O colegă o contrazice pe Moroșanu: ”nu ni s-a spus niciodată că soluțiile dorite sunt de achitare”

În replică la cele suținute de judecătoarea Raluca Moroșanu despre un seminar pe evaziune fiscală, o colegă de la Curtea de Apel București a postat anonim pe un grup de magistrați o altă concluzie a acelui seminar.

Raluca Moroșanu a spus în interviul de la Recorder: ”Ni se tot spune că trebuie să fim oameni, să înțelegem problemele inculpaților. Am avut de exemplu un seminar cu tema evaziunea fiscală unde a fost adus pentru a ține seminarul o doamnă avocat profesor universitar, am și eu cărțile dumneaei la birou, le citesc. Deci nu despre asta este vorba, numai că în cele două zile de seminar cam 90% ni s-a explicat cum trebuie să achităm, iar doamna Arsenie a venit personal să ne spună în cadrul acestui seminar că evaziunea fiscală de fapt nu prea există așa în general și că ar trebui să fie ultima soluție condamnarea inculpaților pentru evaziune, că ar trebui să se găsească alternative la penal, că marea majoritate ar trebui să ajungă în civil, contencios și și că răspunderea administratorilor ar trebui să fie de ordin civil, nu penal.”

O altă judecătoare de la Curtea de Apel București a postat pe grupul Forumul Magistraților, sub anonimat, următoarea relatare despre respectivul seminat, citată de Luju.ro:

”Ca mulți dintre voi, am ascultat interviul colegei noastre, doamna judecător Raluca Moroșanu, difuzat în această seară. Deși niciodată nu am simțit nevoia să îmi exprim opinia pe acest grup, de data aceasta îmi este imposibil să rămân tăcută, pentru simplul motiv că am participat la seminarul despre evaziune fiscală și am fost stupefiată să aud ceea ce s-ar fi explicat la acel seminar.

Da, au fost două zile de seminar desfășurate la Curtea de Apel București, având ca temă infracțiunea de evaziune fiscală, la care speaker a fost doamna profesor Oana Bugnar. Cam aici se opresc aspectele factuale pe care le-am perceput la fel ca doamna Moroșanu.

Pe parcursul celor două zile, nu ni s-a spus niciodată că soluțiile dorite sunt de achitare, nici că o condamnare ar trebui să intervină doar ca ultim resort. Discuțiile au fost tehnice, aplicate, centrate pe practica judiciară și pe interpretarea legii, fără nicio sugestie privind soluțiile care ar trebui pronunțate.

Da, atât doamna Arsenie, cât și mulți alți colegi au dezbătut practica judiciară și și-au exprimat punctele de vedere, însă, în ceea ce mă privește, nu am auzit niciodată (sau, cel puțin, nu am perceput eu) că ni s-ar fi indus ideea că soluțiile trebuie să fie de achitare sau că nu mai există infracțiunea de evaziune fiscală.

Nu doresc să contest ceea ce spune doamna judecător Moroșanu. Probabil fiecare a perceput lucrurile prin propria experiență. Nu o cunosc personal nici pe doamna Moroșanu, nici pe doamnele din conducerea Curții, în afara calității lor instituționale și nu am avut niciodată vreo legătură directă sau vreo interacțiune reală cu niciuna dintre ele.

Tocmai de aceea, ceea ce scriu nu este un mesaj de apărare sau de acuzare a cuiva, ci o expunere bazată pe experiența mea directă din acel seminar și care nu seamănă cu expunerea doamnei Moroșanu. Este dovada vie a faptului că, uneori, două persoane care ascultă același lucru pot „auzi” ceva total diferit. Cu privire la alte aspecte, câtă vreme nu le-am perceput în mod direct, nu pot nici să le afirm, nici să le infirm.

Sunt conștientă că, orice aș spune, se vor găsi persoane care vor zice că „au sunat telefoanele”, însă asta nu mă oprește să îmi exprim perspectiva, tocmai pentru că nu pot ignora ceea ce am trăit și înțeles prin propriile simțuri. Iar dacă se va întreba cineva de ce postez sub anonimat, o fac pentru că, din păcate, am văzut în ultimele două zile cum, pe acest grup, orice opinie nuanțată sau diferită este imediat taxată și etichetată cu expresii precum „a sunat Lia”, „se instigă grupul” sau „se încearcă stoparea demersului colegilor”.

Mi se pare trist că am ajuns să ne temem unii de alții într-un spațiu care ar trebui să fie despre încredere și respect reciproc. Iar dacă la asta s-a ajuns, cred că ar fi util ca cei care sunt în prima linie a demersului de susținere a libertății de exprimare să se privească pentru o clipă în oglindă și să se întrebe dacă nu cumva au ajuns să semene izbitor de tare chiar cu cei pe care îi contestă.

Este important ca, într-o perioadă în care publicul urmărește cu atenție justiția, să nu absolutizăm percepțiile individuale și să rămânem ancorați în fapte și echilibru, altfel riscăm să deformăm realitatea din interiorul profesiei. Suntem cu toții oameni care am muncit enorm pentru a ajunge aici și ar fi păcat ca, din dorința de a schimba ceea ce nu funcționează bine, să ne pierdem respectul între noi.

Vă mulțumesc celor care vor avea răbdarea să citească până la capăt și, deși realizez că, sub imperiul anonimatului, ceea ce am expus nu se va bucura de credibilitatea pe care ar fi avut-o un mesaj asumat, în momentul în care acest grup va redeveni un spațiu în care să discutăm liber, îmi voi asuma identitatea.”

Comments

comentarii