Tribunalul Bihor a respins propunerea DIICOT de arestare preventivă a unei femei din Republica Moldova, acuzată că exploata sexual cinci conaționale. Inculpata a fost pusă în libertate, dar procurorii pot contesta hotărârea.
”Din probele administrate a rezultat faptul că, începând cu anul 2024, o inculpată în vârstă de 52 de ani (cetățean moldovean) a recrutat și adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetățeni moldoveni) în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.
Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situația materială precară, au fost determinate și li s-a înlesnit practicarea prostituției, într-o locație din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei.”, a transmis DIICOT.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea inculpatei și au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile, dar propunerea a fost respinsă.
Solutia pe scurt: ”În temeiul art. 227 alin. 1 Cod de procedură penală, respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea în dosarul nr. 66/30/P/2025, privind arestarea preventivă a inculpatei SAPOJNICOVA ELENA, sub aspectul infracțiunilor de determinarea practicării prostituției prin profitarea de starea de vulnerabilitate a victimei, prevăzută de art. 210 alin. 1 ind. 1 Cod penal (victimă M.N.); determinarea practicării prostituției prin profitarea de starea de vulnerabilitate a victimei, prevăzută de art. 210 alin. 1 ind. 1 Cod penal (victimă M.T.); proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. 1 Cod penal (victime M.N., cunoscută cu apelativul M.; S.O., cunoscută cu apelativul V.; P.E., cunoscută cu apelativul V.; V.D. si M.T., cunoscută cu apelativul C.); cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 227 alin. 1 Cod de procedură penală, dispune punerea în libertate a inculpatei SAPOJNICOVA ELENA la expirarea duratei reţinerii, dacă nu este arestată sau reţinută în altă cauză.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

