Noul proiect de modificare a legilor justiției, inițiat de zece parlamentari, prevede că magistrații pot fi aleși sau numiți într-o funcție de demnitate publică, precum ministru al Justiției, și să revină în funcție.
Potrivit reglementărilor actuale, dacă un judecător sau procuror vrea să ocupe o funcție de deminitate publică, acesta trebuie să-și dea demisia din magistratură. Un exemplu în acest sens este fostul ministru al Justiției din 2012, Mona Pivniceru, care și-a dat demisia din funcția de judecător la Înalta Curte.
Un nou articol din proiectul de modificare a legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sună în felul următor: ”Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție atunci când a fost ales sau numit într-o funcție de demnitate publică.
Suspendarea durează pe perioada mandatului din funcția aleasă sau numită.
La încetarea mandatului, judecătorul sau procurorul revine în funcția avută anterior suspendării.
Consiliul Superior al Magistraturii ia act e situațiile preăvăzute la alin (1) și (2).”, se arată în proiect.
De asemenea, potrivit aceluiași articol din proiect, dacă magistratul este numit ca ministru al Justiției, perioada în această funcție se pune ca vechime în magistratură: ”Perioada prevăzută la alin.1 nu constituie vechime în magistratură, cu excepția situației în care magistratul suspendat voluntar exercită funcția de ministru al justiției”
Amintim că la începutul anului, premierul de atunci, Sorin Grindeanu, i-a propus judecătoarei Dana Gîrbovan de la Curtea de Apel Cluj să devină ministru al Justiției, dar aceasta a refuzat tocmai din cauza faptului că nu s-ar mai fi putut întoarce în magistratură.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

