Reacția CSM după ce funcționarii unei instituții i-au făcut ”maimuțoi” pe judecătorii unui tribunal

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecției Judiciare după ce funcționari speciali din CNSC i-au făcut ”maimuțoi” pe judecătorii de la Tribunalul Brașov în cadrul unei ședințe oficiale.

”Având în vedere apariția în spațiul public la data de 06 decembrie 2023, prin intermediul mass media, a unui articol de presă ce cuprinde redarea unor afirmații formulate de către angajați din cadrul Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor cu referire la judecători din cadrul Tribunalului Brașov, Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenția că exprimările utilizate au potențialul de a încălca independența judecătorilor care au pronunțat hotărârile judecătorești față de care criticile formulate au fost exprimate într-un limbaj reprobabil.

Consiliul subliniază că afirmațiile formulate de către angajații instituției anterior amintite, într-un context de interes public, cu referire la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale de către judecătorii Tribunalului Brașov, precum și cu privire la forța obligatorie a hotărârilor judecătorești pronunțate, sunt contrare respectului cuvenit puterii judecătorești într-un stat de drept și depășesc limita admisibilă a unor critici obiective care sunt permise în discursul public.

În acest context, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la posibila încălcare a independenței judecătorilor din cadrul Tribunalului Brașov. Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii asigură întregul corp al magistraților că își va exercita constant prerogativa constituțională a apărării independenței acestora conform statutului constituțional al judecătorului și procurorului, în raport de orice intruziune sau presiune nepermisă.”, a transmis CSM

În 27 iunie 2023 consilierii din plenul CNSC au revocat-o din funcția de președinte CNSC pe Florentina Drăgan, aleasă de ei în 2019 și realeasă în 2022. Erau furioși pentru că aceasta a emis un ordin care introducea pontajul electronic pe baza amprentei biometrice, sistem deja folosit din 2007 pentru acces în instituție, din motive de securitate. Că acesta este principalul motiv al revocării constată hotărârea judecătorească.

Florentina Drăgan a contestat revocarea în instanță și a cerut și suspendarea acesteia până la soluționarea definitivă. Tribunalul Brașov a suspendat revocarea.

Instanța constată „aparența de nelegalitate a Hotărârii Plenului CNSC din 27.06.2023” și faptul că „aparent, măsura revocării din funcție pentru acest motiv este una abuzivă (…) nu s-a dovedit la dosar de către pârâtă că managementul reclamantei a fost unul defectuos, respectiv nu s-a dovedit în ce măsură emiterea Ordinului nr. 33 a afectat negativ activitatea instituției”, se arată în hotărârea executorie emisă  pe 17.08.2023 de judecătorul Mihaela Lupșor, vicepreședintele Tribunalului Brașov. Între timp, hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului.

După o zi, pe 18 august 2023, plenul CNSC se reunește din nou și decide să încalce hotărârea Tribunalului Brașov și să o revoce din nou pe Drăgan. În cadrul ședinței, însă, câțiva dintre consilierii CNSC se lansează în acuzații și insulte la adresa judecătorilor de la Brașov. Înregistrarea ședinței a ajuns la Spotmedia.ro

Consilierul Cătălin Popescu a fost cel mai vehement:

”Tina a reușit să convingă maimuțoii de la Tribunalul Brașov că există pagube serioase care s-ar putea întâmpla din actele administrative, ceea ce este o inepție. De câte ori se va întâmpla o chestie ca asta vom reveni cu o nouă (revocare- n.red)”.

„Probabil că procesul n-a fost privit cu destulă atenție din partea noastră, poate că vom fi mai atenți ca să nu se mai întâmple astfel de inepții juridice să ne perturbe activitatea”.

 “Invalidarea votului nostru e o aberație. Noi avem de luat o decizie care să combată efectele hotărârii judecătorești de la Tribunalul Brașov”.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns