Un tânăr de 26 ani, proaspăt eliberat din închisoare, a fost reținut după ce a profitat de naivitatea unei fete de 12 ani, pe care a atras-o într-un imobil din curtea unei biserici din Olt și a întreținut cu ea raporturi sexuale.
Potrivit Adevărul.ro, faptele s-ar fi petrecut cu aproximativ o săptămână în urmă, însă părinții fetei au aflat de-abia marți, 27 iunie 2023, când au și anunțat poliția, bărbatul fiind reținut.
Acesta stătea într-un așezământ din Dobroteasa, în care li se oferă adăpost celor aflați în nevoie. În acest imobil ar fi și atras-o pe copilă și ar fi convins-o să întrețină cu el relații sexuale.
„La data de 27 iunie 2023, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 11 Verguleasa, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizați de către un bărbat din comuna Dobroteasa, județul Olt, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din orașul Băbeni, județul Vâlcea.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea de măsuri legale”, au anunțat polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a emis o ordonanță de reținere pentru 24 ore, iar bărbatul a ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Conform unor surse aproapiate anchetei, tânărul de 26 ani are antecedente penale. Mai mult, era proaspăt eliberat din închisoare, ultima pedeapsă pe care a executat-o fiind pentru tentativă de omor.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

