O judecătoare din Ploiești a fost exclusă din magistratură pentru atitudine conflictuală și amânări repetate ale pronunțărilor. Hotărârea a fost luată cu majoritate în Secția pentru judecători în materie disciplinară din CSM.
”Cu majoritate, Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Rădulescu Maria – judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești.
În baza art.273 alin.(1) lit.f) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor aplică pârâtei Rădulescu Maria – judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.271 lit.b), lit.l) și lit.g) teza I din acelaşi act normativ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cu opinie separată în sensul respingerii acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Rădulescu Maria – judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.271 lit.b), lit.l) și lit. g) teza I din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca neîntemeiată.”, se arată pe ordinea de zi soluționată a Secției pentru judecători în materie disciplinară din CSM.
Comunicatul Inspecției Judiciare din decembrie 2024:
”Acțiunea disciplinară exercitată față de Rădulescu Maria, judecător la Judecătoria Ploieşti, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b), l) și g) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constând în:
– atitudinea șicanatorie a magistratului concretizată în modalitatea agresivă de adresare în dialogul cu conducerea instanței, cu personalul auxiliar și cu ceilalți judecători, atitudinea conflictuală, manifestările ostile, întreţinerea constantă a tensiunii în relaţionare, refuzul de a comunica şi colabora în mod direct cu conducerea instanţei, de a relaţiona în condiţii de respect şi bună-credinţă cu ceilalţi colegi judecători şi cu personalul auxiliar;
– lipsa disponibilității de a verifica lucrările grefierului, precum și lipsa de comunicare și de îndrumare a grefierului de ședință în vederea îndeplinirii îndatoritor profesionale;
– amânarea succesivă a pronunțării, inclusiv în dosare în care se impunea verificarea măsurilor preventive, într-un termen foarte apropiat expirării acestor măsuri, fapt ce reprezintă, atât un mod de gestionare defectuos a dosarelor cât şi un veritabil act de întrerupere a cursului justiției penale.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


