Uniunea Națională a Barourilor din România deschide una dintre cele mai sensibile dezbateri ale momentului: delimitarea clară între informarea juridică și consultanța juridică, în contextul exploziei platformelor digitale și al inteligenței artificiale. Tema, aflată pe agenda Congresului Avocaților 2026, vizează stabilirea unei frontiere esențiale – momentul în care aplicarea legii la un caz concret și formularea unei soluții individualizate devin activități rezervate exclusiv avocaților, în lipsa cărora există riscul extinderii avocaturii ilegale și al vulnerabilizării justițiabililor.
Răspunsul nr. 1 la întrebarea adresată de avocat Ana-Maria Ioniță: În ce măsură furnizarea de răspunsuri juridice personalizate prin intermediul platformelor digitale intră în sfera consultanței juridice rezervate avocaților și care sunt criteriile concrete de delimitare între simpla informare juridică și consultanța juridică propriu-zisă?
UNBR: La nivelul Uniunii Naționale a Barourilor din România, redefinirea consultanței juridice a devenit o prioritate și o temă centrală pe agenda Congresului Avocaților 2026. Extinderea în mediul online și diversificarea modalităților de livrare a serviciilor juridice au adus în prim-plan instrumente digitale capabile să ofere soluții juridice fără a-și asuma însă rigorile și responsabilitățile profesiei de avocat. Însă, este evident că o reacție de tip prohibitiv în fața tehnologiei nu este posibilă. Aceasta nu poate fi interzisă, dar nici ignorată.
Provocarea reală constă în construirea unui răspuns coerent, care să integreze aceste evoluții, fără a dilua standardele esențiale ale profesiei.
Dificultatea pornește dintr-un vid normativ. Deși legea consacră consultanța juridică drept activitate rezervată avocaților, aceasta nu beneficiază de o definiție explicită. Mult timp, această lacună nu a generat tensiuni, întrucât avocatul era perceput ca principalul – dacă nu singurul – furnizor de cunoaștere juridică, iar informarea juridică se suprapunea, în mod firesc, peste ideea de consultanță.
Utilizarea instrumentelor de inteligență artificială au estompat granița dintre informare juridică și consultanță juridică propriu-zisă. În absența unei delimitări clare, au apărut servicii care operează într-o zonă gri, unde informația generală se confundă, uneori aproape imperceptibil, cu recomandarea juridică aplicată și personalizată, însă fără garanțiile profesionale pe care numai avocatul le poate oferi. Or, ambiguitatea creează întotdeauna teren propice pentru derapaje. Utilizatorii nu mai disting între explicații generale și soluții adaptate situației lor, iar justițiabilul ajunge să apeleze la servicii care nu oferă nicio garanție reală de competență sau răspundere.
În acest context, linia de demarcație pe care UNBR încearcă să o contureze este una funcțională, consacrată deja în alte sisteme juridice: consultanța juridică începe în momentul în care norma este aplicată unei situații concrete și se formulează o soluție individualizată. Aceasta este frontiera esențială.
Atât timp cât ne aflăm în zona informației generale – ghiduri, modele, articole, sinteze legislative sau jurisprudență accesibilă publicului – activitatea rămâne în sfera permisă. Astfel de forme de informare au existat dintotdeauna și nu pot fi rezervate avocaților, chiar dacă acum, sistemele care utilizează inteligența artificială fac informarea juridică mult mai creativă și integratoare. În schimb, atunci când intervine analiza unui caz concret (bazat pe o factualitate concretă) și se formulează o recomandare referitoare la o situație definită de împrejurări faptice și juridice personalizate, intrăm în sfera consultanței juridice, cu toate exigențele pe care aceasta le implică.
Dificultatea actuală derivă și din diversitatea noilor platforme. Unele se limitează la informare juridică, altele oferă instrumente automatizate – modele de cereri sau contracte –, iar o categorie distinctă include soluții de inteligență artificială destinate în principal profesioniștilor, ca suport în activitatea lor. Există însă și platforme care merg mai departe și furnizează, direct către public, răspunsuri juridice personalizate, uneori sub forma unor sisteme automate, alteori sub aparența unei validări profesionale.
Aceste din urmă modele ridică probleme reale, mai ales atunci când creează impresia unei relații profesionale fără a permite alegerea efectivă a avocatului și fără a oferi garanțiile fundamentale ale profesiei – independență, loialitate, confidențialitate și răspundere.
Este important de reținut că nu existența în sine a acestor platforme este problema, ci serviciile pe care le furnizează fără limite clare. O platformă care se limitează la informare sau oferă instrumente pentru profesioniști nu ridică dificultăți, ci dimpotrivă, reprezintă o formă de evoluție a informării juridice utilă și avocaților. În schimb, când procesează date concrete și generează soluții adaptate, exercită, în fapt, o activitate de consultanță juridică, fără a-și asuma garanțiile și responsabilitățile profesiei. Cu alte cuvinte, atunci când generează efecte echivalente consultanței juridice și nu se supun acelorași standarde – competență, independență, confidențialitate și răspundere – avem de a face cu avocatură ilegală.
Inteligența artificială face această distincție și mai dificilă, deoarece poate produce răspunsuri care par generale, dar sunt, în realitate, calibrate pe situația utilizatorului. Diferența devine vizibilă doar prin analiza mecanismului: una este prezentarea cadrului legal în abstract și cu totul altceva indicarea unei conduite într-un caz concret.
În acest context, devine clar că fără o delimitare precisă, piața serviciilor juridice riscă să funcționeze într-o zonă de ambiguitate, în detrimentul justițiabilului. Stabilirea unor limite nu înseamnă blocarea tehnologiei, ci definirea regulilor: consultanța juridică trebuie clar identificată acolo unde legea este aplicată unei situații concrete și se formulează o soluție individualizată. De aceea, definirea explicită a consultanței juridice devine esențială – nu pentru protejarea unei profesii, ci pentru garantarea unor standarde reale de competență, responsabilitate și încredere.
Răspuns nr. 2: Definirea consultanței juridice în raport cu inteligența artificială
● În ce măsură se preconizează la nivelul UNBR o redefinire normativă a noțiunii de „consultanță juridică” pentru a include sau delimita utilizarea instrumentelor de inteligență artificială în activitatea avocatului? (Întrebare adresată de Bogdan Dumitriu, Baroul București)
● Unde trasează UNBR granița dintre informarea juridică, permisă oricui, și consultanța juridică, rezervată avocaților? Există sau se preconizează o definiție legală clară? (Întrebare adresată de Cristina Lețu, Baroul Argeș)
Răspuns UNBR: Definirea noțiunii de „consultanță juridică” nu mai este o opțiune teoretică, ci o necesitate imediată. La nivelul UNBR, această temă a devenit o prioritate, pe fondul transformărilor profunde generate de utilizarea inteligenței artificiale. Este, de altfel, un trend european: tehnologia impune clarificarea conceptelor juridice fundamentale.
Preocuparea privind redefinirea consultanței juridice se înscrie într-un proces mai amplu de reflecție asupra transformării profesiei. În viziunea exprimată public de președintele UNBR, schimbările actuale – digitalizarea, apariția platformelor juridice și confuzia dintre informare și consultanță – generează o veritabilă insecuritate profesională și impun reevaluarea standardelor care guvernează furnizarea serviciilor juridice.
În plan instituțional, această temă a fost asumată explicit ca prioritate. La inițiativa președintelui UNBR, Traian Briciu, în ședința Consiliului UNBR din septembrie 2025, analiza complexității și a impactului sistemic al problemei a condus la decizia de a include subiectul în dezbaterile Congresului Avocaților și în agenda proiectelor legislative ale profesiei. Ulterior, tema a fost reluată în conferințele organizate de barouri și extinsă în dialogul instituțional. Astfel, la Parlamentul României, în cadrul dezbaterii „Pactul pentru Justiție”, președintele UNBR a susținut necesitatea definirii și delimitării clare a noțiunii de consultanță juridică, în raport cu noile modele de livrare a serviciilor juridice și cu apariția platformelor digitale. În acest context, a fost subliniată nevoia unui punct comun între profesiile juridice și instituțiile statului, pentru asigurarea coerenței cadrului normativ.
Miza redefinirii consultanței juridice nu privește doar profesia de avocat, ci ține de interesul public: este necesară stabilirea unei delimitări clare între simpla informare și furnizarea unei soluții juridice asumate. Fără această delimitare, nu pot fi activate mecanismele esențiale de protecție – răspunderea profesională, confidențialitatea, independența și loialitatea – care definesc intervenția avocatului și care nu pot fi replicate de sisteme tehnologice sau platforme digitale.
Inteligența artificială a mutat discuția dintr-un cadru relativ simplu – „cine are dreptul să ofere consultanță juridică?” – într-unul mult mai dificil: „ce anume este, în realitate, consultanța juridică?”. Răspunsul nu mai poate fi construit exclusiv în jurul statutului profesional, pentru că tehnologia a demonstrat că poate reproduce, cel puțin aparent, rezultatul activității juridice.
În lipsa unei definiții clare, piața tinde să încalce limitele consultanței juridice rezervate. Platforme digitale oferă răspunsuri personalizate, sisteme automatizate aplică norme la situații concrete, iar servicii comerciale mimează consultanța juridică fără a-și asuma răspunderea. Această zonă gri nu este neutră: produce confuzie și transferă riscul asupra justițiabilului.
În acest context, direcția care se conturează este una funcțională: consultanța juridică trebuie definită prin conținutul său, nu numai prin identitatea celui care o oferă. Astfel, atunci când există aplicarea normei de drept la o situație concretă și formularea unei soluții individualizate, ne aflăm în sfera consultanței juridice – indiferent dacă răspunsul este generat de un avocat sau de un sistem de inteligență artificială.
Această abordare permite o delimitare esențială:
– informarea juridică este cea care presupune accesul liber la legislație, explicații generale sau modele standard, trebuie să rămână neîngrădită; este drept că sistemele care folosesc tehnologie avansată pot extrage rapid informare dintr-un volum imens de surse, mult peste capacitatea umană, dar această schimbare este una de ordin tehnic iar nu de substanță – în esență, indiferent de volumul surselor și capacitatea de integrare a informațiilor, ea rămâne o informare;
– consultanța juridică, care implică aplicarea dreptului la un caz concret și influențează decizii, presupune existența unor garanții profesionale și a unei răspunderi clare.
Prin urmare, miza definirii consultanței juridice este trasarea unei limite normative clare într-un context în care tehnologia estompează diferența dintre informare și decizie și instituirea unui criteriu de delimitare funcțională. Fără această limită, nu pot fi activate mecanismele legale existente: nu pot fi impuse obligații platformelor, nu poate fi calificat conținutul ilegal și nu poate fi angajată răspunderea pentru prejudicii .
Din această perspectivă, redefinirea consultanței juridice devine o condiție prealabilă pentru orice formă de reglementare eficientă în mediul digital. Este, în același timp, o măsură de protecție a cetățeanului. Pentru că, spre deosebire de alte servicii, consultanța juridică influențează direct exercitarea drepturilor și obligațiilor, iar absența răspunderii poate genera consecințe reale și grave.
Diferența reală nu este dată doar de profesie, ci de garanțiile care o însoțesc. Consultanța juridică înseamnă mai mult decât un răspuns: înseamnă confidențialitate, loialitate, independență și asumarea răspunderii. Fără aceste garanții, ai doar informație, nu protecție juridică.
