Realizatorul TV Dan Diaconescu a scăpat de o condamnare la 8 ani și 4 luni închisoare pentru sex cu minore după ce Curtea de Apel Constanța a decis strămutarea dosarului și reluarea lui de la zero. Motivarea deciziei de strămutare naște un precedent periculos pentru bunul mers al justiției și pentru presă.
Diaconescu a fost condamnat de Judecătoria Constanța, în 12 februarie, la 8 ani și 4 luni de închisoare pentru sex cu gemene minore și folosirea prostituției infantile. Pe data de 21 martie, Curtea de Apel Constanța i-a admis lui Dan Diaconescu cererea de strămutare, a anulat hotărârea de condamnare de la fond și a dispus reluarea judecății pe rolul Judecătoriei Tulcea din procedura de cameră preliminară.
Curtea de Apel Constanța a rămas în pronunțare pe cererea lui Dan Diaconescu în 11 februarie, după care a amânat pronunțarea de cinci ori.
În motivarea Curtii de Apel Constanța se sustine ca decizia a fost luata ca urmare a faptului ca in presa au aparut stenograme din dosar, prin urmare „Judecatoria Constanta nu il mai poate judeca cu impartialitate pe inculpat”.
”În consonanță cu o parte dintre susţinerile petentului-inculpat, Curtea observă că se poate reţine subzistenţa unui temei, apt de a conduce la admiterea cererii de strămutare. Astfel, argumentele prezentate de petentul-inculpat, în susţinerea cererii sale referitoare la modalitatea în care scurgerile de informaţii nepublice, din dosarul cauzei, au determinat apariţia suspiciunii rezonabile că imparţialitatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa este afectată, le apreciem a fi întemeiate.
Petentul-inculpat, prin apărătorul său ales, la ultimul termen de judecată al cererii de strămutare, a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri, însoţite de planşe foto, în care a ilustrat o parte din articolele publicate în presă, în perioada 06.04.2023- 25.04.2023, în condiţiile în care actul de inculpare al petentului este emis la data de 31.07.2023 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, iar procedura camerei preliminare s-a finalizat la data de 20.05.2024. (…)
În acest context, subliniem că modalitatea în care au fost transmise opiniei publice acuzaţiile penale aduse inculpatului (Diaconescu Cristian Dan – n.r.), prin prezentarea unor pasaje lungi din interceptarile convorbirilor aflate in dosarul cauzei, intensitatea mesajului oferit prin mass media, potrivit cu care inculpatul este autorul faptelor, ce ii sunt imputate, inainte de a fi judecat de o instanta independenta si impartiala si durata de timp pe parcursului careia au fost scurse informatii nepublice, din dosarul cauzei, incepand cu faza urmaririi penale, dar mai ales in procedura in camera preliminara, de catre Judecatoria Constanta, aceasta fiind tocmai instanta care il judeca in procedura in camera preliminara pe inculpat conduc la reliefarea suspiciunii rezonabile ca Judecatoria Constanta nu il mai poate judeca cu impartialitate pe inculpat, de vreme ce prin actiunea de a continua scurgerile de informatii nepublice din dosarul cauzei, a inteles sa incalce cel putin la nivelul aparentelor, dreptul inculpatului la un proces echitabil“, scrie in motivarea de la CA Constanța.
„In opinia Curtii, in speta, Judecatoria Constanta, datorita imprejurarilor mai sus amintite nu mai poate fi perceputa in ochii justitiabililor si ai publicului ca un ‘tribunal independent si impartial’ asa cum sintagma se desprinde din jurisprudenta C.E.D.O, incalcandu-se, sub aspectul suspiciunii rezonabile, garantiile inculpatului la un proces echitabil (…)
Cum aparenta de impartialitate a judecatorilor din cadrul Judecatoriei Constanta, la nivel de suspiciune rezonabila, a fost incalcata, prima instanta aparand ca interesata sa il prezinte pe inculpat opiniei publice, in modalitatea anterior descrisa, in cursul procedurii in camera preliminara ( care se desfasoara in camera de consiliu, deci fara participare publicului) ca fiind deja vinovat, inainte de a fi judecat definitiv, urmeaza a se admite cererea de stramutare formulata, pentru acest motiv, iar cauza penala sa fie stramutata la Judecatoria Tulcea, instanta aflata in circumscriptia Curtii de apel Constanta Drept urmare, celelalte argumente prezentate in sustinerea cererii de stramutare nu vor mai fi examinate, nefiind utila cauzei, dar si excesiva o atare analiza suplimentara“, mai scrie în motivarea citată de Aktual24.ro.
Este importantă precizarea că instanța de apel n-a prezentat nicio dovadă că informațiile apărute în presă au fost transmise de Judecătoria Constanța.
Motivarea Curții de Apel Constanța îi poate inspira pe alți inculpați, care se pot gândi că dacă trimit presei stenogramele din dosar, procesele vor fi strămutate la infinit, iar faptele se vor prescrie..
Cine sunt judecătorii care au decis strămutarea controversată
Jurnaliștii de la publicația PressHub.ro au scris că magistrații de la Curtea de Apel Constanța care i-au anulat condamnarea lui Dan Diaconescu sunt judecătoarea Valentina Boboc (președinte de complet) și judecătorul Laurențiu Florin Modoran.
Potrivit sursei citate, judecătoarea Valentina Boboc este în prag de pensionare, dar a decis să rămână în activitate.
Ziare.com a scris în 2021 că judecătoarea Valentina Boboc (fostă procuroare) a fost retrogradată din gradul profesional de curte de apel în gradul profesional de tribunal și continuarea activității în cadrul Tribunalului Constanța. CSM a găsit-o vinovată de: nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Colegul ei de complet, judecătorul Modoran este magistratul surprins într-un filmuleț în timp ce îndesa bani în sutienul unei dansatoare. În apărarea lui, judecătorul Modoran a spus că la petrecere nu participau interlopi, așa cum a scris presa, ci juriști. În plus, piesa pe care dansa lasciv nu ar fi fost o manea, ci una pop.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


