Ședința Consiliului Local din Florești din 28 decembrie a arătat că haosul imobiliar declanșat în comuna de lângă Cluj-Napoca în boomul din 2006 continuă. Doar intervenția oamenilor în consiliu au oprit, cel puțin pentru moment, construirea unor blocuri lângă case.
În cea mai mare comună ca număr de locuitori din țară, Florești, s-a construit mult și haotic în perioada de boom imobiliar când era primar Ioachim Vancea, actual consilier local. Piața imobiliară este din nouă în floare, iar problemele continuă în Florești și în mandatul lui Horia Șulea.

Primul proiect care a generat discuții a fost cel al ansamblului imobiliar pe care îl va construi Oncos, despre care puteți citi AICI Acesta a fost aprobat prin votul consilierilor. Nu la fel s-a întâmplat cu alte două proiecte imobiliare, care au fost respinse, însă oamenii se așteaptă să reapară pe ordinea de zi. De altfel, la unul motivul respingerii a fost că este nevoie și de avizul arhitectului șef al județului, Claudiu Salanță.
O firmă care aparține unui consilier local din Florești vrea să ridice două blocuri lângă case. Consiliul Local a luat în discuție ”proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea Elaborare P.U.D. – CONSTRUIRE 2 IMOBILE LOCUINȚE COLECTIVE P+E+Er, BRANȘAMENTE ȘI RACORDURI, ÎMPREJMUIRE TEREN”, situate în localitatea Florești, str. Șesul de Sus, F.N., beneficiar pe SC I&I CONDOR SOLUTION SRL.”
Firma aparține consilierului Szekely Istvan Condor, care a ieșit din sală înainte de discutarea proiectului. După ce locuitorii de la case s-au plâns în ședință, primarul Horia Șulea le-a replicat că ”viața implică compromisuri” și le-a ”scos ochii” că le-a făcut drum de acces la case. Vedeți în video-ul de mai jos.
La limită, cu un vot ”pentru” lipsă, proiectul a fost respins.
Consilierul și dezvoltatorul imobiloar Condor a fost vedetă în 2016, când a înjurat-o pe o tânără care i-a fotografiat mașina parcată pe pista de bibliclete de pe bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca. ”Ce-ți trebe tu? Hai dispari! Mișca-te! Esti o proasta!”, i-a spus tinerei consilierul UDMR din Florești.
Celălalt proiect la care au fost mai mulți nemulțumiți privește un ansamblu de blocuri și spații comerciale propus în zona Răzoare, în care sunt duplexurile din fotografia de mai jos.
Punctul de pe ordinea de zi a CL Florești prevedea: ”Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „Elaborare P.U.Z. – ANSAMBLU REZIDENȚIAL ȘI FUNCȚIUNI CONEXE (ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR, COMERȚ, SERVICII PROFESIONALE) RACORDURI UTILITĂȚI, BRANȘAMENTE ȘI OPERAȚIUNI NOTARIALE”, situat în localitatea Floresti, str. Răzoare, F.N., având ca beneficiari pe MUREȘAN IOAN, NUREȘAN ALEXANDRINA-IULIA, MOLDOVAN EUGENIA, MOLDOVAN ROMUL-IULIU, JAKAB MARIA.”
Arhitectul șef al Floreștiului, Alexandru Lădariu, cel acuzat de conflict de interese de ANI, a spus că proiectul cuprinde și parcele care se găsesc în extravilan a propus amânarea discutării până la obținerea avizului arhitectului șef al județului.
Cu toate acestea, locuitorii din zonă au ținut să-și prezinte preventiv punctul de vedere, susținând că le este afectată intimitatea, însorirea caselor și se diminuează valoarea proprietăților lor. ”Suntem vecinii direct afectați de acest proiect. Zona Răzoare s-a concretizat în ultimii ani ca o zonă preponderent de case. În ansamblul în care locuim sunt circa 100 de case. Chiar pe parcela situată deasupra imobilelor noastre, investitorii vor să contruiască aceste blocuri, total în dezacord cu dezvoltarea actuală. Rog pe viitor, o să fim iarăși prezenți la fiecare dezbatere, să cenzurați lăcomia investitorilor. Pot să obțină profituri frumoasă și din ansambluri de case, să păstrăm dezvoltarea actuală. Drumul de legătură e prevăzut la 10 metri, dar la fața locului mai mult de 6 nu are.”, a spus tânărul Andrei Mone, în timp ce primarul Șulea zâmbea și se juca cu telefonul. Vedeți mai jos toate discuțiile cu privire la acest proiect.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



