CCR: Legea pentru completarea Legii nr.53/2003 – Codul muncii este constituțională

Indemnizațiile Covid de 75% din salariul de bază către salariații vor fi prevăzute prin lege.

La data de 7 octombrie 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de 75 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și a constatat că Legea pentru completarea Legii nr.53/2003 – Codul muncii este constituțională, în raport cu criticile formulate.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României.

Legea care prevedea printre altele și dispoziția conform căreia salariaţii afectaţi de activitatea redusă sau întreruptă, care au contractul individual de muncă suspendat, beneficiază de o indemnizaţie plătită din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului 2 asigurărilor sociale de stat în vigoare, pe toată durata menţinerii stării de asediu sau stării de urgenţă, după caz a fost confirmată ca fiind constituțională și va fi promulgată de către Ppreședintele României.

Legea mai prevede și că în situaţia în care un angajat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă, din care cel puţin un contract cu normă întreagă este activ pe perioada instituirii stării de asediu sau stării de urgenţă, acesta nu beneficiază de indemnizaţie, iar în situaţia în care un angajat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă şi toate sunt suspendate ca urmare a instituirii stării de asediu sau stării de urgenţă, acesta beneficiază de indemnizaţia aferentă contractului individual de muncă cu drepturile salariale cele mai avantajoase.

În obiecția de constituționalitate s-a invocat că prevederile legii ar încălca principiul securității juridice în componența sa privind calitatea legii, cu referire la paralelismul normelor care reglementează aceeași situație juridică. S-a susținut că OUG nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției social în contextual situațiaie epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 ar avea prevederi identice cu cele ale legii trimise spre promulgare.

Atașăm legea și sesizarea.

forma legii spre promulgare Codul muncii-modif

Sesizare 131_2020 dosar 1149A.2020

 

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns