Tânăr avocat din Cluj șantajat sexual de doi soți care l-au agățat pe un site de dating. Le-a dat aproape 77.000 lei

Doi soți au fost condamnați la Judecătoria Cluj-Napoca pentru că l-au șantajat pe un tânăr avocat pe care l-au agățat cu poze false cu o femeie pe un site de dating. După ce l-au amenințat că postează pozele trimise de el și că îi fac sesizare la Barou, avocatul le-a trimis, culmea prin transferuri pe Revolut și ING, aproape 77.000 de lei. Cazul a ajuns la autorități după ce o cumnată a soților șantajiști l-a contactat pe avocat și l-a ajutat. Bărbatul inculpat a primit 3 ani închisoare cu executare, iar soția tot 3 ani, dar cu suspendare, pentru că e gravidă, potrivit motivării judecătorului Raul Focșan.

Potrivit datelor de la dosar, ”inculpații și-au făcut un cont fals pe site-ul de dating „AcademicSingles”. În jurul datei de 10.05.2023, persoana vătămată a accesat platforma de dating „academicsingles” și a inițiat o conversație cu contul creat de către inculpații T.A.D și T.I.D., iar la scurt timp după aceasta, inculpații i-au propus să facă schimb de numere de telefon și să continue conversația pe aplicația WhatsApp, persoana vătămată fiind de acord, astfel că au făcut schimb de numere de telefon.

În continuare, persoana vătămată a început să poarte conversații pe aplicația WhatsApp cu cei doi inculpați, crezând că vorbește cu o persoană de sex feminin.

Cei doi inculpați i-au propus persoanei vătămate să facă schimb de fotografii intime, sens în care i-au trimis persoanei vătămate mai multe fotografii cu o persoană de sex feminin, fotografii pe care le-au găsit în mediul online, persoana vătămată fiind convinsă că poartă conversații cu persoana care apare în acele fotografii intime, dar în realitate persoana vătămată conversa cu inculpații T.A.D și T.I.D.

Inculpații i-au solicitat persoanei vătămate să le trimită și ea fotografii intime, iar persoana vătămată a acceptat solicitarea și le-a trimis inculpaților mai multe fotografii în care apare dezbrăcat, inclusiv fotografii cu organul genital. Totodată, fiind convins că poartă conversații cu o femeie, persoana vătămată a început să le povestească celor doi inculpați o serie de aspecte din viața sa intimă.

La scurt timp după ce au obținut fotografiile intime de la persoana vătămată, cei doi inculpați au început să îi solicite persoanei vătămate diferite sume de bani amenințând-o că în cazul în care nu va plăti sumele de bani vor posta în mediul online fotografiile în ipostaze compromițătoare.

Pentru a obține sumele de bani de la persoana vătămată, cei doi inculpați i-au cerut acesteia să efectueze plata prin transfer bancar, indicându-i conturile aparținând inculpatului T.A.D deschise la Revolut și ING .

În acest context, în perioada 14.05 – 30.06.2023, cei doi inculpați, în mod repetat, prin mesaje scrise și prin mesaje audio, au amenințat-o pe persoana vătămată că vor afișa la biroul de avocat al persoanei vătămate din ….. fotografiile intime primite de la persoana vătămată. De asemenea, în aceeași perioadă, cei doi inculpați au amenințat-o pe persoana vătămată să o vor contacta pe mama sa și îi vor comunica acesteia fotografiile intime.

Toate aceste amenințări i-au provocat persoanei vătămate o stare de temere și au determinat-o să le transfere inculpaților sumele de bani solicitate.

Astfel, în perioada 14.05 – 30.06.2023, persoana vătămată a efectuat 20 (douăzeci) de transferuri bancare prin care a plătit, la solicitarea celor doi inculpați, diferite sume de bani, cuprinse între 180  și 25 500 de lei către conturile aparținând inculpatului T.A.D deschise la Revolut  și ING Bank, în total suma de 76.873 lei.

În toată această perioadă persoana vătămată a blocat numerele de telefon de pe care era contactată de către inculpații T.A.D și T.I.D. prin mesaje WhatsApp, dar de fiecare dată era contactat din nou de pe un număr nou, în această perioadă fiind contacta atât prin mesaje pe aplicația WhatsApp cât și prin apel de pe aproximativ 20-30 de numere noi.

Deoarece inculpatul T.A.D nu avea atașat conturilor deschise la Revolut și ING carduri și astfel nu putea să scoată cash sumele de bani pe care le primea de la persoana vătămată, pentru a obține aceste sume de bani cash a luat legătura cu numita …… (concubina fratelui său) și cu sora sa și le-a solicitat acestora să accepte să primească pe conturile lor deschise la Revolut și ING sumele de bani pe care le primea de la persoana vătămată D.V., numitele  .. și … au acceptat solicitarea celor doi inculpați.”

Ce a declarat avocatul persoană vătămată la dosar:

”Fiind audiată, persoana vătămată D.V.. arată faptul că la sfârșitul lunii ianuarie 2023 a creat un cont pe aplicația de dating Academic Singles, unde avea postate două fotografii și informații de bază, respectiv nume, prenume, vârsta și orașul Cluj-Napoca. În luna februarie 2023 a contactat o persoană de sex feminin, căreia îi apărea la profil că e tot din Cluj-Napoca, cu care a discutat un timp pe aplicație, după care au continuat pe Whatsapp. Printre discuții, persoana vătămată i-a spus că este avocat, fără a-i furniza alte detalii, iar la un moment dat persoana de sex feminin  i-a trimis o poză nud.

Persoana vătămată a blocat numărul, însă i-a scris de pe alt număr de telefon și i-a spus că dacă nu îi trimite diverse sume de bani, îi va face sesizări la Barou și Curtea de Apel, cum că aș avea un comportament nepotrivit. Întrucât nu dorea să fie discreditat în vreun fel, a fost de acord să îi trimită bani, astfel, i-a virat într-un cont de Revolut pe numele T.D, aproximativ 2000 lei. După o zi sau două, i-a solicitat din nou bani, iar persoana vătămată i-a virat, în același cont Revolut, o sumă de bani, tot de aproximativ 2000 lei.

În luna mai 2023, persoana vătămată D.V.. a contactat din nou o persoană de sex feminin, și la fel ca în luna februarie, au discutat un timp pe aplicație, după care, la propunerea ei au continuat pe Whatsapp. Și acestei persoane i-a spus că este avocat în Cluj-Napoca, susține că femeia i-a cerut să facă un schimb de poze, el i-a trimis o poză în care i se vedea fața și era îmbrăcat în roba de avocat. Persoana i-a trimis o fotografie în care era îmbrăcată doar în lenjerie intimă, de culoare roșie și i-a cerut în mod expres ca și el să-i trimită o fotografie intr-o ipostază intimă, astfel, s-a conformat și i-a trimis o fotografie cu organul său genital.

Printre discuții, persoana de sex feminin i-ar fi cerut persoanei vătămate o sumă de bani împrumut, însă a refuzat-o.  A doua zi, persoana vătămată a discutat din nou cu persoana de sex feminin, care a insistat cu împrumutul, însă, întrucât a refuzat-o din nou, aceasta i-a trimis o captură de ecran, cu pozele și mesajele pe care i le-a trimis persoana vătămată și l-a amenințat că dacă nu îi dă acei bani o să pună pozele pe retelele de socializare. I-a cerut 3000 sau 3500 lei, solicitând să-i fie transferați într-un cont de Revolut, constatând că este vorba de același nume, T. 

Realizând că are de-a face cu aceeași persoană i-a transferat suma de bani cerută și a blocat acel număr de telefon. Persoana de sex feminin a fost identificată pe parcursul cercetărilor în persoana inculpatei T.I.D. În următoarele zile, inculpata i-a scris de pe alte numere de telefon,  amenințând din nou, cu aceleași fotografii, respectiv că le va face publice dacă nu îi virează diverse sume de bani. În acest sens a creat și un cont de Facebook, cu numele persoanei vătămate, cont la care a adăugat un  comentariu că este un individ care cumpără femei, că este avocat și trimite femeilor poze intime.

În acest context, persoana vătămată i-a trimis aproximativ 20.000 lei, iar inculpata i-a scris de pe aproximativ 20-30 de numere de telefon, pe care ulterior le-a blocat. La un moment dat inculpata i-a scris să îi trimită suma de 25.000 lei, spunându-i că acesta este prețul pentru a fi lăsat în pace. Sperând că o să se încheie totul, persoana vătămată i-a virat suma de 25.500 lei. Însă, a fost contactat din nou în data de 29.05.2023, când inculpata i-a trimis o filmare în care se observau mai multe printuri (fotografii imprimate) la conversații și fotografiile indecente, și l-a amenințat că le va lipi la sediul biroului de avocatură și prin oraș, de asemenea i-a trimis o fotografie din zona sediului biroului de avocatură.

Persoana vătămată fiind constrâns în acest fel,  i-a virat din nou bani pentru a fi lăsat în pace. În jurul datei de 7 iunie a fost contactat de pe un cont de Facebook Messenger, de o persoană cu contul …., care s-a oferit să îl ajute și care i-a dat mai multe informații despre persoanele care îl șantajează. Astfel, această persoană i-a spus că este șantajat de către  inculpatul T.A.D și soția lui T.I.D.

Cele declarate de persoana vătămată se coroborează atât cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv conversația purtată prin intermediul aplicației Facebook Messenger între el și contul …, precum și cu declarația suspectei .., cumnata soților T., care a arătat faptul că a creat acel cont pe aplicația Facebook pentru a ajuta persoana vătămată. De la data de 23.06.2023, inculpata T.I.D a contactat-o din nou pe persoana vătămată V.D, i-a spus că au aflat cine e mama lui, au toate datele ei, adresa și numărul de telefon și dacă nu le mai trimite bani o vor contacta pe mama lui și îl vor expune în fața ei.  Persoana vătămată le-a virat celor doi în continuare diferite sume de bani, iar la data de 30.06.2023 le-a virat suma de 8700 lei, cu promisiunea că îl vor lăsa în pace.”

În  faza de urmărire penală cei doi inculpaţi nu au recunoscut faptele pentru care sunt judecaţi .

În faţa instanţei, inculpaţii au recunoscut în totalitate faptele şi au solicitat să fie judecaţi în procedura recunoaşterii de vinovăţie.

”Declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţiilor se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, în special cu declaraţia persoanei vătămate.”, se arată în sentință.

Avocatul către șantajistă: ”Jur pe Dumnezeu că nu te ameninț cu poliția. Ești mulțumită?”

La dosar a fost depusă o înregistrare cu o convorbire audio prin WhatsApp între inculpată și avocat, înregistrarea fiind făcută chiar de către soț, celălalt inculpat. Pe toată durata apelului, se aude pe fundal vocea inculpatului, care îi șopteștește soției lui ce să îi spună persoanei vătămate. Redăm stenograma discuției:

Inculpata T.I.D: Am problemele mele, nu ? Și și eu trebuie să fac ceva ca să rezolv problemele mele. Și tu trebuie să faci ceva ca să rezolvi problemele tale. Cât ești tu capabil, să-mi dai, ca să-mi țin eu gura și să nu te mai caut, infinitiv, definitiv, definitiv, știi cum e aia ? Definitiv, că nici nu știu cine ești, nu știu cine ești, nici nu am vorbit niciodată, dat știi și tu, B2U. Că pe degeaba mă ameninți cu poliția. Cât pot să primesc ? 2-3 ani ? Da e afară și alții, nu numai eu. Sau tu ce crezi că eu din banii tăi mă îmbogățesc ? Câți mi-ai trimis tu la mine ? Cât ai trimis ? Câți nu știu, vreo 200 de milioane, 300.

Avocatul V.D.:  Mai mult.

T.I.D:  Mda, mai mult. Sau ce crezi ? Mă îmbogățesc de banii tăi ? Nu, și eu vreau să rezolv problemele mele. Mă auzi ?

V.D:   Da, te aud.

T.I.D: No, cum ai zis că vrei să încheiem tot, nu ? Acuma vorbim frumos ca și doi oameni frumoși, nu prin mesaje, nu unu altu, vorbim ca și doi oameni, cât ești tu capabil să-mi dai să nici nu mai te caut ?

V.D: Nu-ți dau, bani nu îți dau.

T.I.D: Ok. Am înțeles. No, ok, eu acuma îți șterg și numărul tău, tot, dar până atunci mai am un lucrul care-l fac, ca să postez cu tine toate pozele împuțite. Și după-aia poți să faci ce vrei, poți să mergi unde vrei, că sincer îți zic nu mi-e frică de la răcoare. Că nu ai ce să zici, nu ai ce să faci, nu te-o căutat nimeni, nu o pus pistol la capul tău, să tu dai, să dai, să dai … mă auzi ?

V.D: Da. Cât vrei ?

T.I.D: Păi de ce nu vorbești ? Mă auzi ?

V.D: Cât ai vrea ?

T.I.D: De ce nu vorbești ? Eu nu am zis cât vreau, am zis cât ești tu capabil.

V.D: Eu nu înțeleg ce vrei să …

T.I.D: Cum adică ?

V.D: Ce mai vrei ?

T.I.D: Eu de la tine ? Nimica. Tu de la mine ce vrei ?

V.D: Să mă lași în pace.

T.I.D: Păi și eu aia vreau, să mă lași în pace.

V.D: Păi cine pe cine caută ?

T.I.D: Poftim ?

V.D: Cine pe cine caută ?

T.I.D: Păi și tu și eu.

V.D: Păi tu mă cauți întotdeauna.

T.I.D: Mă auzi ?

V.D: Da.

T.I.D: No, zi. Cum facem ?

V.D: Păi ce mai vrei ?

T.I.D: Tu ce vrei ? De ce mă ameninți cu poliția ? Nu mi-e frică de poliție că poliția nu are ce să-mi facă. Că nu ți-o pus nimeni pistol la capul tău să tu îmi dai mie bani. Tu m-ai cumpărat pe mine pentru o sumă de bani. Poate că mie banii ăia nu îmi ajunge ca să-mi țin gura.

V.D: Câți? Ce bani mai vrei ?

T.I.D: Cât vrei tu, cât vrei tu. Zi o sumă. Și acuma serios vorbesc, nu pe glume, nu sunt eu copil de 5-6 ani și nici tu nu ești copil de 5-6 ani, nu mai mă cauți, nu te caut …

V.D: 2000 ?

T.I.D: Poftim ?

V.D: 2000.

T.I.D: No haida că văd că ești copil. Mă auzi ?

V.D: Da.

T.I.D: Cu câți bani ești dator?

V.D: Păi …

T.I.D: Sincer vorbesc cu tine și vorbește-mi și tu sincer cu mine. Cu câți bani ești dator ?

V.D: Câți nu vreau să-ți spun.

T.I.D: Spune-mi, zi o sumă cu care ești dator. Că mi-ai zis că prietenii tăi te-o trădat …

V.D: 10.000 de euro.

T.I.D: 10.000 … numai 50.000 ?

V.D: Aia e altă sumă.

T.I.D: Aaa, atunci în total ești dator cu 10.000.

V.D: Ți-am zis, dacă vrei îți dau 2000, ultima ofertă.

T.I.D: Da vezi, tu nu-mi zici mie o sumă ca să-mi pasă și mie și să ies și eu din problemele mele. De aia te caut.

T.I.D: Vrei să dai cameră ?

V.D: Nu.

T.I.D: De ce ?

V.D: Nu vreau.

T.I.D: Ce faci acuma ?

T.I.D: Ce faci acuma ? Mă auzi ?

V.D: Da. Hai să încheiem discuția că nu are rost s-o lungim.

T.I.D: Da nu are rost, dar tu lungești, că mă ameninți …

V.D: Nu știu, 2000 de lei și mă lași în pace …

T.I.D: Ce cine știe ce îți mai scrie ție și tu zici că io sunt. Cum ai zis, că pe tine te-o amenințat, că rupe picioarele, nu ? Cine știe cu cine te mai caută și zici că eu te caut. Mă auzi ?

V.D:   Da, deci așa rămâne, da ?

T.I.D:  Cum așa ?

V.D: Cu 2000 de lei.

T.I.D#: Nu-mi trebe banii tăi.

V.D: Da ce vrei ?

T.I.D: De ce mă ameninți cu poliția ?

T.I.D: Păi de ce mă ameninți cu poliția ? Eu am făcut ceva ? Am ținut cât am ținut legătura, am trimis poze, videoclip cum mă joc cu vibratoare …

V.D: Eu nu am …

T.I.D: Vezi și acum ai în telefonul tău. Eu de unde să știu că mâine nu apar undeva ?

V.D: Ți-am dat cuvântul și data trecută că nu te caut și tot tu m-ai căutat.

T.I.D: Da tu de unde știi că eu ? Căci pe tine te caută mai multe fete … no, răspune-mi …

V.D: E al tău numărul.

T.I.D Dar tu de unde știi că eu te caut când tu mi-ai zis mie că pe tine te caută mai mulți oameni să îți rupă picioarele ? Și ai trimis și la alții, de unde știi că doar eu te caut ?

V.D: Că știu …

T.I.D: Că tu la toată lumea zici problemele tale, la toată lumea ceri poze, păi cum să nu te caută lumea frate ?

V.D:  mi-am dat cuvântul, nu te caut și nici tu nu mă cauți.

T.I.D: Poftim.

V.D: Deci ți-am dat cuvântul, da ? Nu mă mai căuta.

T.I.D: Și ce-o fost cu vorbele alea cu amenințări că mergi mâine la poliție?

V.D: Am zis în sensul în care dacă pui pozele atunci mă apăr și eu.

T.I.D: Aaa, și tu aperi cu poliția. Măi eu zic doar așa frumos, eu nu știu legile, nu știu nimica față de tine, dar crede-mă, dacă află cineva că tu mergi la poliție să dai despre o fată prin plângere despre care nici nu cunoști, știi ce zice ? Păi frate ești avocat, nu ? De ce ai acceptat?

V.D: Nu mă duc dar și tu să mă lași în pace.

T.I.D: Ce faci acuma ?

V.D: Discut cu tine să încheiem.

T.I.D: Da …

T.A.D: Ți minte cum mi-ai zis prima dată …? neinteligibil

T.I.D: Mai știi minte, mai ți-i minte când mi-ai zis prima și prima oară că tu ești dator la cămătari?  nici nu a fost vorba că tu mi-ai trimis mie bani, nici n-o fost vorba, că doar atunci ne-am cunoscut și deja ai vorbit despre cămătari și despre prietenii tăi care te-o trădat pentru bani. Și că încă te-o mai amenințat o fată, tot așa cu bani. Dar eu niciodată nu am cerut bani de la tine. Mă auzi ?

V.D: Da.

T.I.D: Eu nu am cerut niciodată bani de la tine, dar am văzut că am și eu bani pe cont ca să-mi țin gura. Cum ești tu avocat, nu? Poate că nu crede lumea despre tine că ai trimis tu pozele de la fete, că ai scris tu asta, nu? Că te cunoaște lumea, că te respectă … Mă auzi ?

V.D: Da.

T.I.D: No, dar n-ai răspuns la ce am întrebat. Că încă nici nu ne-am cunoscut și tu deja ai zis despre cămătari că tu ești dator la cămătari. Că încă ai mai trimis așa și la o femeie tot așa bani …

V.D: Hai să încheiem discuția că nu are rost să o tot lungim.

T.I.D: No, păi ți-am zis, cât ești tu capabil, să nu mai te caut și să ies și eu din problemele mele. Că poate și eu îs dator la cămătari.

V.D: Ți-am zis, 2000 de lei oferta mea.

T.I.D#: 2000 nu ajunge.

V.D: Dar cât vrei ?

T.I.D: No, păi mai zi tu.

V.D: Zi tu o sumă.

T.I.D: Zi tu, dar așa să nu mai mă cauți, să nu mai mă cauți.

V.D: Dar nu te caut, tu mă cauți.

T.I.D#: Dar și tu la fel mă cauți.

V.D: Eu nu te-am căutat.

T.I.D#: Nu … pe B2 cine scrie tot timpul ? De ce nu ștergi B2-ul ?

V.D: Eu n-am cont pe B2.

T.I.D: Poftim ?

V.D:  eu pe B2 nici nu intru. Numai pe Academica am cont și acolo am niște oameni cu care vorbesc.

T.I.D Atunci cine e pe B2 ăla ? Că am tot conversațiile.

V.D: Pe b2 ?

T.I.D: Da. Pe numărul tău doar. Mă auzi ?

V.D: Da, te aud. Zi-mi cât vrei.

T.I.D: Zi tu o sumă. Dar să nu mă mai cauți. Înțelegi ? Șterge B2 și nu mă mai căuta.

V.D: Doar eu nu …

T.I.D: Și ștergi și tu tot ce ai cu mine, pozele și ce ai … tot de pe WhatsApp și atunci și eu pun mâna pe Biblie că nu te mai caut.

V.D: Mi-ai mai spus chestia asta.

T.I.D: Da dar înțelege, cum ai spus tu că ai problemele tale și eu am problemele mele. Și tu așa ai zis, că nu mă mai cauți …

V.D: Însă mai mult de 3000 eu n-am cum să-ți dau.

T.I.D: Poftim ?

V.D: 3000 e ultima suma …

T.I.D: Poftim ?

V.D: 3000 e ultima suma …

T.I.D: 5000.

V.D: N-am de unde.

T.I.D: Atunci nu ceri tot deodată …

V.D: Cum?

T.I.D: Atunci nu cer tot deodată.

V.D: Da, așa ai spus și ultima dată.

T.I.D: Acuma noi vorbim ca oamenii. Acuma vorbim ca oamenii, frumos, să ștergi și tu tot cu mine, și nu mă mai amenința cu poliția …

T.A.D: Toate numerele …

T.I.D: Mă auzi ?

V.D: Da.

T.I.D: Mă auzi ? No, da ștergi și tu tot ?

V.D: Da.

T.I.D: Da și tu așa ai zis data trecută.

V.D: Păi și tu ai zis … mi-am luat măsuri de precauție …

T.I.D: Da bine, da și tu așa ai zis, că nu mă mai cauți, că ștergi tot cu mine și tot ai în telefon. Te ascult.

V.D:  Hai, 5000 și am încheiat orice discuție.

T.I.D Ștergi tot cu mine? Toate numerele ? Dar jură pe Dumnezeu.  Jură-te pe Dumnezeu.

V.D: Da.

T.I.D: Nu te aud, jură pe Dumnezeu.

V.D: Da, am zis că am jurat pe Dumnezeu.

T.I.D: Da eu nu aud.

V.D: Am zis că am jurat pe Dumnezeu.

T.I.D: Nu, să zici așa: Jur pe Dumnezeu că șterg tot pozele cu tine și nu mai te caut și numerele.

V.D:  jur pe Dumnezeu că șterg toate pozele și nu te mai caut.

T.I.D: Și mesajele.

V.D: Și mesaje.

T.I.D:  Și eu acuma jur pe Dumnezeu că șterg tot cu tine și jur pe ce am mai scump că nu te mai caut.

V.D: Bun, am încheiat.

T.I.D: Și nu mă mai ameninți cu poliția.

V.D: Nu

T.I.D: Jură-te pe Dumnezeu.

V.D: Jur pe Dumnezeu că nu te ameninț cu poliția. Ești mulțumită ?

T.I.D: Și nu mai ne vedem unul pe altul niciodată …

V.D: Da.

T.I.D: . Acuma am să șterg tot pozele cu tine …

V.D: Ok, am încheiat discuția.

T.I.D:  Mă auzi ?

V.D: Da.

T.I.D: Acuma apuc să șterg tot, jur pe Dumnezeu cu mâna pe inimă și tot conversațiile cu tine. Da fii atent că și tu ai jurat pe Dumnezeu că nu mai mă cauți și ștergi tot pozele cu mine.

V.D: Da. Jur.

T.A.D:  Jură pe Dumnezeu și jură pe tatăl tău …

T.I.D: Mă auzi ? Încă ceva. Și jură-te pe Dumnezeu să fie mai rău cum o pățit tatăl tău că nu mergi nici unde și nu mai mă cauți.

V.D Da.

T.I.D: Nu aud.

V.D: Acum ce ai zis că vrei ?

T.I.D: Poftim ?

V.D: Acum ce ai zis că vrei ?

T.I.D: Mă auzi ? Păi mai înainte ai jurat, acum iarăși schimbi subiectul ?

V.D: Da ce vrei să mai jur ?

T.I.D: Am zis, jură-te pe Dumnezeu cum o pățit săracul taică-tu că nu mergi niciunde și nu mai mă cauți și ștergi tot conversațiile cu mine.

V.D: Da, jur pe Dumnezeu că nu te caut, că nu mai am poze și mesaje.

T.I.D#: Și nu mai mergi nici la Poliție.

V.D: Am zis de aia.

T.I.D: No bun, acuma să ștergi tot din telefon că am jurat și eu pe Dumnezeu, știi cum e ? ##### la banii ăia dar Dumnezeu dă ție dublu. Știi ? Să n-ai parte de bani și eu nu mă joc cu Dumnezeu. Mă auzi ? Mă bucur că am putut să vorbim așa și mă bucur că nu o să mă mai caut. Și nici eu pe tine, o viață întreagă pe mine nu mă mai cunoști. Și dacă o să te mai, în caz, poate o să te caut mai multe oameni pe tine, blochează. Sau schimbă numărul tău de telefon.

V.D: Ok. Noapte bună.

T.I.D: Noapte bună.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns