Arest la domiciliu pentru suspectul acuzat de camătă cu gajarea mașinilor

Doi suspecți din dosarul de camătă în care au avut loc percheziții ieri au fost propuși pentru arestare preventivă, dar instanța a dispus arest la domiciliu pentru unul și control judiciar pentru celălalt.

Dan Florian Pastor, în vârstă de 34 de ani, a fost arestat la domiciliu. El este acuzat de 23 de fapte de camătă, tăinuire, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la folosirea instrumentelor false, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, instigare la fals intelectual și instigare la fals în declarații.

Acesta nu a dorit să dea declarații reporterului Clujust.ro. ”Nu mersi, 23 de unde frate?”, ne-a spus pe holul Judecătoriei Cluj-Napoca.

Andrei Simion Teglaș, în vârstă de 28 de ani, a fost pus sub control judiciar pentru două acte materiale de tăinuire și patru fapte de camătă.

”Cercetările vizează mai multe persoane care, în perioada februarie 2024 – iulie 2025, ar fi acordat în mod repetat împrumuturi de bani cu dobândă, solicitând în schimb gajarea unor autoturisme.

Una dintre persoanele cercetate este cercetată că ar fi profitat de dependența de jocuri de noroc a unor persoane, oferindu-le sume de bani cu o dobândă de 30% pe săptămână, inclusiv în interiorul unor săli de jocuri de noroc din municipiul Cluj-Napoca

În momentul în care cei împrumutați nu mai reușeau să returneze sumele datorate, autoturismele lăsate gaj erau preluate și valorificate de către persoanele cercetate în cauză. Acestea ar fi folosit documente falsificate, cu o aparență ridicată de legalitate și autenticitate, în vederea înscrierii autovehiculelor pe numele unor persoane apropiate lor, cu scopul de a le valorifica sau însuși prin metode frauduloase.”, a transmis Poliția Cluj.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns