Screenshot

Trei dealeri din Alba, reținuți de DIICOT. Vindeau droguri de doi ani, inclusiv către minori

Trei dealeri de ”cristal” (3-CMC) care vindeau consumatorilor, inclusiv minori, din Alba au fost reținuți de procurorii DIICOT.

”La data de 28 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus reținerea a 3 inculpați, cu vârstele de 32, 33 și 49 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, ambele în formă continuată.

Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anului 2024, inculpatul de 32 de ani a procurat, deținut și vândut, în mod repetat, diferite cantități de substanțe interzise sub formă de ”cristal” (3-CMC), către consumatori din municipiul Aiud.

De asemenea, din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada aprilie 2023 – mai 2025, la diferite intervale de timp, inculpații în vârstă de 33 și 49 de ani, au deținut, manipulat și comercializat substanțe psihoactive din categoria catinonelor sintetice, către consumatori, inclusiv minori, din județul Alba.

Pe parcursul perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate diferite cantități de substanțe vegetale și cristaline, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.”, a transmis DIICOT.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns