Dana Gîrbovan (în albastru) la CSM. Imagine preluată de pe transmisiunea CSM

Dana Gîrbovan a prezentat la CSM probleme în comunicarea instanțelor și parchetelor cu publicul

Judecătoarea Dana Gîrbovan de la Curtea de Apel Cluj a participat în calitate de președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR) la întâlnirea dintre liderii asociațiilor de magistrați și noii membri CSM, unde a vorbit despre recâștigarea încrederii publicului în Justiție și a prezentat probleme în comunicarea instanțelor și parchetelor cu publicul. De asemenea, a ridicat probleme ce țin de independența Justiției, care este ”un drept al cetățeanului”

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-au întâlnit miercuri, 18 ianuarie 2017, în şedinţă plenară, cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale magistraţilor din România pentru a discuta subiecte de interes comun privind îmbunătăţirea actului de justiţie şi creşterea încrederii în sistemul judiciar.

La lucrările Plenului au participat judecător Andreea Ciucă – preşedinte interimar al Asociaţiei Magistraţilor din România,  judecător Dana Gîrbovan – preşedinte al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, judecător Iulia Craiu- membru al Consiliului Director al UNJR, judecător Dragoş Călin – co-preşedinte al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România şi procuror Florin Cristinel Ţîrlea – membru în Colegiul Director al Asociaţiei Procurorilor din România. Scopul întânirii a fost de a stabili o relație de lucru între asociații și CSM.

Principalele teme dezbătute au fost:

  • Identificarea şi implementarea unor măsuri de creştere a credibilităţii justiţiei şi de apărare efectivă a independenţei acesteia;
  • Transparentizarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor şi parchetelor şi stabilirea unui cadru clar, ferm şi eficient de comunicare, atât în interiorul sistemului judiciar, cât şi pe componenta de comunicare publică a CSM, instanţelor şi parchetelor;
  • Asigurarea independenței reale a sistemului judiciar din perspectiva independenței financiare, prin intensificarea demersurilor pentru preluarea bugetului instanțelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, eventual de către Consiliul Superior al Magistraturii, de la Ministerul Justiţiei;
  • Stabilirea unor mecanisme de consultare efectivă a corpului magistraţilor în privinţa proiectelor actelor normative având ca obiect legile justiţiei şi alte proiecte de acte normative referitoare la activitatea sistemului judiciar;
  • Adoptarea unor poziţii publice documentate vizând răspunderea magistraţilor, care să clarifice opiniei publice prevederile legale şi mecanismele deja existente de tragere la raspundere şi sancţionare a magistraţilor;
  • Implementarea unor soluţii practice pentru stabilirea unui volum optim de muncă al magistraţilor şi îmbunătăţirea aplicaţiei ECRIS, eventual preluarea acesteia de către CSM;
  • Identificarea şi implementarea unor mecanisme eficiente de formare profesională continuă a magistraţilor, inclusiv a purtătorilor de cuvânt de la instanţe şi parchete;

Președintele UNJR, Dana Gîrbovan, a spus cu privire la recâștigarea credibilității și încrederii publicului în Justiție: ”Cel mai important prim lucru este să nu încercăm să vedem doar factorii din exterior care afectează încrederea publicului și independența, ci să vedem dacă o parte din problemele care se pun în cârca noastră nu sunt în mod real probleme ale sistemului și nu se găsesc soluții pentru ele.

O primă problemă este cea legată de transparență, pentru că transparența este cheia încrederii în orice instituție. Nu vă ascund că am fost neplăcut surprinsă de prima inițiativă a Consiliului (oprirea transmisiunii ședințelor pe site – n.red), dar mă bucur că s-a revenit asupra ei, pentru că a arătat într-adevăr deschiderea CSM de a reveni imediat asupra unor măsuri ce nu sunt tocmai fericite. Mă bucur, de asemenea, că se pun notele pe site și pot lua colegii cunoștință de ele, astfel încât când asistă la ședințele Consiliului știu exact ce problemă se dezbate, dar cred că trebuie mers mai departe și aici vorbim de o chestiune de comunicare.

Am văzut că este un fel de.. nu neapărat dublu standard, dar dublă abordare a comunicării la nivel de parchete și de instanțe. La parchete se dau din oficiu comunicate în legătură cu activitatea acestora. Și aici avem o problemă pentru că se dau comunicate de fiecare dată când începe urmărirea penală, se pune în mișcare acțiunea penală, se iau măsuri preventive, se trimite în judecată o persoană, dar în momentul în care de dispune restituirea cauzei la procuror sau se achită persoana respectivă, nu mai există o comunicare în acest sens de către parchete. Or, Constituția obligă instituțiile Statului să informeze corect cetățenii. Asta înseamnă o informare în primul rând completă. Dacă tu îți asumi această obligație de a face o comunicare vizând un proces penal în curs, atunci este esențial ca această comunicare să fie și una completă și să nu se oprească doar la actele care sunt favorabile instituției. Asta în ce privește parchetele. Cred că ar trebui să reflectăm serios. Este o problemă cât se poate de importantă.

Mergând mai departe la instanțe. Eu am fost și purtător de cuvânt la Curtea de Apel Cluj și am discutat, în perioada respectivă, cu mai mulți colegi. Și există o practică neunitară inclusiv la nivelul comunicării instanțelor cu publicul. Am observat o practică care mie mi se pare cel puțin ciudată și anume aceea ca, bazându-se pe un articol din Regulamentul de funcționare a instanțelor, să ceri persoanelor să justifice un interes atunci când formulează o cerere pe legea 544. Ori, este o contradicție. Interesul este public. Ideea este de acces liber la informații de interes public. Dacă este liber, atunci interesul este prezumat. Să vii tu instanță să spui justifică-ți un interes, cerând o informație publică, este din punctul meu de vedere o problemă, care ar trebui reglementată la nivel de Consiliu. ”, a spus Dana Gîrbovan.

A intervenit președintele CSM, Mariana Ghena: ”Nu știu la ce cereri vă referiți. Probabil, spun, căci și eu am fost purtător de cuvânt la nivelul instanței, și într-o măsură mai mare am intrat în contact cu legislația care presupunea desfășurarea acestei activități. Nu vreau să vă contrazic, doar că avem încă în Regulament acea sintagmă ”informații de interes public”. Știu că la acel nivel mă implicam și verificam dacă informația solicitată era circumscrisă acelora enumerate ca fiind de interes public. Altcumva, am cerut petentului să justifice acest interes public. Dacă la aceste aspecte vă referiți, poate trebuie să facem o precizare”

Președintele CSM, Mariana Ghena, în centrul imaginii

Judecătoarea Gîrbovan a continuat: ”Trebuie justificat de ce nu este de interes public și apoi intrat în cea de-a doua situație în care ai putea da o informație care nu este de interes public, dar care este justificată de interesul părții. Or, cele două planuri se confundă și se cere să se justifice interesul. Așa se nasc suspiciuni: că de ce se ascunde o hotărâre, că la cealaltă instanță mi s-a dat ș.a.m.d.

Mai mult, a venit acea hotărâre a CSM din decembrie anul trecut, care spune în esență că, pe de-o parte, hotărârile judecătorești nu ar fi informații de interes public deoarece vizează relații private dintre părți, iar, pe de cealaltă parte, spune că publicitatea este asigurată prin publicarea pe site-urile de specialitate. Nu poți să spui că o informație nu este publică și apoi că este publicată. Este iar o problemă și cred că CSM-ul ar trebui să-și facă o prioritate în a revizui și această hotărâre. Pentru că toate aceste chestiuni de comunicare completă, dacă se dorește, desigur cu respectarea drepturilor procesuale la nivel de parchet, și unitară la nivel de instanțe este o chestiune ce se va reflecta și în încrederea publicului în Justiție. ”, a spus Gîrbovan.

În 15 decembrie, luând în discuție punctul de vedere al Direcției legislaţie, documentare şi contencios nr. 14105/206 referitor la solicitările formulate de către terţe persoane privind comunicarea unor copii de pe hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie civilă, justificate de necesitatea cunoaşterii jurisprudenței instanţei, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:

1. Hotărârea judecătorească priveşte raporturile dintre părţile cauzei şi nu reprezintă o informaţie de interes public, în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001; hotărârile judecătoreşti soluţionează, cu preponderenţă, litigii private.

2. Publicarea hotărârilor judecătoreşti anonimizate prin intermediul Fundaţiei ROLII, precum şi publicarea hotărârilor judecătoreşti relevante pe paginile de internet ale instanţelor oferă suficiente repere pentru cunoaşterea jurisprudenţei naţionale.

”Aș merge mai departe la problema ce ține de independența Justiției. Și aici e important să înțelegem și să trecem dincolo de slogane. Spunem mereu că independența justiției nu este un privilegiu, ci un drept al cetățeanului. Chiar este un drept al cetățeanului independența justiției. Toate chestiunile care afectează independența justiției sunt de interesul fiecărui cetățean și au dreptul să știe dacă există sau nu asemenea probleme.

Este important să înțelgem ce înseamnă atacuri la independența Justiției, dacă sunt sau nu acceptabile criticile la adresa modului în care funcționează justiția, venind chiar din partea altor persoane publice și din partea celorlalte puteri. Și este acel ultim aviz dat de Consiliul consultativ al judecătorilor europeni privind relațiile dintre puteri și lucrul de la care trebuie să pornim este că aceste critici nu sunt doar admisibile, ci sunt și de dorit atunci când există derapaje, de aceea există acea ”cheking balance”, să apară semnalmente și există o limită în care aceste critici devin atacuri.

Ce vreau eu să subliniez este că nu putem să mergem așa de departe încât să spunem că orice critică făcută de către oricine reprezintă și atac la independența justiției. Și aceste lucru este un semnal pe care CSM-ul trebuie să-l ia. Critica la adresa unei instituții publice este vitală pentru sănătatea și buna funcționare a acestei instituții, iar atunci când există o critică, ea trebuie verificată la modul fundamental și a se vedea dacă nu este reală, motivat și explicat de ce, dacă este reală, corectat problemele semnalate.”, a afirmat președintele UNJR.

Mariana Ghena a intervenit, din nou, cu o întrebare: ”Considerați că sunt constructive, binevenite, argumentate criticile formulate în contextul în care sunt îndreptate împotriva unui magistrat, vizând o hotărâre care nu este definitivă, indiferent de natura ei? Pentru că ne-am confruntat și am perceput fiecare dintre noi, într-un mod direct, critici acerbe la adresa unora sau altora dintre noi, indiferent la ce nivel al gradului de jurisdicție ne-am aflat, cu referire la hotărâri judecătorești care nu erau definitive. Fiecare dintre cei care avansau aceste critici își arogau calități de bun magistrat, judecător, care a și văzut dosarul, care a interpretat probatoriul ș,a.m.d. Aici, cred că este o problemă și ne-ar interesa punctul dvs de vedere și modul în care vom acționa împreună cu privire la acest aspect. ”

Dana Gîrbovan a răspuns: ”E dincolo de îndoiala fiecăruia că magistratul trebuie să fie protejat și de aceea există CSM, pentru a nu deveni subiect de hărțuire publică pentru hotărârea pe care a dat-o. Mai ales că judecătorul scrie hotărârea și nu poate să iasă să și-o apere pe toate posturile publice. Pe de altă parte a existat o bună tradiție de critică a hotărârilor judecătorești însă dintr-o perspectivă științifică și nu se traduce într-un atac personal la judecător. Cred că această distincție trebuie făcută. Atunci când vii și ataci judecătorul și creezi tensiune asupra celorlalți judecători care urmează să dea hotărârea în final suntem deja pe planul atacului la independența justiției.”

Ghena: ”Granița dintre aceste critici științifice și critici direct asupra soluției efective dată de magistrat cred că este foarte fragilă și adesea nesocotită, dovadă că mulți dintre noi suntem puși în situația de a le percepe ca și un atac direct cu privire la persoana noastră ca și magistrat, cu privire la soluția pe care am pronunțat-o, repet, încă nedefinitivă.”

Gîrbovan: ”Categoric sunt de acord cu dvs că linia este subțire. Ceea ce încercam eu să spun este să nu ajungem în cealaltă extremă în care se spune că niciun fel de critici nu sunt admisibile.”

Ghena: ”În CSM, nu cred că cineva ar accepta un astfel de punct de vedere. Criticile sunt constructive, dar, repet, în limitele permise, așa cum spuneam, ale apărării sistemului și apărării magistratului de o potrivă. ”

Gîrbovan; ”Până la urmă este rolul CSM-ului să se pronunțe și să traseze această linie, inclusiv cu scopul de a-i educa pe cetățeni. ”

Ghena: ”Inclusiv în instanțe, prin biroul de informații publice, prin purtătorul de cuvânt și, nu în ultimul rând, prin intermediul reacției judecătorului care este vizat, reacție pe care nu am văzut-o de multă vreme și ar trebuie revigorată, dacă punem problema și suntem de acord în acești termeni ai discuției. ”

Gîrbovan; ”Bineînțeles. Oricum, la nivelul instanțelor, cred că este nevoie de o pregătire serioasă a purtătorilor de cuvânt,  pentru că nu este simplu să comunici public, să vezi excepții și să poți să le explici cu claritate oamenilor, să înțeleagă de ce nu li se poate da o informație, pentru că afectează viața privată a unei persoane sau procesul în curs. Însă trebuie să fie un bun comunicator și mă tem că avem o problemă dincolo de considerentele hotărârilor date de fostul CSM, care mai mult au încurcat decât au ajutat. ”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns