Guvernul a eliminat ideea cu titlurile de plată din proiectul de OUG și a adoptat Ordonanța privind măsurile fiscal-bugetare, în care a prevăzut plata restanțelor către magistrați în tranșe care încep cu 5% în 2024. Sursele Clujust spun că magistrații sunt la fel de nemulțumiți și că vor continua protestul prin amânarea cauzelor. Ordonanța intră în vigoare după dezbaterea în Parlament și publicarea în Monitorul Oficial.
Extras din varianta adoptată a OUG:
”Art. VIII – (1) Tranșele aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, care fac obiectul plății eșalonate, conform legii, neplătite până la data de 31.12.2023, se plătesc eșalonat, începând cu anul 2024, în tranșele prevăzute la art. IX alin. (1).
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în ceea ce privește tranșele aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care fac obiectul plății eșalonate, conform legii, neplătite până la data de 31.12.2023.
Art. IX- (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, se va realiza astfel:
a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, având ca obiect acordarea unor drepturi reprezentând diurnă, cazare, hrană sau facilitarea legăturii cu familia, prevăzute de legislaţia privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.
(3) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2024, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
(4) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(5) La sumele eșalonate conform alin.(1) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.
(6) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite se stabilește procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


