Peste 10.000 de acte normative in vigoare in Romania la data de 8 octombrie 2019

Asociatia Vefem Just a prezentat un raspuns oficial de la Consiliul Legislativ, in care se arata ca in Romania sunt peste 10.000 de acte normative in vigoare.

„Un stat care are multe legi este un stat slab/corupt”, spunea Tacitus acum 2000 de ani. Or, România a atins non-performanța de a depăși numărul de 10.000 de acte normative care fac parte din legislația primară, adică toate au putere de lege.

Astfel, într-un răspuns oficial furnizat asociației Vedem Just, Consiliul Legislativ a comunicat că la data de 8 octombrie 2019 în România erau în vigoare:
– 6.898 legi;
– 1.015 ordonanțe ale Guvernului;
– 2.171 ordonanțe de urgență ale Guvernului.

Reamintim că, potrivit dictonului latin „Iura novit curia”, se presupune că judecătorul știe legea. Avem rezerve că acest lucru mai este valabil astăzi.

Oricum, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituția României, „respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Și nimeni nu poate invoca drept scuză necunoașterea legii („Nemo legem ignorare censetur”). Noi însă, ne îndoim sincer că cetățenii obișnuiți pot să cunoască atâtea acte normative pentru a menține ordinea de drept în societate, pentru a pretinde respectarea drepturilor proprii și pentru a respecta drepturile celorlalți. Singura soluție viabilă este EDUCAȚIA JURIDICĂ, care trebuie să înceapă urgent și încă de la o vârstă fragedă. Doar așa putem să avem, mai târziu, adulți responsabili. Deja s-a pierdut foarte mult timp!”, au precizat reprezentantij VeDem Just

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns