Sunt zeci de percheziții DNA într-un dosar mare de evaziune fiscală. Este vorba de vânzări succesive de mașini, fără plata TVA, în cadrul grupului de firme al Leasing Automobile, potrivit surselor judiciar. Prejudiciu estimat se ridică la peste 18 milioane de euro.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2021 – ianuarie 2025, a unor infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la peste 90.000.000 de lei.
În cursul zilei de 03 septembrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza municipiului București, a județelor Ilfov, Suceava, Iași, Arad, Cluj, Galați, Botoșani, Brașov și Vaslui, reprezentând sedii ale unor societăți comerciale, domiciliile unor persoane fizice, precum și sediul unei instituții publice.
În cauză procurorii beneficiază de sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției Generale Antifraudă Fiscală și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.”, a transmis DNA.
Știrea inițială
Procurorii DNA au descins, miercuri dimineață, în 9 județe: 47 de percheziții au loc într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat de procurorii Anticorupție la peste 18 milioane de euro, conform surselor Info Sud-Est și G4Media.
Conform surselor G4Media este vorba de un grup de firme care activează în cadrul brandului Leasing Imobiliare, condus de omul de afaceri Gigi Bracaci.
Toate audierile vor fi efectuate la sediul DNA București și vor începe după prânz.
Potrivit anchetatorilor, mașinile erau vândute succesiv fără achitarea TVA-ului aferent. Autoritățile au monitorizat aceste tranzacții de mai mult timp, iar astăzi au descins atât la locuințele unor persoane, cât și la sediile mai multor firme.
Schema financiară ar fi inclus o firmă din grup controlată prin interpuși dar care era băgată în insolvență pentru ca TVA să nu mai fie plătită.
Cele 47 de percheziții au loc în București și în județele Ilfov, Suceava, Iași, Arad, Cluj, Galați, Botoșani și Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală de amploare. Prejudiciul este estimat la peste 90 de milioane de lei (17,7 milioane de euro).
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


