Turcii de la Gulermak, care ar trebui să facă metroul de la Cluj, acuzați de țeapă în altă țară

Compania turcă Gulermak, implicată în construcția secțiunii subterane a proiectului de metrou din Kanpur, India, a părăsit orașul fără a achita datorii în valoare de 80 de milioane de rupii (aproximativ 8 milioane de euro) către 53 de firme subcontractante. Potrivit contractorilor, oficialii de top ai companiei au fugit din Kanpur, iar încercările de a-i contacta telefonic au fost întâmpinate cu răspunsuri evazive.

Contractorii au raportat că plățile au fost întârziate timp de aproape zece luni, situație agravată de protestele din India legate de implicarea Turciei în conflictul India-Pakistan. Lucrările au fost realizate printr-un parteneriat între compania indiană Sam India și Gulermak, care a subcontractat lucrările către 53 de firme. Deși lucrările au fost finalizate, plățile au fost amânate sau efectuate parțial, scrie India Today.

În urma lipsei de acțiune din partea Uttar Pradesh Metro Rail Corporation (UPMRC), nouă dintre firmele afectate au depus o plângere scrisă la biroul magistratului districtual, solicitând intervenția autorităților pentru recuperarea sumelor datorate.

Purtătorul de cuvânt al UPMRC, Panchanan Mishra, a declarat că Gulermak a finalizat lucrările la patru stații ale Coridorului 1 din Kanpur și a primit plățile integrale din partea metroului. Contractorii afectați sunt subcontractanți ai Gulermak, iar UPMRC deține o rezervă de 5% din valoarea totală a contractului, care ar putea fi utilizată pentru a acoperi datoriile restante, în cazul în care Gulermak nu își îndeplinește obligațiile.

Încercările de a obține un comentariu din partea Gulermak au fost fără succes, majoritatea apelurilor telefonice rămânând fără răspuns.

Gulermak este liderul consorțiului care, în mai 2023, a semnat contractul pentru construirea metroului din Cluj-Napoca, alături de Alstom și Arcada. Valoarea totală a proiectului este de 13,69 miliarde de lei, fiind cel mai amplu proiect de infrastructură urbană din istoria orașului.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns