Obligarea unui jurnalist de a depune mărturie și de a divulga sursa din articolul său despre traficul de droguri nu a fost suficient justificată.

Prin hotărârea din data de 6 octombrie 2020 în cauza Jecker v. Elveția (cererea nr. 35449/14), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 10 (libertatea de exprimare) din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cazul se referă la o jurnalistă care s-a plâns că a fost forțată să depună mărturie ca parte a unei anchete penale privind traficul de droguri și a faptului că autoritățile au interogat-o cu scopul de a-și dezvălui sursele jurnalistice în urma unui articol pe care l-a scris despre un vânzător de droguri ușoare care îi oferise informații.

Curtea Supremă Federală a decis că doamna Jecker nu se poate folosi de dreptul de a refuza să depună mărturie deoarece comerțul cu droguri ușoare e o infracțiune calificată. Tribunalul a stabilit că între  interesul public urmărit de către legiuitor și interesul ziaristei de a-și proteja sursa, prevalează interesul public de a urmări o faptă penală calificată în materie de droguri, interesul public depășind interesul de protejare a sursei.

Curtea a precizat că, având în vedere importanța protecției surselor jurnalitice pentru libertatea presei într-o societate democratică, obligația unui jurnalist de a dezvălui identitatea sursei sale poate fi reconciliată cu articolul 10 al Convenției numai dacă este justificată de o cerință imperativă de interes public.

În acest caz, nu a fost suficient, pentru justificarea ingerinței, invocarea unui motiv cum e cel că infracțiunea face parte din categoria infracțiunilor calificate.

Mai degrabă, ar fi fost necesar să se asigure că ingerința este necesară având în vedere circumstanțele existente în cauză. Cu toate acestea, Curtea Federală a soluționat cauza făcând referire la prevalența intersului public urmărit de către legiuitor și definit în termeni generali și abstracți de către acesta. Astfel, din hotărârea Curții Federale nu se poate constata că obligația de a depune mărturie impusă d-nei  Jecker răspundea unui interes public imperativ.

Faptele principale

Reclamanta, Nina Jecker, este cetățean elvețian care s-a născut în 1981. Locuiește în Basel (Elveția) și este de profesie jurnalist.

În 2012, doamna Jecker a publicat un articol – intitulat „Zu Besuch bei einem Dealer” – în cotidianul regional „Basler Zeitung”. În articol a relatat despre un traficant de droguri căruia aceasta i-a făcut o vizită acasă la el, în  articol precizând că persoana în cauză tranzacționa canabis și hașiș de peste 10 ani și că profitul său anual era de 12.000 de franci elvețieni.

În urma publicării acestui articol, Ministerul Public a deschis o anchetă. Doamna Jecker a fost invitată să depună mărturie, dar ea a refuzat, invocând dreptul de a refuza să depună mărturie. Ministerul Public a decis că aceasta nu se putea prevala de acest drept.

În 2013, instanța cantonală a admis cererea doamnei Jecker cu privire la dreptul său de a nu dezvălui sursele sale. Procurorul a făcut recurs împotriva acestei decizii. În 2014, Curtea Supremă Federală a hotărât că doamna Jecker nu se poate folosi de dreptul de a refuza să depună mărturie, considerând că traficul cu droguri ușoare este o infracțiune calificată și că mărturia doamnei Jecker a fost singura modalitate de identificare a făptuitorului. Referindu-se la evaluarea intereselor legiuitorului, Tribunalul Federal a considerat că interesul public, pentru a urmări în justiție o infracțiune narcotică calificată, a depășit interesul privat al solicitantului pentru a-și proteja sursa.

Plângeri și procedură

Bazându-se pe articolul 10 (libertatea de exprimare), doamna Jecker s-a plâns de o ingerință nejustificată în exercitarea dreptului său, ca jurnalist, de a nu-și dezvălui sursele jurnalistice.

Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 9 mai 2014.

Decizia Curții:

Articolul 10 (libertatea de exprimare)

Ordonanța prin care i s-a impus doamnei Jecker să depună mărturie a constituit o „ingerință” în exercitarea, de către aceasta din urmă, a drepturilor sale garantate de articolul 10 al Convenției. Această ingerință a fost prevăzută de Codul penal și Legea narcoticelor cu scopul „prevenirii criminalității”.

În ceea ce privește necesitatea imixtiunii (ingerinței) într-o societate democratică, obligarea doamnei Jecker să depună mărturie într-o anchetă deschisă de către Ministerul Public, avea ca scop identificarea potențialului autor al unei infracțiuni la legea drogurilor. Doamna Jecker era singura care ar fi putut să ajute organele judiciare la identificarea traficantului de droguri care îi furnizase informații pentru articolul său. Prin urmare, exista, fără îndoială, un motiv legitim de urmărit în procesul penal. Este vorba, fără îndoială și de motive pertinente. Cu toate acestea, Curtea consideră că pentru a stabili necesitatea de a dezvălui identitatea unei surse, nu este suficient să se argumenteze că, în lipsa unei astfel de măsuri, nu ar fi posibilă avansarea unei anchete penale.

Pentru a evalua necesitatea ingerinței în scopul “prevenirii criminalității”, trebuie să se țină seama de gravitatea infracțiunilor care au dat naștere unei astfel de anchete. În acest sens, Tribunalul Federal și Guvernul pârât pare să acorde relativ mai puțină importanță infracțiunii în sine, raportându-se la opțiunea legiuitorului de a include infracțiunea, în categoria infracțiunilor care justifică o excepție de la protecția surselor.

În plus, trebuie acordată importanță faptului că, articolul în cauză, se referea la un subiect susceptibil să genereze un interes public considerabil, așa cum a evidențiat, în sensul că i s-a permis unui traficant de droguri să fie activ de ani de zile fără să fie demascat.

În această privință, ordonanța de obligare la dezvăluirea sursei ar putea avea un impact negativ asupra ziarului care a dezvălui-o, asupra reputației acestuia, fiind posibil ca sursele viitoare ale acestuia să fie afectate în mod negativ, astfel că publicul are interesul să primească informații comunicate pe surse anonime.

Astfel, având în vedere importanța protecției surselor jurnalistice pentru libertatea presei într-o societate democratică, obligația unui jurnalist de a dezvălui identitatea sursei poate fi reconciliată cu articolul 10 al Convenției numai dacă este justificată de un interes public imperativ superior.

Prin urmare, în această cauză, nu a fost suficient ca ingerința să fie impusă pentru motivul că infracțiunea respectivă intra într-o anumită categorie sau că a intrat sub incidența unei norme legale formulate în termeni generali. Mai degrabă, era necesar să se asigure că ingerința era necesară raportat la circumstanțele speței.

Cu toate acestea, în cazul de față, după ce s-a ajuns la concluzia că nu ar trebui să li se acorde o importanță deosebită nici interesului public și nici interesului doamnei Jecker, Curtea Supremă Federală a soluționat cauza prin trimiterea la ponderea intereselor invocate la modul general și  abstract de către legiuitor. Astfel, decizia nu permite să se constate că obligarea doamnei Jecker de a depune mărturie răspundea unui interes public imperativ.

Prin urmare, Curtea consideră că, Curtea Federală nu a furnizat motive suficiente pentru a justifica faptul că măsura atacată corespundea unei „nevoi sociale presante”.

Așadar, Curtea concluzionează că ingerința în exercitarea libertății de exprimare a doamnei Jecker nu poate să fie considerată necesară într-o societate democratică și că există o încălcare a articolului 10 din Convenție.

Satisfacție echitabilă (articolul 41)

Doamna Jecker nu a avut pretenții la o satisfacție echitabilă.

Hotărârea este disponibilă în limba franceză aici.

Traducerea aparține redacției Clujust.

 

Comments

comentarii