Curtea de Apel Ploiești a agravat pedeapsa tânărului trimis în judecată ca urmare a postării pe facebook a imaginilor în care, acesta îi spărgea pahare în cap iubitei sale minore pe care o înjura și care prezenta urme de agresiune pe toată fața.
Dacă inițial tânărul de 22 de ani a primit o pedeapsă de 9 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare la Judecătoria Ploiești, Curtea de Apel Ploiești a apreciat pedeapsa prea mica și a mai adăugat niște ani de închisoare la pedeapsa judecătoriei.
Robert Gabriel Berechet a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, viol, lipsire de libertate şi violarea vieţii private, rechizitoriul fiind întocmit în timp record de la apariția imaginilor pe faceebook.
Soluția Curții de Apel Ploiești:
Tip solutie: Agravarea pedepsei
Solutia pe scurt: În baza art. 421 pct. 1) lit. b) C.p.p., respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-inculpat Berechet Robert Gabriel împotriva sentinţei penale nr. 2466/30.12.2019 pronunţate de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 28254/281/2018. În baza art. 421 pct. 2) lit. a) C.p.p., admite apelul formulat de apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 2466/30.12.2019 pronunţate de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 28254/281/2018, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, În temeiul art. 199 alin. 1) C.p. şi art. 193 alin. 2) C.p., condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL la pedeapsa închisorii de 5 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. În temeiul art. 218 alin. 1) și alin. 3) lit.c) Cod penal, condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 8 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. În temeiul art.67 alin. 2) Cod penal, interzice inculpatului pe o perioadă de 2 ani drepturile prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat în condiţiile art.68 Cod penal. În temeiul art.226 alin.1) C.p., condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 5 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare a vieții private. În temeiul art.226 alin.2) C.p., condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea vieții private. În baza art.39 alin.(1) lit.b) C.p., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani, 9 luni şi 20 de zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani, 9 luni şi 20 de zile închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art. 275 alin. 2)C.p.p., obligă pe apelantul-inculpat la plata a 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului. În baza art. 275 alin. 3) C.p.p., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti rămăn în sarcina statului. În temeiul art. 276 C.p.p., obligă apelantul-inculpat la plata către intimata-parte civilă Tănase Cătălina Ionela, a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.10.2020.
Document: Hotarâre 926/2020 19.10.2020
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

