Arestat preventiv după ce a fugit de poliție 18 km din Cluj-Napoca până într-un sat

Un bărbat din Cluj a fost arestat preventiv pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului și substanțelor. Aceasta a fugit de poliție 18 kilometri din Cluj-Napoca până într-un sat din comuna Chinteni.

”În esență, acuzația penală care a fost reţinută în sarcina inculpatului a fost că acesta, în data de 04.11.2022 în jurul orei 18:15, a condus fără a deține permis de conducere, autoturismul marca Hyundai pe strada Pompiliu Teodor la intersecție cu strada Bună Ziua din mun. Cluj-Napoca unde a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. (1) C.pen.

Același inculpat, în data de 30.03.2025, în jurul orei 01:20 a condus autoturismul marca Opel pe drumurile publice, respectiv ruta Centura Florești, Parc Donath, Cartier Grigorescu, strada Oașului, strada Valea Chintalului, comuna Chinteni, sat Deușu, până în satul Vechea din jud. Cluj , fără a deține permis de conducere, iar în urma testării s-a constatat faptul că acesta se afla sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. (1) C.pen. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) și (2) C.pen.

Totodată în ceea ce privește fapta comisă în data de 30.03.2025, inculpatul a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar ulterior acesta a fost urmărit de către organele de poliție din mun. Cluj-Napoca până în sat Vechea din jud. Cluj (aproximativ 18 km).”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Solutia pe scurt: ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub nr. 2084/187/P/2025 din data de 30.03.2025 şi în consecinţă: În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.03.2025 şi până la data de 28.04.2025 inclusiv, a inculpatului VEVERIȚĂ MARIN, cercetat sub aspectul săvâr?irii infrac?iunilor de: • conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. si ped. de art. 335 alin. (1) C.pen. (faptă din data de 04.11.2022), • conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. ?i ped. de art. 335 alin. (1) C.pen., (faptă din data de 30.03.2025), • conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante, faptă prev. ?i ped. de art. 336 alin. (1) si (2) C.pen., (faptă din data de 30.03.2025), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) ?i (2) C.pen.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns