Fost șef al Jandarmeriei Cluj, arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unei tinere

Fostul șef al Jandarmeriei Cluj, generalul (r) Aurel Litan, a fost arestat la domiciul, după ce un judecător a respins propunerea de arestare preventivă pentru agresiune sexuală asupra unei tinere de 17 ani.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au anunţat, sâmbătă, că un bărbat este cercetat pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în data de 04.12.2025, cu aproximaţie în intervalul 15:30 – 16:19, aflându-se la etajul superior al reşedinţei situate în localitatea Gârbău, judeţul Cluj, profitând de poziţia de autoritate deţinută în raport cu victima, a săvârşit, prin constrângere şi punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate minore, în vârstă de 17 ani”, au afirmat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, potrivit agenției News.ro.

Procurorii au considerat că infracţiunea este una de o gravitate deosebit de ridicată, „avându-se în vedere faptul că inculpatul, fost ofiţer superior, persoană educată, în vârstă de 68 de ani, care nu avea o relaţie personală preexistentă cu minora, a exploatat diferenţa semnificativă de vârstă, statutul social şi poziţia de autoritate deţinută pentru a crea un cadru favorabil comiterii agresiunii sexuale, sens în care ansamblul probator administrat conturează inclusiv recurgerea de către autor la mecanisme de manipulare psihologică specifice fenomenului de tip grooming”.

Solutia pe scurt: ”În temeiul art. 223 alin. 2, art. 202 C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub nr. 9097/187/P/2025 din data de 31.01.2026. În baza art. 227 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 202 alin. 1, 2 şi 4 lit. d) C.proc.pen., art. 203 alin.2 C.proc.pen. art. 218 ?i urm. C.proc.pen. dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile începând cu data de azi 31.01.2026 si până la data de 01.03.2026, fata de inculpatul Aurel Litan, cercetat sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prev. de art. 2191 alin (1)2 C.pen. În temeiul art. 221 alin. (1) C.pr.pen., stabileste în sarcina inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în fără permisiunea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În temeiul art. 221 alin. 2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat. b) să nu comunice cu persoana vătămată S M ?i nici cu martorii M M N sau M N M pe nicio cale. În baza art 221 alin 3 C.proc.pen. stabile?te ca pe durata măsurii ca să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere. În temeiul art. 221 alin. 4 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Atrage atenţia inculpatului asupra faptului că încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii, constituie infracţiune, conform prevederilor art. 285 alin. 3 lit. c) C.pen.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns