Consilier Baroul Cluj: ”Este infinit de ușor să dăm vina pe oricine altcineva decât pe noi pentru situația în care ne aflăm”

Luiza Budușan, consilier în Baroul Cluj, cu o experiență de 23 de ani în avocatură, a reacționat la unele opinii exprimate în ultima vreme de colegi de breaslă, mărturisind că a avut ”revelația brutală că în perioade de criză lumea tinde sa aprecieze hate-speech-ul mai mult ca oricând”. ”Este infinit de ușor să dăm vina pe oricine altcineva decat pe noi pentru situația în care ne aflăm”, a scris Luiza Budușan în textul de mai jos:

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, de cate ori citesc luari de opinie asa-zis ”curajoase”, am un sentiment de mila si compasiune fata de cel sau cea care simte si crede ca intotdeauna altcineva e de vina pentru situatia in care se gaseste si oricine altcineva trebuie sa ii rezolve problemele.

Daca acestia ar fi copii, le-am spune rasfatati  – si, dupa cum am invatat eu in ultimii ani , acesta este un pas – necesar dar nu suficient – pentru a induce lipsa de responsabilitate intr-un adult. Care intotdeauna in cele din urma se intoarce impotriva lui – pentru ca de cand lumea cei care arunca cu vorbe grele in cei din jur ajung sa nu mai aiba pe nimeni in jur – mai devreme sau mai tarziu. Nu numai nu se ajuta pe ei, dar isi fac rau singuri si, nu intamplator, din randurile vesnicilor nemultumiti sunt majoritatea covarsitoare a dependentilor de alcool, droguri, jocuri de noroc – si  in cazul celor norocosi – sex (ca tot am intalnit aceasta dorinta in randurile unor colegi ce ar dori o dezbatere publica pe tema)

Poate anumite pareri aparent originale sunt o diversiune de moment, care poate parea interesanta cata vreme aduce macar un singur lucru pozitiv.

Insa cand tot ceea ce spui este doar incarcat de venin  impotriva colegilor, profesiei, conducatorilor acesteia si mai nou impotriva unei intregi generatii, si produce doar sentimente negative cititorului, te intrebi care e scopul? Si scuza acesta mijloacele? La o prima, a doua si a treia vedere – scopul este unul singur – o modalitate originala de promovare a unei persoane – si nu a profesiei acesteia, cate vreme se pare ca situatia profesiei  sale  este ”dezastruoasă”

Eu personal – si multi alti colegi – nu i-am dat mandat de reprezentare si ma dezic de aceasta calificare.

Situatia avocatilor in general nu a fost, nu este si nu va fi dezastruoasa. Situatia celor care practica aceasta profesie in contradictie cu principiile si demnitatea acesteia poate fi neplacuta daca e construita pe un schelet superficial si care la prima clatinare de pravaleste.

O calitate de necontestat a fiecarui avocat care isi practica profesia cu responsabilitate este capacitatea – dobandita –  de a privi cu un pas inainte, atat a ”adversarului”  – a-si pregati cauzele in consecinta, cat si a privi mai departe de ziua de maine, sau chiar de luna sau lunile urmatoare. Pe langa avantajele incontestabile ale frumoasei mele profesii, un dezavantaj este nesiguranta zilei de maine si are si aceasta farmecul ei, pentru ca iti da o motivatie de a merge inainte, de a nu te opri si a continua sa te perfectionezi.

Daca tu avocat dupa o luna de inactivitate nu mai ai din ce trai si depinzi de un ajutor social, pentru care somezi organele tale de conducere, statul si oricine crezi ca ti-e dator, fara ca tu sa-i fi dat nimic de-a lungul anilor care sa justifice acest drept, inseamna ca la fel iti pregatesti si cauzele si nu e de mirare ca ai ajuns in acesta situatie.

O alta calitate inerenta profesiei  – care ma face sa scriu aceste randuri – este aceea de a reactiona impotriva oricarei nedreptati care il afecteaza pe el sau afecteaza principiile pe care le pretuieste. Daca nu esti in stare sa te aperi pe tine,  cum se pot astepta clientii sa-I aperi cat poti tu de bine?

Nu cred ca iti trebuie curaj ca sa te ridici impotriva profesiei tale si a conducatorilor ei, chiar daca nu ai niciun motiv si nicio solutie de propus, ci doar plangeri cu care rezoneaza cei aflati intr-o situatie cu tine. Acesta este un drept la opinie si libera exprimare pe care, in ciuda afirmatiilor recente, nu numai ca nu-ti sunt ingradite in niciun fel, dar sunt si incurajate in lumea in care generatia mea are norocul de a se fi nascut. Nu iti trebuie curaj pentru simplul motiv ca nu poti suporta nicio repercusiune exercitandu-ti acest drept intr-o lume libera, in care oricine poate spune si scrie orice – dupa cum se vede.

Pe de alta parte, in ultima luna, eforturi s-au facut si se fac in continuare: 90% din timpul sedintelor – dese  – ale organelor de conducere ale profesiei se focuseaza pe identificarea de solutii pentru cei cu adevarat in nevoie. Mai mult, la dezbaterea deschisa a colegilor  – transformata de o colega in subiect de can-can – nu s-a venit din partea colegilor cu nicio idee salvatoare, nici in scris anterior sau ulterior nici verbal. Niciun cuvant, nimic. Doar o crasa lipsa de respect fata de cei care muncesc, nu doar vorbesc. Care pe langa ca isi fac meseria, aloca timp si energie si pentru sustinerea celor din jur, fie ca li se cuvine sau nu.

Ceea ce ma face sa reactionez a fost revelatia brutala ca in perioade de criza lumea tinde sa aprecieze hate-speech-ul mai mult ca oricand, tocmai pentru ca este infinit de usor sa dam vina pe oricine altcineva decat pe noi pentru situatia in care ne aflam. Pe vecini, pe conducatori, pe colegi, pe magistrati, pe generatia noastra, pe univers si pe parinti ca ne-au nascut pe planeta asta si nu in alta constelatie unde totul e roz si ploua cu nectar si ambrozie.

Si ca ultima data cand hate-speeach-ul necenzurat a zguduit planeta mai mult decat acum un virus a fost in timpul crizei economice din Germania de dupa primul razboi mondial, cand inteleptii au tacut pe principiul cainii latra caravan trece si astfel a luat nastere una din cele mai hidoase perioade a omenirii. Pastrand proportiile desigur, eu ca membru al generatiei mele care nu e condamnata de nimeni, eu care practic cu mandrie profesia de avocat de 23 de ani, profesie pe care o iubesc cu tot ceea ce ii ofera – cu  bune si rele – si ca un membru mai mult sau mai putin signifiant in conducerea Baroului, nu pot sa tac riscand sa certific astfel de opinii ca reprezentandu-ma.

Plus ca mi-am amintit si de acest citat: ”Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”

Comments

comentarii