Infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății prevăzută de art. 281 din Legea nr. 31/1990 are caracter subsidiar față de Codul penal.

Dacă fapta administratorului care achiziționează în numele societății bunuri de mare valoare, pe care le înregistrează în contabilitate drept cheltuieli deductibile însă le folosește în scop pur personal, fără a justifica beneficiul economic pe care acestea îl aduc activității societății, constituie infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății

Autorul întrebării nu a precizat care sunt opiniile diferite identificate în practica judiciară.

În opinia INM, pentru aceleași motive expuse la punctul precedent (expus mai jos-n.red.), fapta administratorului nu poate constitui infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății, în condițiile în care ipoteza descrisă de autorul întrebării se încadrează în elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare.

Indiferent de natura bunurilor, – sume de bani sau alte bunuri mobile/imobile – câtă vreme acestea fac parte din patrimoniul societății și sunt folosite în interesul personal al administratorului, fapta acestuia se încadrează numai în dispozițiile art. 295 alin.(1) raportat la art. 308 C.pen.

Așadar, tipicitatea faptei prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 este una reziduală, putând fi reținută doar în condițiile în care nu sunt întrunite condițiile unei alte tipicități, mai grave, conform art. 281 din aceeași lege. Or, ipoteza prezentată de autorul întrebării se suprapune peste elementele de tipicitate ale infracțiunii mai grave prevăzute de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 C.pen., motiv pentru care relația de subsidiaritate cu infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 exclude concursul ideal, prin aceeași acțiune sau inacțiune fiind lezată aceeași valoare socială protejată prin cele două norme de incriminare.

Participanții la întâlnire, în unanimitate, au agreat punctul de vedere al INM, cu mențiunea formulată pentru punctul anterior privind subiectul activ calificat.

Cu ocazia aceleași întâlniri s-a dezbătut și problema încadrării juridice a faptei constând în acțiunea administratorului unei societăți cu răspundere limitată, împuternicit pe conturile bancare ale profesionistului, de a retrage sume de bani în numerar de la o unitate bancară, utilizate ulterior în interes personal – infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C.pen. raportat la art. 308 C.pen. sau de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Autorul întrebării nu a precizat care sunt opiniile diferite identificate în practica judiciară.

În opinia INM, raporturile dintre cele două infracțiuni sunt reglementate de dispozițiile art. 281 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă, potrivit Codului penal sau unor legi speciale, constituie infracțiuni mai grave, se sancționează cu pedepsele prevăzute de acestea. Astfel, dispozițiile legale menționate consacră caracterul subsidiar al incriminărilor din Legea nr. 31/1990 în sensul că faptele respective, dacă întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni mai grave, prevăzute în Codul penal sau în alte legi speciale, se sancționează în condițiile și cu pedepsele prevăzute în aceste din urmă legi. Prin urmare, ori de câte ori faptele respective vor întruni atât elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990, cât și ale unei alte infracțiuni înscrise în Codul penal sau în alte legi speciale, va exista o ipoteză de calificări alternative care se fundamentează pe principiul subsidiarității, formulat potrivit adagiului latin lex primaria derogat legi subsidiariae (legea primară derogă de la legea subsidiară) și care presupune aplicarea normei subsidiare doar în ipoteza în care norma principală sau primară nu este aplicabilă cu privire la aceeași faptă materială.

Așadar, deși dispozițiile penale din Legea nr. 31/1990 au natura juridică a unor norme speciale, prin raportare la criteriul sferei de incidență, în măsura în care legea specială se declară subsidiară în raport cu dispozițiile din Codul penal sau din legile speciale, se înlătură explicit și principiul specialității legii penale, admițându-se ca legea mai gravă să aparțină dreptului comun.

De aceea, în ipoteza avută în vedere de autorul întrebării, având în vedere că ambele norme penale au vocație de a primi aplicare cu privire la fapta administratorului societății cu răspundere limitată, față de limitele mai ridicate de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunea de delapidare, ipoteza concursului de calificări va fi soluționată în favoarea normei primare, respectiv se vor reține dispozițiile art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 C.pen., ca urmare a clauzei de subsidiaritate expresă prevăzute de art. 281 din Legea nr. 31/1990.

Participanții la întâlnire, în unanimitate, au agreat punctul de vedere al INM, cu mențiunea necesității verificării îndeplinirii tuturor condițiilor pentru aplicarea art. 295 alin. (1) C.pen. raportat la art. 308 C.pen. inclusiv sub aspectul subiectului activ calificat.

Extras din MINUTA Întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, Curtea de Apel București, 16-17 mai 2019.

 

Comments

comentarii