La ora 11.30 a avut loc un accident rutier pe autosptrada A3, la KM32, intre un microbuz si un TIR, pe sensul de mers dinspre localitatea Gilău înspre Turda, în apropierea localității Sălicea.
Accidentul rutier a avut ca urmare răsturnarea unui microbuz cu mai mulți pasageri. La locul evenimentului intervin 2 autospeciale de descarcerare, 2 echipaje SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și două echipaje SAJ
Cinci persoane din microbuz au primit îngrijiri medicale.
Din fericire nu sunt persoane care să-și fi pierdut viața ca urmare a acestui eveniment, având în vedere că accidentul a produs un impact puternic asupra vehiculului în care se aflau persoanele rănite
Toate victimele sunt conștiente și vor fi transportate la spital.
O persoană a rămas blocată în microbuz și a fost scoasă de pompieri prin parbrizul autoutilitarei. Alte trei persoane au fost ajutate să iasă din vehicul până la sosirea echipelor de intervenție
Nu au fost alte pericole legate de acest eveniment.
La ora 12.35, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informa că circulaţia rutieră pe sensul către Turda al autostrăzii A3 Gilău – Turda s-a reluat, pe banda de urgenţă. Din cauza unei coliziuni între un autotren şi un microbuz, traficul fusese întrerupt la kilometrul 30. În urma impactului, cinci persoane din microbuz au fost rănite.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



