Frații Tate au mers să semneze pentru control judiciar într-o Lada din 79

Andrew și Tristan Tate au mers, în această dimineaţă, să semneze controlul judiciar la Poliție într-o maşină de producţie rusească şi cu muzica dată la maxim.

Lada cu care au venit frații Tate a fost urmată de o limuzină cu bodyguarzii acestora, care au sărit să deschidă ușile mașinuței rusești.

“Doamnelor şi domnilor, ştiu de ce sunteţi azi aici. Multe zvonuri au circulat în special în România. Şi da, într-adevăr aşa cum vedeţi, am adus o Lada aici, pe care o puteţi admira azi. Este din 1979, îi puteţi face câteva poze, dar nu puneţi mâna pe ea. E o maşină foarte importantă”, le-a spus Tristan Tate reporterilor.

Fraţii Tate au venit la Secţia de Poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar, o măsură pe care o au de respectat, fiind impusă de procurorii DIICOT în dosarul  trimis înapoi de judecători, în care sunt cercetați din nou.

Potrivit guvernului de la Londra, fraţii Tate ar putea fi extrădaţi în Marea Britanie după ce vor fi judecaţi în România.

Aceştia nu au dorit să răspundă la întrebările reporterilor legate de extrădarea lor în Marea Britanie, Tristan răspundeau cu detalii legate de maşina Lada, despre care a  spus că cumpărat-o de la un fost membru al Partidului Comunist. Mașinuța rusească este printre autovehiculele recuperate anul trecut de la ANABI, după ce a fost ridicat sechestrul.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns