Ce mai nouă investigație Recorder vizează o rețea care preia firme cu datorii și le pune ca administratori oameni sărmani care nu au nimic pe numele lor. Rețeaua ”Uzina firmelor” este condusă de afaceristul Victor Nica, care epatează la petrecerile mondene din Capitală. Acesta este asociat în peste 200 de firme, iar administratori sunt oameni precum un boschetar găsit de cei de la Recorder într-un spital din București. Acesta conduce în acte și firme din Cluj.
Homeless-ul Marian Iancu, ce are nume similar cu fostul finanțator al Poli Timișoara, este administrator la 110 firme și este asociat în 63. Acesta le-a povestit celor de la Recorder cum a fost abordat în timp ce era la Piața Obor și i s-au oferit bani pentru a deveni administrator la firme.
Printre firmele conduse în acte de omul străzii figurează și câteva din Cluj:
PAJ Gold are obiect de activitate transporturi rutiere de mărfuri. Marian Iancu este administrator și asociat unic. Datorii ANAF: peste 171.000 lei
Building Informations SRL – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web si activitati conexe. Marian Iancu este administrator, iar asociați sunt Mircea Marius Pintilescu și Victor Cristian Nica, fiecare cu 50%. Datorii ANAF peste 157.000 lei.
ZIOSSOLUTIONS SRL – Alte activitati postale si de curier. Marian Iancu este administrator, iar Victor Nica este asociat. Culmea. nu apare cu datorii.
Nica mai este asociat în alte firme din Cluj:
Cibo Fresh Food (restaurant) – aflată în insolvență, Mastercall SRL (callcenter), ce are datorii la ANAF de peste 315.000 lei, Plutus Maxim SRL (bar), inactivă fiscal. La ultimele două firme este administrator o femeie pe nume Corina Stoșescu, ce apare în investigația Recorder și care îngrijește un bătrân în Capitală.
HGM All Solutions SRL – activitati de organizare a expozitiilor, targurilor si congreselor, datorii la ANAF de aproape 180.000 lei, inactivă fiscal.
Veloce Pasta SRL (restaurante), inactivă fiscal, cu sediul social schimbat din Cluj-Napoca în Strada Dâmbovicioara, Nr. 17, Et. 1, Ap. 3, București, Sector 2, cu administrator o femeie pe nume Florica Villas Andrion.
O adresă des întâlnită pentru firmele din rețea este strada Gura Humorului, Nr. 4, Căciulați, Județ Ilfov. O altă adresă folosită este Strada 8 Martie, Bloc 27, Sc. 1, Et. 6, Ap. 76, Petrila, Județ Hunedoara.
Firma fanion a rețelei este Uzina firmelor 1993 SRL, ce are o vechime de 32 de ani, o pierdere de 2,15 milioane lei în 2024, cu sediul social în Mediaș, în care Victor Nica este asociat unic, iar administrator este un anume Viorel Vizitiu.
Victor Cristian Nica este asociat în 228 de firme și este administrator la cinci. Mai jos este graficul cu firmele în care este implicat, furnizat de Termene.ro
Când a fost confrunat de reporterul de la Recorder, Nica a replicat că îi va face plângere penală și că va sesiza Direcția Generală Antifraudă (!!).
Investigația Recorder
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.




