Mircea Aron (în stânga imaginii)

Președintele CSM despre suspendarea hotărârii privind consilierii de etică: ”O să mă ia la întrebări olandezii”

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au luat în discuție în ședința de astăzi, la ultimul punct, sentința recentă pronunțată de Curtea de Apel București, prin care a fost anulată și suspendată hotărârea secției pentru judecători a CSM privind funcționarea unor consilieri de etică la nivelul Curților de apel și al Tribunalelor

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a pronunțat în 24 octombrie în dosarul nr.5454/2/2016, în care Uniunea Naționale a Judecătorilor din România și Asociația Magistraților din România au cerut anularea hotărârii secției pentru judecători a CSM privind funcționarea consilierilor de etică. Sentința nu este definitivă.

Solutia pe scurt: ”Admite actiunea. Admite cererea de interventie accesorie în sprijinul reclamantelor. Anuleaza Hotarârea nr. 434/17.05.2016 emisa de Sectia pentru judecatori a CSM. Suspenda executarea Hotarârii nr. 434/17.05.2016 pâna la solutionarea definitiva a prezentei cauze. Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.”

Hotărârea secție pentru judecători a CSM o puteți lectura mai jos.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Membrii CSM au discutat în ședința de plen, pe scurt, despre sentință. Președintele forului, Mircea Aron, a precizat că, în urma suspendării hotărârii, vor fi anulate seminariile ce urmau să aibă loc în scurt timp pe tema consilierilor de etică și că s-au cheltuit deja bani pentru acest proiect. ”Nu mai putem continua din cauză că hotărârea este suspendată. S-au cheltuit deja bani de la Ambasada Olandei. O să mă ia la întrebări olandezii ce am făcut”, a spus Aron.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât amânarea organizării seminarului din perioada 7-9 noiembrie 2016, Bucureşti, INM, pentru formarea profesională a consilierilor de etică desemnaţi la nivelul instanţelor și seminarului din 14-16 noiembrie 2016, Bucureşti, INM, pentru formarea profesională a consilierilor de etică desemnaţi la nivelul parchetelor.

Plenul CSM a apreciat că se impune sesizarea Institutului Naţional al Magistraturii pentru a analiza în cadrul Consiliului Ştiinţific al INM o eventuală modificare a Programului de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor pentru anul 2016

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns