A început procesul polițistului acuzat că și-a dus soția cu girofarul și a șefului complice

Un agent și un comisar din Cluj-Napoca au compărut în fața instanței, astăzi, în procesul în care sunt acuzați fals intelectual, uz de fals, înșelăciune și abuz în serviciu. Primul și-ar fi dus soția cu autospeciala cu girofarul pornit, a făcut accident și ar fi măsluit un act pentru păcăli asiguratorul, iar al doilea l-ar fi acoperit.

Judecătorul de la Judecătoria Cluj-Napoca le-a citit acuzațiile si drepturile celor doi polițiști inculpați și i-a întrebat dacă vor să opteze pentru procedura simplificată, ce implică recunoașterea faptelor. Amândoi au răspuns că nu recunosc faptele și că doresc să fie judecați în procedura comună. De asemenea, au precizat că vor da declarații după epuizarea probatoriului.

Potrivit rechizitoriului, agent șef de poliție Alin Daniel Rob este acuzat că, în 15 noiembrie 2021, a folosit autospeciala de poliție cu semnale luminoase și sonore, fără a exista un caz de urgență, pentru a-și transporta soția la locul de muncă. Polițistul a provocat un accident rutier, soldat cu pagube pentru un alt șofer.

Pentru a evita angajarea răspunderii patrimoniale în fața societății de asigurări, agentul este acuzat că, la 25 noiembrie 2021, a determinat-o pe secretara secției de poliție să întocmească în fals o adresă oficială în care să consemneze că se afla în misiune la data accidentului.

Comisar de poliție Ioan Matiș, împuternicit adjunct al Secției 4 la acea vreme, este acuzat de complicitate. Ancheta reține că acesta ar fi oferit sprijin moral în determinarea întocmirii adresei false și ar fi acceptat transmiterea documentului către compania de asigurări, pentru evitarea răspunderii patrimoniale a subordonatului său.

Prejudiciul total provocat persoanei vătămate (celălalt șofer) a fost estimat la peste 13.500 de lei, reprezentând costurile de reparație ale autoturismului avariat.

De asemenea, persoana vătămată s-a constituit parte civilă și cere 25.000 de lei ca daune morale.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns