoziției menționate. Astfel, Curtea trebuie să examineze dacă dispoziția în cauză îndeplinește cerințele de precizie și previzibilitate.

101. Curtea reiterează faptul că o normă nu poate fi privită ca „lege” decât dacă este formulată cu suficientă precizie pentru a permite individului să-și reglementeze comportamentul: el sau ea trebuie să poată – dacă este necesar, cu avizul adecvat – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanțe, consecințele pe care le poate implica o acțiune dată. Aceste consecințe nu trebuie să fie previzibile cu o certitudine absolută: experiența arată că acest lucru este inaccesibil. Deși siguranța este extrem de dorită, aceasta poate atrage rigiditate excesivă, iar legea trebuie să poată ține pasul cu circumstanțele în schimbare. În consecință, multe legi sunt inevitabil formulate în termeni care, într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt vagi și a căror interpretare și aplicare sunt o chestiune de practică (a se vedea Sunday Times împotriva Regatului Unit (nr. 1), 26 aprilie 1979, § 49, seria A nr.30;Perinçek împotriva Elveției [GC], nr. 27510/08, §§ 131-133, CEDO 2015 (extrase)); și Karapetyan și alții împotriva Armeniei, nr. 59001/08, § 39, 17 noiembrie 2016). Domeniul de aplicare al noțiunii de previzibilitate depinde într-o măsură considerabilă de conținutul textului în cauză, domeniul pe care este conceput să îl acopere și numărul și statutul celor cărora li se adresează (Chauvy și alții împotriva Franței, nr. 64915/01, § 44, CEDO 2004-VI).

102. În ceea ce privește dispozițiile în cauză la momentul relevant, Curtea nu constată nicio ambiguitate în conținutul articolului 18 § 2 din cod: prevede că judecătorilor li s-a interzis exprimarea unei opinii cu privire la integritatea morală și profesională a altor colegi. Este adevărat că articolul contestat nu a definit cu exactitate conceptele de „opinie exprimată asupra integrității morale și profesionale” și „coleg”. Cu toate acestea, Curtea constată că SJCSM, Plenul CSM și Curtea de Casație au considerat punctele formulate de reclamantă în articolul său ca fiind încadrate în conceptul de „opinie exprimată asupra integrității morale și profesionale” care nu pare să să fie o interpretare arbitrară sau imprevizibilă.

103. La fel, au considerat implicit că conceptul de „coleg” include judecători care lucrau în alte instanțe decât cea pentru care lucra reclamantul (a se vedea paragrafele 21-42 de mai sus). Abordarea autorităților în cazul reclamantului pare să fi fost consecventă, cel puțin în ceea ce privește interpretarea conceptului de „coleg”, cu abordarea pe care au avut-o aceleași autorități cu privire la judecătorul GB atunci când au impus o sancțiune conform codului de conduită pentru judecătorul menționat anterior (a se vedea paragraful 54 de mai sus). În orice caz, Curtea constată că, în procedura de cod de conduită, reclamantul nu a ridicat niciun argument cu privire la presupusa lipsă de precizie a termenului „coleg” utilizat la articolul 18 § 2 din cod.

104. Este adevărat că, în aprilie 2019, Curtea de Casație a constatat în cele din urmă în timpul procedurilor administrative introduse de judecătorul GB împotriva CSM că conceptul de „coleg” nu a fost definit cu suficientă precizie, deoarece ar putea însemna fie un „coleg” care lucrează în aceeași instanță sau una care lucra în orice altă instanță și, prin urmare, a considerat că dispoziția legală contestată nu era clară (a se vedea paragraful 54 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea a susținut în repetate rânduri că simplul fapt că o dispoziție legală este capabilă de mai multe construcții nu înseamnă neapărat că nu îndeplinește cerința previzibilității (a se vedea Perinçek, citat mai sus, § 135). Mai mult, hotărârea Curții de Casație a fost pronunțată la câțiva ani după ce reclamanta și-a publicat articolul iar procedura de cod de conduită împotriva ei s-a încheiat cu o hotărâre judecătorească definitivă.

105. Reclamantul a subliniat că au existat foarte puține cazuri în care articolul 18 § 2 să fi fost aplicat. Cu toate acestea, chiar presupunând că, la momentul în care reclamanta și-a publicat articolul, nu exista nicio jurisprudență cu privire la interpretarea articolului 18 § 2 din cod, acest lucru nu ar face aplicarea de către autoritățile naționale a dispoziției respective imprevizibilă sau arbitrară (comparați, Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy împotriva Finlandei [GC], nr. 931/13, § 150, 27 iunie 2017). Curtea consideră că posibilitatea ca o sancțiune conform codului de conduită să i se impună pe baza conceptului de „opinie exprimată asupra integrității morale și profesionale a unui coleg” trebuie să fi fost previzibilă pentru reclamantă.

106. Dispoziția legală contestată a fost adoptată pentru a acoperi conduita judecătorilor, care au format un grup specific și restrâns, mai precis opiniile exprimate de aceștia cu privire la integritatea altor colegi. La momentul evenimentelor atacate, dispoziția legală în cauză era în vigoare de câțiva ani și reclamantul, care era judecător profesionist și care avea o vastă experiență în domeniu, nu putea pretinde că ignoră conținutul acesteia. În consecință, dacă ar fi avut îndoieli cu privire la întinderea exactă a dispoziției în cauză, s-ar fi putut abține de la publicarea articolului (a se vedea, mutatis mutandis, Karapetyan și alții, citată mai sus, § 41). Se pare că ea nu a urmărit calea menționată mai sus.

107. În lumina celor de mai sus, Curtea este de părere că articolul 18 § 2 din cod a fost formulat suficient de clar pentru a îndeplini cerințele de precizie și previzibilitate prevăzute la articolul 10 § 2 din convenție.

108. Prin urmare, Curtea concluzionează că ingerința atacată a fost „prevăzută de lege”. În plus, acceptă că ingerința a urmărit scopul legitim de a proteja drepturile și reputația altora și de a menține autoritatea sistemului judiciar în sensul articolului 10 § 2 (a se vedea paragraful 99 de mai sus).

109. Prin urmare, ceea ce rămâne de stabilit este dacă amestecul a fost „necesar într-o societate democratică”.

(b) Dacă intervenția a fost necesară într-o societate democratică

110. Curtea reiterează principiile generale stabilite în jurisprudența sa referitoare la necesitatea unei ingerințe în libertatea de exprimare, menținerea autorității sistemului judiciar și libertatea de exprimare a judecătorilor (a se vedea Morice împotriva Franței [GC] ], nr. 29369/10, §§ 124-31, CEDO 2015 și Baka împotriva Ungariei [GC], nr. 20261/12, §§ 158-67, 23 iunie 2016).

111. În ceea ce privește prezenta cauză, Curtea constată că reclamanta a publicat articolul contestat sub numele său, cu titlul său de judecător atașat Curții de Apel București alături de acesta (a se vedea paragraful 6 de mai sus). Prin urmare, în examinarea ingerinței în cauză, Curtea va acorda o importanță deosebită poziției deținute de reclamantă, declarațiilor acesteia și contextului în care au fost făcute (a se vedea Di Giovanni împotriva Italiei, nr. 51160/06, § 75, 9 iulie 2013 și Baka, citată mai sus, § 166).

112. Curtea constată, de asemenea, că scopul final al articolului reclamantului a fost de a ridica întrebări cu privire la rolul pe care procurorii publici l-au avut în timpul regimului comunist și cu privire la aptitudinea unei persoane care ocupase o astfel de poziție pentru reformarea unui sistem de justiție modern și asigurarea buna sa funcționare. Se pare că reclamanta a scris articolul în contextul unei dezbateri publice mai ample cu privire la legislația privind frustrarea parchetului (a se vedea punctele 25 și 82 de mai sus) și și-a concentrat atenția asupra carierei președintelui Curții de Casație la momentul în care și-a publicat articolul, și anume judecătorul LDS, care lucrase ca procuror în timpul comunismului. Articolul reclamantului nu se referea la viața privată a judecătorului LDS,ci mai degrabă activitatea sa profesională și ridicarea la cea mai înaltă poziție judiciară din țară (a se vedea paragraful 5 de mai sus). În aceste condiții, Curtea consideră că articolul reclamantului se referă la chestiuni de interes general privind funcționarea și reforma sistemului de justiție (a se vedea Morice, citată mai sus, § 128).

113. Curtea observă, de asemenea, că articolul reclamantului se referea la activitatea profesională a unui oficial al instanței, care poate fi supus criticilor personale în limitele admisibile și nu numai într-un mod teoretic și general (a se vedea Morice, citat mai sus) , § 131) și poate fi supus unor limite mai largi de critici acceptabile decât cetățenii obișnuiți atunci când acționează în calitatea sa oficială (ibid.). Acest lucru era adevărat mai ales, atunci când judecătorul sau procurorul în cauză ocupa, ca în cazul de față, o funcție publică foarte vizibilă, și anume cea de președinte al Curții de Casație.

114. Ținând cont de poziția reclamantului în calitate de judecător, Curtea reiterează faptul că se poate aștepta ca funcționarii publici care lucrează în sistemul judiciar să manifeste reținere în exercitarea libertății de exprimare în toate cazurile în care autoritatea și imparțialitatea sistemului judiciar sunt probabil să fie pus în discuție (Baka, citat mai sus, § 164). Autoritățile judiciare sunt obligate să exercite o discreție maximă și această discreție ar trebui să le descurajeze de la utilizarea presei, chiar și atunci când sunt provocate. Cerințele mai ridicate ale justiției și natura ridicată a funcției judiciare sunt cele care impun această datorie (a se vedea Di Giovanni, citat mai sus, § 80, cu referințe suplimentare). Este important ca sistemul judiciar să se bucure de încrederea publicului pentru a avea succes în îndeplinirea atribuțiilor sale (ibid., § 81).

115. În ceea ce privește conținutul articolului atacat, Curtea constată că autoritățile naționale au considerat că reclamanta a încălcat articolul 18 § 2 din cod din cauza semnificației intenționate a articolului său și a expresiilor utilizate în acel articol, cum ar fi: „ Tovarăș procuror ”,„ președintele tuturor judecătorilor ”,„ de neatins ”,„ în creștere ”,„ pentru a rădăcini dușmanii ordinii socialiste și pentru urmărirea noului bărbat ”,„ condamna [femeile] pentru avort ”,„ toți acești tovarăși ”,„ uzurpatori ai lui Hristos și ai Legii Sale ”,„ au păzit sever închisoarea comunistă ”și„ a realizat atât de mult, încât a devenit ea însăși președinta tuturor judecătorilor ”. În plus, autoritățile naționale au fost de părere că articolul ei i-a încălcat datoria de discreție, moderație și reținere în a-și prezenta opiniile, a pus la îndoială integritatea morală și profesională a unui coleg de judecată,și că declarațiile ei nu au fost judecăți de valoare, ci au transmis aspecte specifice și o opinie personală clară și fără echivoc cu privire la integritatea morală și profesională a președintelui Curții de Casație. Ele au considerat că articolul ar fi putut determina un observator rezonabil să se îndoiască de integritatea morală și profesională a persoanei vizate de acesta, a fost în detrimentul reputației sistemului de justiție și a pătat demnitatea funcției de judecător și independența și imparțialitatea sistemului judiciar. În plus, reclamanta nu a prezentat dovezi justificative pentru acuzațiile sale (a se vedea punctele 21-42 de mai sus). Autoritățile au considerat că articolul ar fi putut determina un observator rezonabil să se îndoiască de integritatea morală și profesională a persoanei vizate de acesta, a fost în detrimentul reputației sistemului de justiție și a pătat demnitatea funcției de judecător și independența și imparțialitatea sistemului judiciar. În plus, reclamanta nu a prezentat dovezi justificative pentru acuzațiile sale (a se vedea punctele 21-42 de mai sus). Autirtățile au considerat că articolul poate fi determinat un observator rezonabil să se îndoiască de integritatea morală și profesională a persoanei vizate de acesta, a fost în detrimentul reputației sistemului de justiție și a pătat demnitatea funcției de judecător și independența și imparțialitatea sistemului judiciar. În plus, reclamanta nu a prezentat dovezi justificative pentru acuzațiile sale (a se vedea punctele 21-42 de mai sus).reclamanta nu a prezentat dovezi justificative pentru acuzațiile sale (a se vedea punctele 21-42 de mai sus).reclamanta nu a prezentat dovezi justificative pentru acuzațiile sale (a se vedea punctele 21-42 de mai sus).

116. Curtea constată că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât o instanță internațională pentru a evalua intenția din spatele frazelor și declarațiilor atacate și, în special, pentru a judeca modul în care publicul larg ar interpreta și reacționa la acestea (a se vedea, mutatis mutandis, referitor la o plângere în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la o presupusă încălcare a dreptului la reputație, Jalbă împotriva României, nr. 43912/10, § 33, 18 februarie 2014). Având în vedere exercițiul de echilibrare efectuat de autoritățile naționale și motivele invocate de acestea pentru constatările lor, Curtea nu vede niciun motiv pentru a pune în discuție concluzia lor.

117. Curtea constată în acest sens că articolul reclamantei a fost formulat în principal sub forma unei relatări a experiențelor sale personale din timpul comunismului, care nu se refereau direct la LDS și care includeau declarații despre activitățile desfășurate de procurori, categorie la care Judecătorul LDS aparținuse la acea vreme, precum și întrebări retorice referitoare la activitatea și ascensiunea sa profesională. Luând în considerare tonul general și formularea articolului reclamantei, precum și domeniul de aplicare al întrebărilor ridicate de ea, Curtea este de acord cu aprecierea autorităților interne conform căreia articolul conținea de fapt acuzații de conduită specifică ale procurorilor, în general, și LDS în special – folosind în mod specific dosarele ca arme „pentru a dezrădăcina dușmanii ordinii socialiste și pentru urmărirea noului om”, „vânând” femeile care au fost forțate să-și avorteze copiii, uzurpând „Hristos și Legea Sa ”Și păzirea„ severă a închisorii comuniste ”- în detrimentul membrilor rămași ai societății. Prin urmare, articolul său sugerează publicului că LDS s-a comportat într-o manieră imorală și ilegală și este probabil să-l facă să creadă că faptele care constituie conduita de care LDS a fost acuzat de reclamant erau fapte stabilite și incontestabile.

118. Curtea observă, totuși, că niciuna dintre informațiile invocate de reclamantă în comunicările sale – inclusiv adevărul istoric, legislația relevantă la acea vreme și notorietatea faptului că legislația în vigoare în timpul regimului comunist încălcat drepturile omului (a se vedea paragrafele 81 și 83 de mai sus)  nu pare să susțină sugestia că LDS a comis orice acte de natură imputată de reclamantă fie în momentul în care lucrase ca procuror, fie după ce devenise judecător. De asemenea, s-ar părea că legislația privind lustrația parchetului a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională (a se vedea paragraful 25 de mai sus).

119. În aceste condiții, Curtea este convinsă că motivele invocate de autoritățile naționale și instanțele naționale în desfășurarea unui exercițiu de echilibrare între drepturile concurente în joc au fost relevante sau suficiente, având în vedere absența unei baze de fapt suficient de precise pentru declarațiile solicitantului. Curtea este de acord cu concluziile autorităților naționale conform cărora, în acest context și în calitate de judecător, reclamanta ar fi trebuit să fie conștientă de riscurile implicate de publicarea articolului său și de impactul pe care acesta l-ar fi putut avea (a se vedea punctele 36 și 42 de mai sus) atât asupra vieții profesionale a judecătorului LDS, cât și asupra autorității sistemului judiciar.

120. Ceea ce rămâne de examinat este proporționalitatea pedepsei. În ceea ce privește consecințele procedurii de cod de conduită pentru reclamantă, Curtea constată că aceasta nu a implicat nicio pierdere concretă și iminentă a funcției judiciare sau vreo sancțiune pecuniară pentru ea. Este adevărat că Guvernul nu a contestat faptul că decizia din procedura de cod de conduită a fost inclusă definitiv în dosarul său profesional și ar fi luată în considerare în evaluarea sa profesională pentru perioada 2011-13, care pare a fi încă în curs. De asemenea, în cadrul concursului din 2017 pentru promovarea la Curtea de Casație, IJ s-a bazat pe decizia menționată mai sus atunci când a prezentat raportul său negativ privind integritatea profesională a reclamantului,ceea ce sugerează că sancțiunea atacată a fost relevantă și a afectat evaluarea cererilor de promovare ale solicitantului (a se vedea punctele 49-50 de mai sus).

121. Curtea constată, totuși, că IJ nu a ținut seama doar de sancțiunea în baza codului de conduită atunci când a elaborat raportul său negativ din aprilie 2017 privind reclamantul (a se vedea punctul 49 de mai sus). De asemenea, reclamanta a acceptat că sancțiunea în cauză, luată singură, nu ar împiedica-o în mod automat să solicite o promovare la Curtea de Casație în viitorul apropiat (a se vedea punctul 71 de mai sus). Mai mult decât atât, nu pare că reclamanta a fost împiedicată de sancțiune să solicite participarea sau să participe efectiv la concursurile de promovare (a se vedea punctul 48 de mai sus), însă ea a decis totuși să se retragă.

122. Curtea ia act de motivele invocate de reclamantă pentru decizia sa de retragere din competiția din 2017 (a se vedea punctul 85 de mai sus). Având în vedere concluziile de mai sus, Curtea nu este totuși pregătită să speculeze cu privire la posibilul rezultat al acestei competiții sau al unor concursuri viitoare sau dacă decizia prin care se constată că reclamanta a încălcat articolul 18 § 2 din cod ar avea ca rezultat, în sine, descalificarea automata sau demiterea din concursuri.

123. Reiterându-și punctul de vedere cu privire la efectul îngrozitor pe care îl poate avea teama de sancționare asupra exercitării libertății de exprimare (a se vedea, de exemplu, Wille împotriva Liechtenstein [GC], nr. 28396/95, § 50, CEDO 1999-VII ; Nikula împotriva Finlandei, nr.31611 / 96, § 54, CEDO 2002-II; și Elci și alții împotriva Turciei, nr. 23145/93 și 25091/94, § 714, 13 noiembrie 2003), Curtea este de opinie că, chiar dacă decizia luată în cadrul procedurii de cod de conduită ar fi putut avea un anumit „efect îngrozitor” asupra exercitării libertății de exprimare a reclamantului, decizia nu a fost excesivă în circumstanțele prezentei cauze ( a se vedea, mutatis mutandis, Antonescu împotriva României, nr. 31029/05, § 33, 21 februarie 2012 și Di Giovanni, citat mai sus, § 83).

124. Având în vedere cele de mai sus și importanța deosebită pe care o acordă poziției deținute de reclamant, Curtea consideră că autoritățile naționale au stabilit un echilibru echitabil între necesitatea de a proteja autoritatea sistemului judiciar și reputația sau drepturile altora, pe de o parte, și necesitatea de a proteja dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, pe de altă parte. Ingerința a fost astfel „necesară într-o societate democratică” în sensul articolului 10 § 2 al Convenției.

125. Constatarea Curții nu aduce atingere deciziei reclamantei de a continua până la capăt procedura administrativă pe care a inițiat-o împotriva CSM, urmărind eliminarea articolului 18 § 2 din cod (a se vedea paragrafele 45-47) de mai sus). Dacă va avea succes, având în vedere experiența judecătorului GB cu proceduri similare 54 și 55 de mai sus), se pare că ar putea oferi reclamantei posibilitatea de a-i anula pedeapsa impusă și de a o elimina din dosarul său profesional.

126. Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 10 al Convenției.

III. ALTE PRETINSE VIOLĂRI ALE CONVENȚIEI

127. Bazându-se pe articolul 14 din convenție, împreună cu articolul 10 și articolul 1 din Protocolul nr. 12 la convenție, reclamanta s-a plâns că a fost discriminată de autoritățile competente, deoarece, în calitate de judecător obișnuit, a fost pedepsită pentru declarații care nu au fost grave, în timp ce procurorul șef al Departamentului Național Anticorupție nu a fost deloc pedepsit pentru declarații violente și defăimătoare privind activitățile mai multor magistrați pe care i-a identificat în mod expres sau care au fost ușor de identificat.

128. Curtea a examinat plângerea prezentată de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele aflate în posesia sa și în măsura în care se încadrează în jurisdicția sa, Curtea constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau în Protocoalele sale.

129. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 și 4 din Convenție

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, UNANIM,

1. declară plângerea în temeiul articolului 10 din Convenție referitoare la presupusa încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare admisibilă și restul cererii inadmisibil;
2. Hotărăște că nu a existat nicio încălcare a articolului 10 din Convenție.

Întocmită în limba engleză și notificată în scris la 8 decembrie 2020, în conformitate cu regula 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Andrea Tamietti Yonko Grozev

Președinte grefier

Textul a fost tradus și adaptat de avocat Adina Lincă.

Comments

comentarii