Curtea de Apel Cluj a majorat semnificativ impactul financiar al despăgubirilor victimei unui accident rutier, stabilind că penalitățile de întârziere de 0,2% pe zi se calculează de la data expirării termenului legal de răspuns la cererea de despăgubire, nu de la rămânerea definitivă a hotărârii. În aceste condiții, penalitățile au ajuns să depășească valoarea daunelor acordate victimei.
”Clientul meu-victimă a unui accident rutier a obținut, pe lângă daune morale si materiale, si penalități de întârziere de 0,2% pe zi, care se vor calcula asupra sumelor principale, de la data cererii de despăgubire si pana la plata efectivă! Cuantumul acestor penalități este unul consistent, depășind până în prezent cuantumul daunelor morale si materiale acordate!”, a postat avocata Iulia Costina.
Potrivit datelor de la dosar, în data de 26 octombrie 2023, pe DJ 108G între localităţile Crasna şi Vârşolţ, șoferul unui autoturism BMW cu număr german PAC 7082, a efectuat o manevră de depăşire fără a se asigura corespunzător. Reclamantul, care conducea o motocicletă Suzuki și era deja angajat într-o manevră similară, a fost nevoit să execute o manevră de evitare, a pierdut controlul direcţiei, a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu şanţul de colectare a apelor pluviale, suferind vătămări corporale care au necesitat 84-85 zile de îngrijiri medicale.
În primă instanță, la Tribunalul Sălaj, firma de asigurări a fost obligată la plata către reclamant a dobânzii legale penalizatoare de 0,2% pe zi de întârziere calculate la sumele de 120,000 lei (daune morale) și de 2.113 euro (daune materiale) începând cu a XI-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la data plăţii efective şi integrale a debitului principal.
În apel, reclamantul, prin avocata Iulia Costina, a susţinut că ”în mod greşit instanța a respins solicitarea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere din suma acordată cu titlu de daune morale, începând cu data expirării celor 30 de zile în care asigurătorul trebuia să soluționeze cererea, și până la data plății efective și integrale a debitelor principale, considerând că se impune doar obligarea începând cu a XI-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii ignorând astfel probaţiunea administrată.
A arătat apelantul că a formulat o cerere prealabilă de acordare a daunelor morale, la care nu a primit niciun răspuns, fiind incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 132/2017, conform cărora se acordă penalitatea de 0,2% pe zi de întârziere în situația în care asiguratorul nu răspunde solicitării persoanei vătămate în termen de 30 de zile, conform Deciziei nr. 18/2023 a ICCJ.”, se arată în motivarea deciziei Curții de Apel.
Reprezentanții AFES International SRL au susținut că ”refuzul de plată a fost comunicat reclamantului în termenul legal, fiind întemeiat pe concluziile desprinse din dinamica producerii accidentului potrivit cărora culpa este exclusivă a victimei, adică a reclamantului.
Instanţa de control judiciar arată că ”pârâta se face vinovată de neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor legale care îi revin în sensul menţionat de dispoziţiile art. 21 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea cererii de despăgubiri fiind una formală, întrucât cercetarea realizată de către organele de urmărire penală nu s-a finalizat cu o soluţie prin care să se stabilească vinovăţia exclusivă a reclamantului în producerea accidentului rutier cum greşit susţine pârâta şi care i-ar putea justifica respingerea despăgubirilor solicitate; soluţia pronunţată de către organele de urmărire penală viza o altă infracţiune reţinută în sarcina intervenientului forţat, vinovăţia nefiind stabilită în sensul menţionat de pârâtă.
Cum în speţă, pârâta a respins cererea de despăgubire motivat de faptul că reclamantul este singurul vinovat de producerea accidentului fără a avea la bază o cercetare a dinamicii producerii accidentului în condiţiile prevăzute de lege şi fără a exista o astfel de soluţie a organelor penale, iar instanţa de judecată a evidenţiat care sunt considerentele pentru care o astfel de apreciere nu este reală, în mod corect a stabilit prima instanţă că, în raport de neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor legale care îi revin pârâtului, acesta datorează penalităţile de întârziere de cuantum de 0,2% pe zi de întârziere. Cât priveşte data de la care acestea vor fi acordate, instanţa de control judiciar va reţine pe de-o parte, conţinutul art. 21 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 132/2017, iar pe de altă parte, solicitarea formulată de reclamant, astfel că va stabili că pârâta datorează aceste penalităţi începând cu data de 25 .08.2024 (după data expirării termenului de răspuns la cererea de despăgubiri formulate) şi până la plata integrală a sumei.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.480 CPC, Curtea va admite în parte apelurile declarate de apelanţii CIUCĂ NICOLAE şi AFES INTERNATIONAL SRL împotriva sentinţei civile nr. 883 pronunţată la data de 24.11.2025 în dosarul nr. 985/84/2024 al Tribunalului Sălaj, pe care o va schimba, în parte în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantului suma 108.000 lei daune morale, suma de 1934,10 lei reprezentând diferenţă venituri aferente perioadei noiembrie 2023-februarie 2024 şi 1902,22 euro contravaloarea motocicletei cu penalităţi de întârziere de 0,2%/zi întârziere calculate asupra sumelor acordate începând cu data de 25.08.2024 şi până la plata efectivă a acestora, menţinând în rest dispoziţiile hotărârii apelate.”, se arată în decizia Curții de Apel Cluj.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


