Decizie definitivă: Vlad Pascu rămâne cu 10 ani închisoare în dosarul tragediei de la 2 Mai

Curtea de Apel Constanța a pronunțat joi decizia definitivă în dosarul lui Vlad Pascu, tânărul implicat în accidentul rutier de lângă 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor trei. Instanța a respins apelul acestuia, menținând pedeapsa de 10 ani de închisoare stabilită în primă instanță de Judecătoria Mangalia.

Curtea de Apel Constanţa a respins apelul lui Vlad Pascu și al Parchetului, fiind menţinută decizia de condamnare dată de Judecătoria Mangalia în ianuarie 2025.

În ianuarie 2025, Judecătoria Mangalia l-a condamnat pe Vlad Pascu la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența drogurilor și părăsirea locului accidentului. De asemenea, Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) a fost obligat să achite peste 1,5 milioane de euro drept despăgubiri familiilor victimelor și persoanelor rănite.

În apel, avocații lui Pascu au solicitat reducerea pedepsei, invocând inclusiv un denunț care ar fi putut conduce la diminuarea sancțiunii. Curtea a respins însă cererea, apreciind că nu sunt întrunite condițiile pentru reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Constanța a confirmat condamnarea aplicată de Judecătoria Mangalia, respingând apelurile formulate atât de inculpat, cât și de BAAR și de celelalte părți interesate. Astfel, pedeapsa rămâne de 10 ani de închisoare, din care se scade perioada deja executată în arest preventiv.

Instanța a făcut doar o corecție punctuală: a redus cuantumul daunelor morale pentru unul dintre răniți, de la 50 000 de euro la 20 000 de euro. Celelalte despăgubiri civile au fost menținute.

”Admite apelurile formulate de părţile civile Olariu Mihaela, Olariu Valentin, Olariu Marin, Olariu Maria Selena, Olariu Maria, Tănase Andreea şi Dinu Gabriela, desfiinţează, în parte, sentinţa penală nr.25/ 31.01.2025 pronunţată de Judecătoria Mangalia, şi rejudecând, respinge ca inadmisibilă introducerea în cauză în calitate de intervenient accesoriu a Fundaţiei Române pentru Asistarea Victimelor Accidentelor, (FRAVA.) În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p., admite apelul formulat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ( BAAR), împotriva aceleiaşi sentinţe şi reduce cuantumul daunelor morale acordate părţii civile Bârzan Darius-Dumitru, de la 50.000 euro la 20.000 euro (..)

În baza art.421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge apelurile declarate de către: Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, inculpatul Pascu Matei Vlad, părţile civile: Ionescu Cristina Ileana, Coniac Vlad Alexandru, Dragomir Cătălin Ştefan, Dragomir Livia, Dragomir Eva Teodora, Voinea Ruxandra, Voinea Marin şi Bârzan Darius-Dumitru, împotriva sentinţei penale nr.25/31.01.2025 pronunţată de Judecătoria Mangalia, ca nefondate. În baza art.421 pct. 1 lit.a Cod de procedură penală, respinge apelul declarat de către Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor (FRAVA), ca inadmisibil. În baza art.422 Cod de procedură penală, raportat la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului şi perioada executată de la data de 31.01.2025 la zi”, mai precizează minuta Curţii de Apel Constanţa.

În urmă cu doi ani, în dimineaţa zilei de 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în apropiere de localitatea 2 Mai a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi. Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns