Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial anunță continuarea protestului în ciuda anunțului făcut de șefa ÎCCJ Alina Corbu.
”Având în vedere mesajul care circulă pe grupurile de socializare potrivit căruia s-ar presupune ca președinta ICCJ a reușit obținerea unor garanții pentru a fi acceptate revendicările noastre, facem următoarele precizări:
În primul rând remarcăm lipsa de empatie față de toți cei care am stat în frig și ploile zilele acestea. Unii dintre noi s-au confruntat cu amenințări constante dar nu au cedat.
Observăm și faptul că mesajul este unul incomplet în sensul că nu face nicio referire la protestele grefierilor care au condus la singurul avantaj în negocierea purtată de către ICCJ și Guvern.
Fără protestele declanșate de SNGJ Dicasterial, astăzi OUG era deja adoptat.
După a cincea zi de proteste declanșate de SNGJ Dicasterial, Guvernul a făcut pasul înapoi în ceea ce privește asuprirea financiară a categoriei noastre profesionale.
Nu este o certitudine, nu vom renunța la proteste.
Indiferent de negocierile purtate între decidenți, fiecare salariat din justiție care a participat sau nu la aceste proteste trebuie să realizeze că rezultatul negocierilor va fi datorat strict protestelor noastre din întreaga țară.
Nu vom permite nimănui să-și asume merite în urma acestor proteste.
Singurii de apreciat și de lăudat sunt colegii care au protestat și vor protesta în continuare până își vor obține drepturile.
Indiferent de mesajele ce vor curge în perioada următoare, vă rog să le priviți ca simple promisiuni iar concretizarea acestor promisiuni depinde de fiecare dintre noi să protestăm până când promisiunile se transformă în realități.
Asa cum am spus, până nu vedeți banii ce vi se cuvin pe card, nu renunțați!
Singurul mesajul de încetare al protestelor va fi cel livrat de la bancă prin care sunteți anunțați de plata drepturilor salariale în mod integral.
Rămânem uniți!
Maine vom avea a 6-a zi de protest, o zi în care și mai mulți magistrați și avocați se alătură grefierilor.”, a transmis sindicatul.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


