Polițiștii l-au prins pe deținutul evadat de la Penitenciarul Mărgineni. Se ascundea în podul unei case din Vărbilău (județul Prahova). Criminalul din Mureș, Emil Gânj, este căutat de mai bine de o lună.
A fost prins bărbatul de 32 de ani care a evadat marți de la Penitenciarul Mărgineni. Acesta fugise prin mai multe curți și se ascundea în podul unei case. Proprietarul l-a înfruntat, după care a chemat poliția care era în apropiere.
În momentul în care era dus spre autospecială de polițiști, soția proprietarului a sărit pe infractor pentru a-i cere explicații: ”ce căutai la mine în casă?”
Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, marți seara, în jurul orei 18:00, s-a constatat că deținutul Milosiu Ion, condamnat definitiv la 5 ani și 10 luni de închisoare pentru act sexual cu un minor și încadrat în regim închis, a evadat din penitenciar escaladând gardul unității. Incidentul s-a produs în timp ce acesta participa la activități lucrative în blocul alimentar al penitenciarului.
@clujust
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

