Deputatul Aurelia Cristea pune la punct Direcția de urbanism din Primăria Cluj-Napoca cu un exemplu concret de construcție peste trotuar. ”Nu, nu vreau să aud că legea!”, a scris Cristea pe Facebook, alături de poza exemplificativă.
”Urbanism în Cluj: trotuarul ocupat cu mașini, construcții, cu orice, numai să alungăm pietonii. Mame cu copii, persoane vârstnice, copii, persoanele cu dizabilități sunt un “moft” pentru administrația noastră.
Și nu, nu vreau să aud ca legea! Nu am primit în tot mandatul meu o analiză de la cei care eliberează certificate de urbanism si răspund de arhitectura orașului care să spună ce legi trebuie modificate ca să împiedice multipleleprobleme de urbanism. Pentru că ei sunt cei care le implementează știu mai bine .
Asta înseamnă că le convine neclaritatea , știm cu toții de ce….
Fotografia e făcută azi , pe Traian Moșoiu, lângă nr 52. Dar putem face mii de fotografii ale haosului din urbanismul “orașului comoară” … Da, orașul si cetățenii lui sunt o comoară, batjocorită zilnic de incompetență, lipsă de viziune, lipsă de respect și lipsă de empatie”, a scris Aurelia Cristea
Colegii de la StirideCluj.ro au arătat în ianuarie 2015 că acea construcție este realizată de familia Dârjan, având autorizația de construcție 1.389 din 24 octombrie 2013, și că Monica Dârjan este angajată la Primăria Cluj-Napoca, în funcția de inspector.
Poliția Locală Cluj-Napoca a realizat un control și a depistat probleme. ”S-a constatat că nu se respectă autorizația de construcție. Amenda este cuprinsă între 3.000 si 10.000 de lei, dar se va stabili cu exactitate ce nu s-a respectat abia după ce va fi terminat controlul”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu.
Monica Dârjan este angajată la Primăria Cluj-Napoca în calitate de inspector la Serviciul Rate Chirii. Ea a declarat că autorizația este respectată în totalitate.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

