Polițiștii clujeni fac fapte bune: Au donat sânge și au dăruit cadouri copiilor nevoiași

Poliţiştii de la Secția 2 din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au iniţiat o acțiune umanitară de donare de sânge și de oferire de cadouri copiilor nevoiași.

Mai mulţi poliţişti clujeni au donat sânge la Centrul Regional de Transfuzie sanguină Cluj-Napoca. ”Activitatea este menită să vină în sprijinul semenilor noştri aflaţi în suferinţă şi a unităţilor spitaliceşti din judeţul Cluj, urmând a fi repetată ori de câte ori va fi nevoie.”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Cu voucherele primite şi cu contribuţia benevolă a poliţiştilor, au fost cumpărate jucării, dulciuri şi rechizite şcolare. Polițiștii au vizitat apoi adăpostul de zi şi de noapte pentru copii “Arlechino” şi o Clinică medicală pentru copii din municipiul Cluj-Napoca pentru a le aduce o mică bucurie celor mici prin oferirea a 36 de pachete cu cadouri.

”Cadourile pe care le oferim sunt o încurajare pentru copiii care încă mai speră şi îşi doresc o viaţă fericită.”, au spus polițiștii.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns