Cauțiune de 500.000 lei pentru fosta funcționară MAE acuzată de plăți ilegale de 8,4 milioane lei

DNA a pus-o sub control judiciar pe cauțiune de 500.000 lei pe fosta funcționară MAE acuzată că a efectuat, timp de 15 ani, plăți ilegale către iubit și fiul acestuia, în sumă totală de peste 8,4 milioane lei.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru 60 de zile, începând cu 22 ianuarie 2026, față de Păune Lavinia-Daniela, la data faptelor consilier relații în cadrul Direcției Planificare Bugetară, Contabilitate și Salarizare din Ministerul Afacerilor Externe.

Inculpata este acuzată de:

  • participație improprie, sub forma complicității la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave (176 de acte materiale),

  • fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,

  • uz de fals, în formă continuată.

DNA a stabilit o cauțiune de 500.000 de lei, pe care inculpata trebuie să o depună în termen de 10 zile, suma urmând să fie consemnată la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

Totodată, procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de doi suspecți, persoane fizice fără calitate specială, cercetați pentru complicitate la participație improprie la abuz în serviciu, în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave.

15 ani de plăți nelegale

Potrivit ordonanțelor DNA, în perioada mai 2009 – aprilie 2024, Păune Lavinia-Daniela ar fi efectuat plăți nelegale cu titlu de salarii, atât către două persoane care nu aveau calitatea de angajați ai MAE, cât și către sine, producând un prejudiciu total de 8.412.028 lei bugetului Ministerului Afacerilor Externe.

În concret, prin intermediul programului informatic de salarizare, inculpata ar fi falsificat 176 de state de plată, modificând valorile unor indemnizații acordate personalului MAE. Datele astfel alterate ar fi fost preluate în documentele aferente etapelor de lichidare, ordonanțare și plată, fiind majorate în mod nelegal:

  • fondurile alocate drepturilor salariale,

  • impozitele și contribuțiile salariale aferente.

Statele de plată falsificate ar fi fost prezentate spre avizare și aprobare persoanelor din conducerea MAE cu atribuții în acest sens, datele nereale fiind ulterior aprobate la plată fără vinovăție de către ordonatorii principali de credite.

De asemenea, inculpata ar fi falsificat borderourile transmise unităților bancare, prin inserarea unor sume necuvenite și a unor date privind conturi bancare aparținând acesteia și celor doi suspecți.

Prin aceste demersuri, Păune Lavinia-Daniela, împreună cu ceilalți doi suspecți, ar fi obținut 7.176.957 lei, transferați nelegal în conturile bancare ale acestora.

Totodată, au fost achitate către bugetul de stat contribuții și impozite aferente veniturilor din salarii, în cuantum total de 1.235.071 lei, corespunzătoare sumelor plătite nelegal.

Obligațiile impuse de controlul judiciar

Pe durata controlului judiciar, inculpata trebuie să respecte mai multe obligații, între care:

  • să se prezinte ori de câte ori este chemată de organul de urmărire penală;

  • să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA.

Procurorii i-au atras atenția că, în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.

Inculpatei și celor doi suspecți le-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, potrivit art. 307 și art. 309 Cod procedură penală.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns