Dosarele din cele două procese

Două concedieri, două procese câștigate de un clujean împotriva aceluiași angajator

După 3 ani și 8 luni prin instanțe, un clujean a câștigat de două ori împotriva aceluiași angajator care l-a concediat abuziv. Magistrații Curții De Apel Cluj au arătat că societatea l-a reintegrat fictiv după primul proces câștigat. La al doilea proces, reclamantul nu a mai cerut reîncadrarea, dorind doar să demonstreze că a fost nedreptățit de firmă.

Un clujean, care dorește să-și păstreze anonimatul, s-a judecat mai bine de 3 ani și 8 luni cu firma Bedelco East Europe din Ilfov, care comercializează anvelope. Petentul a fost concediat înn 2014 și a câștigat în instanță definitiv reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii și chiar plata salariilor pe perioada dintre concediere și reintegrare. Numai că reintegrarea s-a făcut în bătaie de joc, omul neputând presta efectiv munca, motiv pentru care a fost concediat din nou. Fostul angajat s-a judecat din nou cu societatea și a câștigat plata salariilor până la decizia defintiivă, dar nu a mai solicitate reintegrarea. În decizia definitivă a Curții de Apel Cluj se arată că ”reintegrarea reclamantului a fost una fictivă, angajatorul nedovedind că a luat toate măsurile ca, atunci când reclamantul-salariat se prezintă la muncă, acesta să și poată presta afectiv munca sa”

Motivarea deciziei:

DECIZIA CIVILĂ NR. 644/A/2017  – CURTEA DE APEL CLUJ  – SECȚIA A IV-A PENTRU LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Analizând apelul formulat de reclamantul E. F, prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este în parte fondat, pentru următoarele considerente:

În mod eronat prima instanță a constata că decizia de concediere a reclamantului, contestată în cauză,  este legală și temeinică.

Astfel cum a reținut și prima instanță, apelantul a mai fost concediat de către intimată, prin decizia nr. 1455/22.04.2014, contestată în instanță, iar prin sentința civilă nr. 462/10.03.2016 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr.3003/117/2014, definitivă, s-a dispus anularea acestei decizii, reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii, cu obligarea pârâtei să îi plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 23.04.2014 și până la reintegrarea sa efectivă.

În vederea reintegrării reclamantului, societatea intimată a trimis, prin e-mail, avocatului acestuia, la data de 05.04.2016, notificarea nr.2349/28.03.2016, prin care aducea la cunoștința apelantului faptul că acesta are obligația de a se prezenta la locul de muncă, începând cu data de 06.04.2016, la punctul de lucru din  localitatea Pecica, județul Arad.

Decizia Consiliului de administrație a intimatei nr.40/25.03.2015, fila nr.18 dosar de fond, prin care s-a dispus reintegrarea acestuia-oricum numai începând cu data de 06.04.2016, nu începând cu data concedierii anterioare, ca și când contractul de muncă nu ar fi fost niciodată întrerupt-, nu a fost comunicată reclamantului-apelant până la data când acesta trebuia să se prezinte la locul de muncă, 06.04.2016, după cum nu s-a prezentat acestuia nicio fișă a postului privind atribuțiile concrete pe care acesta trebuia să le îndeplinească în calitate de salariat.

Plata despăgubirilor constând în drepturi salariale, pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin concedierea abuzivă a avut loc abia în data de 11.07.2016.

Prin decizia nr. 46/18.04.2016, fila nr.24 dosar de fond, reclamantului i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul prevederilor art. 61 lit. a, coroborat cu prevederile art. 247 și art. 248 alin. l lit. e din Codul Muncii.

S-a reținut că reclamantul a absentat nemotivat de la serviciu cel puțin trei zile consecutive și fără acordul superiorilor ierarhici, în perioada 06.04-08.04.2016, respectiv 11.04.2016. S-a reținut că, procedând astfel, apelantul a încălcat prevederile art. M pct.2 lit. a din Contractul individual de muncă nr. 31/05.01.2012, art. 2pct.4 și art. 5.2.2 lit. a din Regulamentul intern al societății potrivit cărora absențele nemotivate sau întârzierea la locul de muncă ori părăsirea acestuia înainte de terminarea programului fără a avea aprobarea setului direct conduce la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Din decizia nr.43/11.04.2016, fila nr.19 dosar de fond, se reține că angajatorul a declanșat, în temeiul art.251 din Codul muncii cercetarea disciplinară prealabilă pentru fapta reclamantului sesizată prin referatele nr.170/07.04.2016 și nr.172/08.04.2016, de a absenta nemotivat de la serviciu în zilele de 06, 07, 08.04.2016.

Cu toate că cercetarea disciplinară a fost declanșată de către angajator pentru aceste fapte, la data de 11.04.2016,  din convocatul trimis reclamantului, înregistrat sub nr.2451/11.04.2016, fila nr.20 dosar de fond, rezultă că obiectul cercetării disciplinare îl constituie absențele  nemotivat ale reclamantului de la serviciu în zilele de 06, 07, 08 și 11.04.2016.

Astfel, deși fapta reținută în decizia de concediere  contestată în cauză a fost cea constând în absențe nemotivate de la serviciu pentru cel puțin 3 zile lucrătoare consecutive și fără acordul superiorilor ierarhici, chiar din declarația martorei C. N, fila nr.179 dosar de fond, manager de zonă pentru Percica-Argeș, se reține că la data de 06.04.2016, când  reclamantul s-a prezentat la punctul de lucru din Pecica, nici aceasta nu știa care sunt sarcinile de serviciu ale reclamantului și nici că acesta trebuia să se prezinte la acela loc de muncă, fiind nevoită să solicite în acest sens instrucțiuni de la superiorii săi ierarhici. Prin urmare, nu se poate reține că la data de 06.04.2017 reclamantul ar fi fost repus efectiv în drepturile sale de salariat și nici că acesta nu ar fi avut motive justificate de a absenta de la locul de muncă.

Din declarația aceleiași martore se mai reține că și în ziua următoare, aceasta nu a fost în măsură să prezinte reclamantului o decizie de reintegrare pe post și nici să precizeze atribuțiile concrete ce revin acestuia în calitate de agent comercial la punctul Pecica, pentru ca acesta să își poată cunoaște atribuțiile concrete de serviciu și să poată presta în mod efectiv munca.

Prin urmare, Curtea constată că din  probele administrate în cauză rezultă că reintegrarea reclamantului a fost una fictivă, angajatorul nedovedind că a luat toate măsurile ca, atunci când reclamantul-salariat se prezintă la muncă, acesta să și poată presta afectiv munca sa, în condițiile în care art.40 alin.2 codul muncii prevde că angajatorul are obligația de a asigura permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedre la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de muncă.

Faptul că superiorul ierarhic la reclamantului-apelant a fost în mod evident surprins de reintegrarea acestuia și că acesta nu cunoștea nici în cea de a doua zi care sunt sarcinile concrete de serviciu pe care trebuie să le traseze acestuia denotă faptul că solicitarea ca reclamantul să se prezinte la muncă în data de 06.04.2016 nu a urmărit în mod efectiv prestarea muncii de către apelant în interesul societății.

Repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, reglementată de disp.art 80 alin.2 din Codul muncii republicat, constituie una dintre măsurile cele mai energice de restabilire a legalității, de apărare eficientă a dreptului la muncă. Ea reprezintă o adevărată restitutio in integrum, implicând nu numai reîncadrarea pe postul deținut anterior, ci repunerea în situația anterioară, ca și cum raportul de muncă nu ar fi fost nici un moment întrerupt; aceasta implică, necondiționat, reintegrarea pe postul deținut anterior începând cu data concedierii și acordarea salariului de care salariatul beneficia anterior.

Prin decizia nr.193/2001, Curtea Constituțională a decis că repunerea părților în situația anterioară nu lezează în nici un mod dreptul de proprietate al angajatorului, drept ce trebuie exercitat cu respectarea conținutului și limitelor sale, stabilite de lege. Fără posibilitatea repunerii părților în situația anterioară concedierii, atingerea adusă dreptului la muncă nu s-ar repara și nu ar asigura stabilitatea raporturilor de muncă.

Curtea mai reține că, astfel cum rezultă din înscrisurile și declarația de martor anterior menționate, angajatorul a realizat doar o executare formală  a hotărârii judecătorești definitive de repunere a apelantului în situația anterioară emiterii actului de concediere.

Mai mult, astfel cum am menționat anterior, întrucât cel puțin în data de 06.04.2016 superiorul ierarhic la reclamantului nu era prezent la locul de muncă și nu a luat nici măsurile pentru ca acesta să poată presta efectiv munca, absența apelantului  în această dată de la locul de muncă nu poate fi reținută ca fiind nemotivată, astfel încât nu poate fi constata că reclamantul ar fi săvârșit fapta de a lipsi 3 zile lucrătoare consecutiv de la locul de muncă, faptă reținută prin decizia de concediere.

Potrivit disp.art.6 alin.2 din Codul muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă le este  recunoscut dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale.

Potrivit art.24 lit.a din Carta socială europeană revizuită, pentru concedierea salariaților trebuie să existe în mod necesar un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, instituției sau serviciului.

De asemenea, Organizația Internațională a Muncii a statuat că lucrătorul nu va fi concediat fără să existe un motiv valabil de concediere, legat de aptitudinea sau conduita acestuia sau bazat pe necesitățile de funcționare a întreprinderii.

Art.6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale prevede că: „Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul la muncă ce cuprinde dreptul ce îl are orice persoană de a obține posibilitatea să-și câștige existența printr-o muncă liber aleasă sau acceptată și vor lua măsurile potrivite pentru  garantarea acestui drept”

În consecință, ceea ce atât legislația națională, cât și cea internațională garantează salariaților, în cazul concedierii, este ca această măsură să fie luată doar în condițiile în care cauza invocată ca temei al încetării contractului de muncă are un caracter obiectiv, aceasta să poată fi constatată în mod real și să prezinte o asemenea însemnătate, încât să facă imposibilă continuarea raporturilor de muncă dintre părți.

În speță, se reține însă că în speță angajatorul, pe lângă faptul că, în faza executării sentinței civile nr. 462/10.03.2016 a Tribunalului Cluj, nu a realizat o reintegrare efectivă a apelantului începând cu data de 06.04.2016, ca și când raporturile  de muncă nu ar fi fost niciodată încetate, acesta nu a probat în cauză că a existat o imposibilitate obiectivă de continuare a raporturilor de muncă dintre părți.

În consecință, având în vedere toate probele anterior menționate, administrate în cauză, se reține că nu motivele obiective au fost determinante în concedierea reclamantului și având în vedere faptul că salariatul, în executarea contractului de muncă, nu dispune de puterea și de mijloacele angajatorului pentru a-și vedea realizate drepturile, acestuia trebuie să i se asigure de către instanță  protecția drepturilor sale pentru ca acestuia să i permită în mod efectiv prestarea muncii care a făcut obiectul contractului de muncă încheiat între părți.

Curtea mai reține că cererea privind despăgubirile solicitate de către reclamant privind cheltuielile de transport până la Pecica este nefondată, având în vedere faptul că nu s-a probat în cauză că angajatorul s-ar fi obligat să suporte aceste cheltuieli de deplasare a reclamantului de la domiciliul său până la locul de muncă, iar cererea privind acordarea daunelor morale este nefondată, neprobându-se în cauză prejudiciul nepatrimonial suferit de către reclamant..

Pentru aceste considerente, în baza disp.art.480 alin.2 Cod.proc.civilă, se va admite apelul declarat de reclamantul E.F., se va schimba în parte sentința primei instanțe, în sensul că se va admite acțiunea formulată de reclamantul E.F. în contradictoriu cu pârâta S.C. „Bedelco East Europe” S.R.L..

Se va dispune anularea deciziei nr. 46/18.04.2016, emisă de pârâta „Bedelco East Europe” S.R.L., cu obligarea pârâtei să plătească reclamantului o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, în calitate de salariat, începând cu data de 06.04.2016 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, păstrându-se restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul disp.art.453 alin.2 și 451 Cod.proc.civilă, intimata S.C. „Bedelco East Europe” S.R.L. va fi obligată să plătească apelantului E.F., suma de 1800 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond și în apel, reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanțele depuse la filele  nr.180 dosar de fond și  fila nr. 32 dosar apel, proporțional pretențiilor încuviințate în cauză.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns