Decizie în premieră: Înlăturare sancțiune suspendare permis în baza CEDO, peste decizii ÎCCJ și CCR

Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal a decis să înlăture sancțiunea complementară a suspendării permisului de conducere, deși Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională au statuat anterior că această măsură se aplică automat. Instanța a dat prioritate Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței CEDO, apreciind că trebuie analizată proporționalitatea sancțiunii în concret.

Reclamantul este un șofer din București, care a fost amendat și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 60 de zile. Acesta a contestat în instanță procesul verbal de contravenție, în special sancțiunea complementară privind suspendarea permisului. Prima instanță, Judecătoria Sectorului 3 București i-a respins plângarea contravențională, astfel că a atacat sentința cu apel la Tribunalul București.

”Apelantul precizează că într-o intersecţie obişnuită, după ce se face verde la semafor, se acordă şi pietonilor culoarea verde de trecere, arătând că de pe Şos. Baba Novac se face o buclă până se intră pe Şos. Mihai Bravu pe cele 3 benzi. În acest sens, precizează că a trecut în momentul când era verde dar nu era nici un pieton pe trecerea de pietoni, însă a fost tras pe dreapta imediat de organul de poliţie.

Arată că are o situaţie gravă din punct de vedere familial deoarece are doi copii în vârstă de 9 şi 6 ani, ambii suferind de handicap grav astfel că are nevoie de permis pentru a-i putea duce la şcoală şi terapii.

Apelantul depune în şedinţă acte doveditoare cu privire la cele arătate anterior şi arată că doreşte să-şi păstreze dreptul de a conduce.”, se arată la dosar.

Judecătorii Alinel Bodnar și Cristina-Alexandra Șincari i-au dat dreptate în ce privește suspendarea permisului, considerând că amenda este suficientă. Un element esențial în analiza instanței a fost situația familială a apelantului. Acesta are doi copii minori, ambii încadrați în grad de handicap grav, care necesită deplasări constante pentru terapii și tratamente medicale.

Instanța Tribunalului a înlăturat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce și a constatat ca o decizie a ICCJ și o decizie a CCR cu privire la imposibilitatea înlăturării sunt contrare CEDO și a aplicat direct Convenția europeană a Drepturilor Omului.

Motivarea judecătorilor Tribunalului București: ”se impune luarea în considerare a circumstanţelor excepţionale”

”În privinţa sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, tribunalul reţine că aceasta este disproporţionată raportat la împrejurările în care s-a comis fapta şi la persoana contravenientului.

În aprecierea proporţionalităţii sancţiunii complementare, instanţa are în vedere criteriile generale de individualizare a sancţiunilor şi ţine seama atât de gradul de pericol social abstract, astfel cum el este determinat in textul de lege incriminator, cât şi de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei contravenţionale sau trăsăturile care îl caracterizează pe contravenient. Această apreciere a proporţionalităţii sancţiunilor se va face prin raportare la gradul de pericol social al faptei săvârşite, care se apreciază ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Tribunalul reţine că sancţiunea principală este de o intensitate corespunzătoare astfel încât să-l determine pe petent ca pe viitor să respecte cu mai multă atenţie regulile privind circulaţia rutieră, fiind îndeplinit scopul reeducativ al sancţionării sale.

Instanţa ia în considerare faptul că petentul apelant are nevoie de permisul de conducere pentru satisfacerea intereselor familiei sale, acesta având doi copii, născuţi în anul 2019 şi anul 2016, încadraţi în gradul de handicap grav cu asistent personal şi accentuat , având nevoie de permisul de conducere pentru deplasarea acestora în vederea efectuării terapiilor necesare şi tratamentelor regulate.

Lipsa permisului de conducere ar împiedica accesul prompt la serviciile medicale esenţiale pentru copii, ceea ce ar putea agrava starea lor de sănătate şi ar genera consecinţe negative asupra întregii familii, în condiţiile în care este de notorietate că mijloacele alternative de mobilitate sunt inadecvate pentru nevoile specifice ale copiilor cu handicap şi ar implica întârzieri în programele de recuperare.

De asemenea, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, precum şi modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia sunt de natură a arăta că fapta contravenţională prezintă o gravitate redusă, iar în privinţa scopului urmărit şi a urmării produse, fapta petentului nu a fost urmată de anumite consecinţe negative. În acest sens, instanţa are în vedere că în procesul-verbal nu s-a reţinut că prin modul său de a acţiona petentul ar fi pus în primejdie viaţa sau integritatea fizică a pietonilor sau a altor participanţi la trafic. Totodată, instanţa are în vedere şi împrejurarea că fapta a fost săvârşită în condiţii de trafic intens, când este posibil ca din această cauză şi raportat la dinamica pietonilor, în momentul în care şoferul este aproape de trecerea de pietoni şi ia decizia de a se pune în mişcare, să nu existe niciun pieton angajat în traversare, însă imediat după punerea în mişcare şi chiar înainte de a se intra pe trecerea de pietoni să apară un pieton căruia nu-i mai acordă prioritate deoarece abia s-a pus în mişcare. Or, în contextul traficului existent, a vitezii reduse de deplasare a autovehiculului petentului şi a dinamicii pietonilor, o astfel de faptă nu trebuie să fie sancţionată atât de drastic, întrucât circumstanţele de mai sus sunt de natură a releva că fapta are un grad redus de pericol social.

Înlăturarea sancţiunii complementare are rolul de a asigura un echilibru între interesul public al societăţii de a fi sancţionate faptele antisociale şi interesul privat al petentului de a nu-i fi afectată într-un mod excesiv situaţia personală.

Efectuând un echilibru între circumstanţele personale ale petentului şi circumstanţele reale în care a fost săvârşită fapta ce face obiectul prezentului dosar, tribunalul reţine că datele care caracterizează fapta săvârşită şi persoana contravenientului relevă că petentul apelant are capacitatea de a înţelege gravitatea faptei comise şi de a-şi controla cu mai multă atenţie comportamentul, astfel încât, în mod rezonabil, se poate reţine că nu există riscul ca acesta să săvârşească în viitor alte fapte contravenţionale şi că va fi mai diligent în acest sens.

Referitor la posibilitatea aprecierii asupra proporţionalităţii sancţiunii complementare, interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 conduce la concluzia că suspendarea dreptului de a conduce se aplică în mod automat şi absolut cu titlu de sancţiune complementară, fără vreo apreciere a necesităţii şi oportunităţii aplicării acestei măsuri. Această prevedere legală este în sensul că se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptei de neacordare a priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului.

Deşi cu privire la oportunitatea aplicării sancţiunii complementare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece Recursul în Interesul Legii a pronunţat Decizia nr. 5/2021, prin care a arătat că instanţa de judecată nu are posibilitatea să examineze proporţionalitatea sancţiunii complementare, iar Curtea Constituţională a României a pronunţat Decizia nr. 563/2024, prin care a reţinut că legiuitorul a optat pentru o individualizare legală, stabilind durata exactă a sancţiunii şi că exercitarea acestei competenţe constituţionale nu afectează activitatea de înfăptuire a justiţiei, tribunalul reţine că situaţia concretă dedusă judecăţii impune o soluţie specifică în raport de toate circumstanţele reale şi personale.

Fără a contesta aplicabilitatea deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casație și Justiție şi Curtea Constituţională a României ca regulă în privinţa sancţiunilor complementare, decizii care nu exclud însă posibilitatea unei interpretări conforme cu dreptul european în cazuri excepţionale unde aplicarea rigidă ar duce la o încălcare a drepturilor fundamentale protejate de Convenţie, în prezenta speţă tribunalul reţine că se impune luarea în considerare a circumstanţelor excepţionale indicate mai sus şi interpretarea legislaţiei în acord cu hotărârea CEDO din data de 23 septembrie 1998 pronunţată în cauza Malige c. Franţei, p. 39-40.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că în privinţa unei sancţiuni complementare este aplicabil paragraful 1 al art. 6 din Convenţie, subliniindu-se importanţa dreptului de a conduce un autovehicul, pentru viaţa cotidiană şi pentru exerciţiul unei activităţi profesionale. În continuare, la paragraful 45 Curtea arată că ori de câte ori o sancţiune are caracter penal, trebuie să existe posibilitatea revizuirii acesteia de către o instanţă care satisface exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Or, aplicarea automată a sancţiunii complementare deşi nu este per se incompatibilă cu prevederile Convenţiei, în cazul în care contravenientul apreciază că sancţiunea este disproporţionată şi se adresează instanţei judecătoreşti, această instanţă trebuie să aibă plenitudine de jurisdicţie şi în aprecierea proporţionalităţii tuturor sancţiunilor.

Astfel, se impune respectarea unei proporţionalităţi între circumstanţele săvârşirii faptei şi sancţiunea aplicată. Dacă nu s-ar putea aprecia oportunitatea sancţiunii complementare în prezenta speţă şi s-ar interpreta textul de lege cu un formalism excesiv, însuşi dreptul de acces la justiţie al petentului ar fi negat, iar accesul ar fi doar unul teoretic şi iluzoriu. Art. 6 din Convenţie garantează dreptul la un proces echitabil şi, implicit, dreptul de acces la o instanţă care să poată analiza în mod corespunzător cererea petentului, sub toate aspectele sale.

Dacă nu ar exista posibilitatea instanţei de apreciere a proporţionalităţii în prezenta speţă, capătul de cerere prin care se contestă sancţiunea complementară, ar urma să fie respins ca inadmisibil, neputându-se aprecia dacă este întemeiat sau nu întrucât se aplică automat, ceea ce nu este permis conform jurisprudenţei CEDO din cauza Malige c. Franţei.

Aplicarea automată a sancţiunii complementare, cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a cererii petentului în ceea ce priveşte sancţiunea complementară, ar constitui o ingerinţă disproporţionată în acest drept.

În consecinţă, prin aplicarea directă a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art. 11 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (1) din Constituţia României, drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu tratatele la care România este parte, tratate care, ratificate, fac parte din dreptul intern. Astfel, întrucât România este parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, tratat internaţional, aceasta îşi va găsi aplicarea în speţă, existând obligaţia de interpretare conformă a dreptului naţional cu dispoziţiile Convenţiei, astfel cum s-a arătat mai sus prin indicarea hotărârii din data de 23 septembrie 1998 pronunţată în cauza Malige c. Franţei, p. 39-40.

Faţă de considerentele expuse, Tribunalul va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa apelată în sensul că va admite în parte plângerea contravenţională şi va înlătura sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce.”

Comments

comentarii