Măsuri speciale de ordine publică și siguranță la UNTOLD X

Forțele de ordine sunt prezente în număr mare la festivalul UNTOLD. Au fost alocate efective suplimentare de la inspectoratele județene Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud și Sălaj.

”Ne aflăm în fața ediției aniversare UNTOLD X, care celebrează 10 ani de festival, iar structurile noastre sunt pregătite să asigure buna desfășurare a evenimentului.

În acest sens, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, a dispus un set complex de măsuri pentru garantarea siguranței festivalierilor.

Această ediție specială se anunță cu un concept deosebit și un număr mare de participanți din țară și din străinătate.

Ca urmare, pornind de la experiența acumulată în edițiile precedente, structurile Poliției Române vor acționa proactiv și integrat, în colaborare cu instituțiile partenere, prin implicarea zilnică a aproximativ 400 de efective din structurile operative de ordine publică, rutieră, investigații, acțiuni speciale, precum și din alte structuri de suport.

Pentru acoperirea întregului dispozitiv, inclusiv a zonelor adiacente și a municipiului Cluj-Napoca, au fost alocate efective suplimentare de la inspectoratele județene Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud și Sălaj, alături de echipaje chinotehnice, precum și polițiști din structurile de acțiuni speciale.

Dispozitivele de ordine vor fi concentrate în special în zonele cu aflux mare de persoane, în apropierea stadionului și a zonelor intens circulate.

Structurile pirotehnice și echipele canine vor sprijini controalele, iar specialiștii în combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive vor acționa pe întreaga durată a festivalului.

Echipajele de poliție rutieră vor interveni pentru depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța publică prin conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, precum și pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor.

În prima zi a festivalului, nu au fost înregistrate incidente deosebite care să pună în pericol siguranța participanților, iar polițiștii au acționat cu promptitudine, gestionând toate sesizările primite și aplicând măsurile legale necesare pentru menținerea ordinii publice și a siguranței rutiere.

Continuăm acțiunile de supraveghere și control, cu scopul prevenirii faptelor antisociale și asigurării bunei desfășurări a festivalului.”, a transmis IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns