Avocatul dat afară din sală la Constanța a scris pe un grup de Facebook un mesaj către colegi, cărora le cere să nu mai jignească magistratul din cauză pe internet, cu toate că recunoaște că a fost umilit. Redăm mai jos postarea:
”Buna dimineata, dragi colegi. Simt nevoia umana in primul rand dar si profesionala de a scrie aceasta postare in urma publicarii fara voia mea a incheierii din care a rezultat eliminarea mea dintr-o sala de judecata pentru lipsa declaratiei pe propria raspundere.
Doresc sa clarific cateva aspecte:
-incheierea reda in proportie de 90% cele intamplate in sala de judecata.
-da, reactia judecatorului la prezenta mea in sala de judecata, necitat dar anuntat despre termen chiar de catre grefier telefonic si prin e-mail, a fost exagerata.
-da, am considerat ca din ounct de vedere profesional era de datoria mea sa fiu prezent si in primul rand sa cer acordarea unui termen cu citarea partilor
-da, mi-am stapanit cu greu atitudinea in sala dupa eliminarea si apoi rechemarea mea in sala de judecata.
Cu toate acestea, vazand reactiile la postarile din acest grup nu pot sa nu reactionez fata de acestea la randul meu.
Repet, nu am dorit si personal nu am actionat in niciun fel spre a face publica situatia si cu atat mai putin o “judecata a poporului” si sa vad reactiile pe care le-am vazut la adresa persoanei judecatorului. Consider ca sunt disproportionate, exagerate si ar trebui eliminate cu totul postarile despre aceasta situatie.
Consider totodata ca in situatia asta calea legala este cea normala.
Oricat as fi resimtit profesional si uman incidentul, nu imi doresc ca judecatorul, un profesionist la randul sau sa fie supus comentariilor pe care le-am vazut.
Da, am fost umilit profesional, insa nu pot sa fiu de acord cu jignirea unui om in acest fel, chiar de catre dvs, confrati ai mei. Sunt primul care sa dezaprob astfel de manifestari.
Va asigur ca desi putea fi orice avocat in locul meu in acea zi, judecatorul fata de aceasta cauza si altele in trecut a avut o conduita profesionala normala si chiar peste normalul cu care suntem obisnuiti.”



