Un tânăr de 18 ani, elev la un liceu din Cluj-Napoca, a fost condamnat de Tribunalul Cluj la 3 ani și 4 luni închisoare pentru tentativă de omor asupra unui alt tânăr de 17 ani, pe care l-a provocat la bătaie parte în parte pe Instagram, dar pe care l-a înjunghiat cu un briceag. De asemenea, condamnatul are de plătit celuilalt elev daune morale de 20.000 de euro. Sentința poate fi atacată cu apel.
Potrivit stării de fapt de la dosar, ”în data de 29.01.2023, inculpatul A.R., în vârstă de 18 ani, se afla împreună cu prietenii din anturajul său, martorii ### ##### ######### şi ##### ######, şi petreceau timpul în centrul comercial Iulius Mall. Persoana vătămată Ș.A.S. (în vârstă de 17 ani şi 8 luni) se afla la domiciliul său de pe strada Unirii… Cluj-Naoca, inculpatul conversa prin mesaje vocale pe aplicaţia Instagram cu persoana vătămată şi îşi aduceau reciproc injurii şi ameninţări, inculpatul solicitându-i în cele din urmă persoanei vătămate să coboare şi să se bată.
În acest sens, cei trei s-au deplasat pe aleea din spatele blocului persoanei vătămate de pe strada Unirii din Cluj-Naoca, la scurt timp coborând şi persoana vătămată. Atât cei doi combatanţi ştiau că urmează să aibă loc bătaia, dar şi cei doi martori. Atât persoana vătămată pe de o parte a declarat că a coborât cu intenţia de a aplana conflictul, pe de altă parte a declarat că a dedus că este chemat de inculpat la „interval”. Or dacă într-adevăr avea intenţia de a aplana conflictul, nu avea niciun motiv să coboare şi rămânea în casă. Se poate concluziona aşadar că cei doi şi-au dat consimţământul pentru eventualele lovituri ce urmau să le primească, intervenind astfel cauza justificativă prevăzută de art. 22 Cod penal, însă doar în limitele unei fapte de lovire sau alte violenţe.
Potrivit declaraţiei inculpatului , agresiunea a debutat cu încercarea de a îi da un pumn persoanei vătămate, însă aceasta s-a ferit după care a urmat o bătaie între cei doi tineri, fiecare aplicându-i celuilalt lovituri cu pumnul şi picioarele. În timpul acestei bătăi (acceptată de ambele părţi), inculpatul a fost lovit şi la nivelul feţei, sub ochiul drept aşa că s-a întors cu spatele, a deschis briceagul ce îl avea asupra sa şi a început cu mâna dreaptă să lovească în direcţia persoanei vătămate, fără să ştie de câte ori a lovit şi unde a nimerit.
Din raportul de expertiză medico legală nr. 695/II/a/15 din 08.02.2023 emis de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca reiese că persoana vătămată a prezentat plăgi prin înjunghiere hemitorace anterior stâng pe linia medio-axilară (pectoral stâng şi axilar stâng), regiune lombară dreapta, coapsa dreaptă, leziuni ce au provocat şi pneumotorace bilateral, rezultând 4 lovituri de cuţit aplicate persoanei vătămate. Leziunile s-au putut produce prin lovire repetată cu corp tăietor-înţepător, au necesitat un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viaţa şi pot data din 29.01.2023.
Din actele medicale aflate la dosarul cauzei , reiese că persoana vătămată a fost internată în cadrul Spitalului Clinic de Copii Cluj-Napoca în perioada 29.01-06.02.2023 dar şi faptul că în urma examenului toxicologic efectuat, în urma probei de sânge, a rezultat pozitiv la alcool etilic (0,13 gr o/oo), respectiv probei de urină, pozitiv la derivaţi opiacei.
În cursul urmăririi penale persoana vătămată S.A.S a declarat cu privire la modul de derulare a agresiunii, că după ce şi-au aplicat reciproc lovituri cu pumnii şi picioarele, a ajuns în spatele inculpatului şi l-a prins de gât într-o priză cu antebraţul, moment în care a simţit o înţepătură în coapsa dreaptă, astfel că i-a dat drumul, după care inculpatul s-a întors cu faţa şi din această poziţie a început să lovească de mai multe ori în zona toracelui, simţind o durere mai puternică mai ales sub axila stângă. Acesta a fost momentul în care a realizat că inculpatul a folosit un cuţit, la finalul agresiunii, reproşându-i acest lucru
Cei doi martori ### ##### ######### şi ##### ###### au asistat la agresiune, dar nu au văzut când inculpatul a scos cuţitul, au observat doar cum se loveau cu pumnii şi picioarele. Au auzit însă că persoana vătămată a făcut referire la cuţit şi apoi, împreună cu inculpatul au fugit.
Inculpatul s-a deplasat acasă la martorul ### ##### #########, a spălat cuţitul şi a chemat alţi doi prieteni, care au venit cu autoturismul, astfel că toţi patru s-au deplasat spre Iulius Mall. Pe drum inculpatul le-a spus şi celor doi ce s-a întâmplat şi i-a solicitat conducătorul auto să oprescă la lacul din apropierea Iulius Mall, de pe strada Galați deoarece vrea să arunce cuţitul, aşa că inculpatul a coborât din autoturism, a mers şi a aruncat cuţitul în lac .
După agresiune, persoana vătămată a mers în casă, s-a pus pe pat şi văzând că sângera, mama sa, martora ##### ####### ###### a apelat numărul unic de urgenţe 112.
În cursul urmăririi penale inculpatul A.R. a precizat că nu a avut intenţia de „a băga briceagul în persoana vătămată”, ci doar de a îi tăia geaca, la intimidare şi a apreciat că se afla în legitimă apărare. Apărarea inculpatului în sensul invocării acestei cauze justificative a fost înlăturată de către procuror reţinându-se că, chiar el a fost cel care a provocat persoana vătămată să coboare, s-a deplasat din Iulius Mall acasă la persoana vătămată, pe care de altfel o şi cunoştea, de aproximativ 10 ani, şi tot el a şi lovit în direcţia persoanei vătămate.
Probele administrate au relevat fără dubiu că agresiunile fizice (la nivelul unor simple vătămări ale integrităţii corporale) au fost acceptate de ambele părţi, dar inculpatul este cel care a avut iniţiativa, iar mai apoi când părea că rezultatul nu o să iasă aşa cum spera, a apelat la folosirea unui obiect tăietor-înţepător pe care îl avea asupra sa, cu care a lovit persoana vătămată de 4 ori.
În faţa instanţei de judecată inculpatul A.R. a recunoscut în totalitate fapta comisă, atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv, pe care a declarat că o regretă, mai ales că o cunoaşte pe persoana vătămată de mult timp. Şi-a manifestat disponibilitatea de a efectua munca neremunerată în folosul comunităţii”
Cum a stabilit instanța pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare
”Cu privire la gravitatea faptei de tentativă de omor săvârşite, instanţa va reţine că aceasta este una extrem de ridicată atât la nivel abstract, fiind vorba de o faptă care aduce atingere celei mai importante valori sociale ocrotite de norma penală, constând în viaţa oricărei persoane dar și prin prisma activității infracționale desfășurată în concret, în condiţiile în care inculpatul ar fi acţionat într-un mod extrem de violent asupra persoanei vătămate în loc public în condiţiile în care de faţă erau mai multe persoane. Acţiunea agresivă s-ar fi petrecut prin lovirea repetată (de patru ori), cu un obiect tăietor-înţepător la nivelul corpului persoanei vătămate, consecinţele faptei imputate fiind extrem de grave, persoana vătămată fiind supusă unor intervenţii chirurgicale şi internată la Secţia de Terapie Intensivă.
Tabloul lezionar şi urmările produse (plăgi înjunghiate multiple) indică o intensitate deosebit de ridicată a loviturilor aplicate, context în care urmează a aprecia că, cel mai probabil, rămânerea infracțiunii de omor în formă tentată se datorează hazardului, iar în lipsa transportării rapide a victimei la spital și a intervențiilor chirurgicale de urgență realizate asupra acesteia, cel mai probabil ar fi survenit decesul acesteia. Mobilul care a stat la baza săvârşirii infracţiunii pare a fi unul neînsemnat, însă nu trebuie omis faptul că, probele indică că incidentul ar fi fost provocat de propria atitudine agresivă a inculpatului, care iniţial ar fi transmis injurii la adresa persoanei vătămate prin intermediul mai multor conversaţii purtate pe reţelele de socializare, pentru ca mai apoi să o provoace pe persoana vătămată să coboare să se bată.
Nu poate fi omisă conduita adoptată de către inculpat ulterior agresiunii, acesta deplasându-se acasă la martorul ### ##### #########, unde a spălat cuţitul şi a chemat alţi doi prieteni, ce au venit cu autoturismul, pentru care mai apoi să arunce cuţitul în lacul din incinta Complexului Comercial Iullius Mall, chiar dacă ulterior inculpatul a recunoscut prezumtiva infracţiune imputată. Toate acestea împrejurări denotă curaj infracţional, lipsă de empatie faţă de persoana vătămată, persoană pe care o cunoştea de mai bine de zece ani, potrivit propriilor susţineri, şi pe care a abandonat-o ulterior aplicării loviturilor, dar şi intenţia acestuia, cel puţin iniţială, de a zădărnici aflarea adevărului judiciar.
Un alt criteriu care trebuie avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei este cel legat de persoana inculpatului. Instanţa apreciază că trebuie analizate atât aspectele care caracterizează persoana inculpatului anterior săvârşirii faptei ce face obiectul cauzei, pentru a se stabili dacă este vorba de o persoană cu predispoziţie spre adoptarea unui comportament infracţional, cât şi aspectele care rezultă în privinţa inculpatului din modul de săvârşire al faptei şi conduita ulterioară a acestuia, pentru ca atât cuantumul pedepsei, cât şi modalitatea de executare să ducă la atingerea scopului sancţionator şi preventiv al acesteia, la îndeplinirea funcţiilor pedepsei.
Circumstanțele personale sunt în favoarea acestuia, instanţa urmând a reţine că inculpatul este o persoană tânără, aflată la vârsta adolescenţei, având 18 ani, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca şi nu are antecedente penale, având o conduită corespunzătoare în societate.
Din referatul de evaluare nr. 135/SP/07.07.2023efectuat de către Serviciul de probaţiuneCluj rezultă că inculpatul provine dintr-o familie legal constituită fiind unicul copil, de sprijinul căreia se bucură atât moral, afectiv cât şi material.
Pe de altă parte, rezultă din probaţiunea testimonială administrată în cursul urmăririi penale dar şi din raportul de evaluare efectuat, că inculpatul nu deţine abilităţi eficiente de autocontrol emoţional, precum şi că abilităţile sale de comunicare asertivă sunt ineficiente, împrejurări care alături de ineficienta dezvoltare a valorilor morale (şi care îi permit utilizarea unui briceag/cuţit, cel puţin în contexte de limită pentru acesta, având în vedere că obişnuia să poarte un briceag la el şi accepta posibilitatea utilizării acestuia) au contribuit la comiterea faptei şi care constituie totodată factori de risc (mic spre mediu) în reluarea comportamentului infracţional.
În circumstanţiere inculpatul prin avocatul ales a mai depus la dosar înscrisuri sub semnătură privată din partea reprezentantului Asociaţiei de Proprietari Alexandru vaida Voievod nr. … ( domiciliul inculpatului), numitei ###### #######, diriginta clasei din care face inculpatul, parte din colegii de clasă ai inculpatului şi numitului ###### ####, vecin al inculpatului din care rezultă că în societate dar şi în rândul colegilor de şcoală conduita acestuia a fost una corespunzătoare şi civilizată, fără a exista incidente datorate caracterului violent al inculpatului.
Conduita procesuală a inculpatului poate fi catalogată ca şi loială, pe parcursul urmăririi penale inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală şi a recunoscut agresiunea exercitată asupra persoanei vătămate, deşi a arătat iniţial, că ar fi acţionat în stare de legitimă apărare. Ulterior, în faţa instanţei de judecată a recunoscut în totalitate fapta comisă, atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv, facilitând astfel desfăşurarea cu celeritate a procedurii de judecată în primă instanţă.
Cu toate acestea, raportat la gravitatea faptelor reliefată prin prisma criteriilor obiective menţionate instanţa nu apreciază oportun a reţine, cu titlu de circumstanţe atenuante judiciare, în favoarea inculpatului împrejurările legate de propria conduită a persoanei vătămate care ar fi acceptat de bună voie să coboare pentru a se bate cu inculpatul şi care nu ar fi încercat nicidecum să aplaneze conflictul, lovind şi ea la rândul său inculpatul, aceste aspecte urmând a fi luate în considerare la cuantumul pedepsei aplicate şi cuantumul pretenţiilor civile.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, constatând că fapta există, au fost săvârşite de către inculpat şi constituie infracţiuni, în sensul art.15 Cod penal îndeplinind condiţiile de tipicitate obiective şi subiective, în baza art. 396 alin.1, 2 şi 10 Cod procedură penală va condamna inculpatul A.R., la pedeapsa de: 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev şi ped de art. 32 alin.1 Cod penal rap la art. 188 alin.1 şi 2 Cod penal cu reţinerea art. 79 alin.1 Cod penal, apreciind că această pedeapsă va constitui un avertisment suficient pentru inculpat de a nu mai săvârşi fapte cu caracter penal în viitor şi care corespunde, sub aspectul naturii şi cuantumului, egal cu limita minimă specială redusă, scopului sanctionator şi preventive (special şi general) prevazut de art. 3 din Legea nr. 254/2013 dar şi dublului caracter al pedepsei cel coercitiv si cel corectiv.
În privinţa modalităţii de executare a pedepsei aplicate instanţa constată în primul rând, raportat la cuantumul pedepsei aplicate că o modalitate alternativă de executare a pedepsei, decât cea în regim de detenţie conform art. 60 Cod penal nu poate fi aplicată fiind exclusă modalitatea suspendării sub supraveghere (nefiind îndeplinită condiţia obiectivă prevăzută de art. 91 alin.1 lit.a Cod penal) dar şi faptul că, prin prisma ansamblului circumstanţial al faptei analizat şi atitudinea manifestată de acesta imediat după comiterea faptei şi la momentul de debut al cercetărilor ce denotă o neconştientizare dar şi neasumare din partea inculpatului a gravităţii faptei şi a urmărilor sale, reeducarea inculpatului nu s-ar putea face decât în regim privativ de libertate.”,. se arată în motivarea Tribunalului Cluj.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


