Motivare sentință acordare despăgubiri către avocatul Roșu: ”Condamnarea (…) un şoc violent şi real pentru reclamant”

Sentința prin care i s-au acordat daune morale de 1 milion de lei avocatului Robert Roșu pentru perioada de 435 zile în care a fost privat nejustificat de libertate a fost motivată. De asemenea, sentința a fost atacată cu apel. Roșu a cerut daune morale de 5 milioane lei. Tribunalul București i-a acordat daune materiale atât cât a cerut – 2.282.952 lei.

Extras din motivarea Tribunalului București: ”Răspunderea patrimonială a Statului este în toate cazurile o răspundere civilă delictuală, angajându-se în prezenţa cumulativă a trei dintre condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie:

-fapta ilicită şi prejudiciabilă, care constă în eroarea judiciară săvârşită de serviciul public de justiţie (în cauza de faţă, privarea de libertate nejustificată);

-prejudiciul patrimonial şi/sau moral;

-raportul de cauzalitate dintre eroarea judiciară şi prejudiciul injust suferit de către victima erorii judiciare.

După fundamentul său, răspunderea civilă delictuală specială a Statului este obiectivă, fără vinovăţie. Sursa cerinţei acestei condiţii a răspunderii civile delictuale se explică şi întemeiază pe obligaţia de garanţie în sarcina Statului, care are ca suport riscul de activitate a serviciului public de înfăptuire a justiţiei. Buna administrare a justiţiei, care este un atribut exclusiv al statului, este în același timp şi un drept fundamental al cetăţenilor oricărui stat democratic. Statul trebuie să răspundă pentru activitatea defectuoasă a serviciilor sale, obligaţia de reparare fiind independentă de obligaţia persoanei care a săvârşit fapta generatoare a lanţului cauzal.

Scopul angajării răspunderii Statului îl constituie despăgubirea daunelor produse, la baza răspunderii civile fiind un principiu incontestabil: cel al reparării integrale a prejudiciului.

În privinţa prejudiciului moral, tribunalul reţine, astfel cum a expus şi pârâtul în întâmpinarea sa, că în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii.

În acest sens, tribunalul reţine că reclamantul a fost privat de libertate o perioadă de 94 de zile (09.12.2015, 11.12.2015-11.03.2016), fiind reţinut pentru audiere şi arestat preventiv la domiciliu, precum şi încă 341 de zile (17.12.2020 – 23.11.2016), ca urmare a condamnării la pedeapsa de 5 ani închisoare prin decizia penală nr. 382/A/17.12.2020.

Prin decizia penală nr. ../23.11.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul în casaţie declarat de reclamant împotriva deciziei penale nr. ###/17.12.2020 şi desfiinţată aceasta în ceea ce îl priveşte, dispunându-se achitarea sa în temeiul art. 16, alin. 1, lit. b din Codul de procedură penală, cu anularea formelor de executare emise în baza deciziei penale amintite şi punerea de îndată în libertate a reclamantului.

Tribunalul confirmă veridicitatea susţinerii că anumite suferinţe nu pot cuantificate, după cum nu pot fi nici probate în totalitatea detaliilor componente (cum ar fi şocul arestării, dificultatea de a găsi resursele necesare de ordin fizic şi psihic pentru a depăşi întreaga situaţie, jena din mediul penitenciar), astfel că aprecierea întregului context revine tribunalului prin luare în considerare, în mod global, a tuturor circumstanţelor relevante.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că perioada în care reclamantul a fost arestat la domiciliu a fost o perioadă dificilă, lipsa posibilităţii de a ieşi din apartament, verificările organelor abilitate, care surveneau chiar şi la ore nepotrivite, creând un stres major reclamantului. Acesta a început să se izoleze de familie, de prieteni, avea o stare psihică deteriorată, resimţind efectele inculpării şi arestării prin prisma restrângerii cercului de prieteni, a contactelor sociale şi a posibilităţii de a se ocupa de activităţile familiale zilnice (administrative, dus copiii la şcoală etc.).

De asemenea, şi latura profesională a vieţii i-a fost afectată, fiind evident că în perioada arestului la domiciliu acesta nu a mai putut desfăşura niciuna dintre activităţile pe care profesia de avocat le presupune. Este certă tensiunea psihică resimţită în această perioadă, în care reclamantul s-a văzut nevoit să suporte consecinţele unei privări de libertate nejustificate, iar în acest context trebuie menţionată şi presiunea determinată de expunerea oprobiului public, prezentarea reclamantului în mod sucesiv în media cu cătuşe la mâini, după cum rezultă din planşele foto (capturi de ecran) depuse la dosar, aspecte care trebuie să fie luate în considerare la constatarea prejudiciului moral încercat de reclamant.

Referitor la perioada în care reclamantul a fost încarcerat în executarea pedepsei, atât la Penitenciarul Rahova (în perioada 17.12.20202 – 29.10.2021), cât şi la Penitenciarul Jilava (în perioada 29.10.2021 – 23.11.2021), tribunalul reţine că aceasta a fost cea în care impactul asupra reclamantului a fost sever.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, tribunalul reţine că acesta a fost deţinut în condiţii improprii, având pe corp numeroase semne de pişcături de ploşniţe, locuind într-o cameră mică, friguroasă iarna şi călduroasă vara, că avea apă caldă intermitent, cu lumina naturală mult redusă din cauza gratiilor, şi fără posibilităţi de ieşit în aer liber (întrucât şi spaţiul de plimbare zilnică era acoperit cu gratii), zgomotul inerent locuirii într-un spaţiu cu mai multe persoane, certurile din spaţiile alăturate, împiedicându-i odihna. Din declaraţia martorului ####### ########, coroborată cu rezultatul examinării RMN depus la dosar, tribunalul reţine că reclamantul a fost afectat fizic şi prin agravarea stării de sănătate, martorul declarând şi că a încercat, alături de familia acestuia, să îl ajute pe reclamant în privinţa problemelor cu coloana, prin aducerea în locul de deţinere a unei saltele, însă nu li s-a permis. Celelalte aspecte enumerate în cererea de chemare în judecată nu sunt confirmate de ansamblul materialului probator administrat în cauză, prin urmare, nu vor fi reţinute de tribunal.

Tribunalul reţine, tot din declaraţiile coroborate ale martorilor, şi consecinţele sociale ale arestului preventiv şi ale condamnării cu executare, mai multe persoane din anturajul reclamantului având îndoieli cu privire la nevinovăţia acestuia, chiar societatea de avocatură la care acesta lucra fiind nevoită să prezinte rapoarte explicative referitoare la situaţia reclamantului, fiind clienţi din portofoliul acesteia care au redus ori întrerupt colaborările active din acest considerent. Ulterior eliberării, starea reclamantului s-a prelungit, fiind în continuare afectat, cu atacuri de panică, se simţea ruşinat şi umilit.

Tribunalul mai notează şi frustrarea resimţită de reclamant în toată perioada în care a fost privat de libertate, întrucât avea certitudinea, confirmată ulterior şi de instanța de judecată, prin achitarea sa în temeiul art. 16, lit. b C.proc.pen., că nu a săvârşit faptele care i se impută. În aceste condiţii, lipsirea sa de un drept fundamental, cum este cel la libertate, afectarea demnităţii şi a onoarei, a reputaţiei profesionale, constituie un prejudiciu moral cert care trebuie să primească un remediu de natură a compensa perioada petrecută în detenţie nejustificată, peste care s-au suprapus evenimente familiale nefaste (decesul tatălui său).

Tribunalul nu poate omite considerentele convergente ale sentinţei penale nr. ##/27.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Brașov şi ale deciziei penale nr. ###/23.11.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul cărora ambele instanţe au stabilit (cea din urmă cu caracter definitiv în soluţionarea recursului în casaţie) că activitatea imputată reclamantului ca având caracterul unor fapte de natură penală, a fost o activitate desfăşurată în limitele fireşti ale profesiei de avocat, astfel cum au fost acestea reglementate de Legea nr. 51/1995, Statutul profesiei de avocat şi Codul deontologic al avocatului.

Or, condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea, suferită de reclamant, cu privarea sa de libertate, pentru o activitate normală desfăşurată în exercitarea profesiei a reprezentat un şoc violent şi real pentru reclamant. Tribunalul intenţionează să sublinieze prin aceste considerente, impactul deosebit de grav al unei astfel de privări de libertate care a fost dispusă având la bază raţionament „fundamental eronat” care „vădeşte deturnarea abruptă a raporturilor dintre avocat, parte şi terţe persoane, proprii exercitării profesiei de avocat” (cum se expune în decizia penală nr. ###/23.11.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Tribunalul consideră că este evident prejudiciul moral resimţit de reclamant în toată perioada în care a fost privat nejustificat de libertate. Acesta este unul dintre fondatorii uneia dintre cele mai renumite societăţi de avocatură, cu prestigiu naţional şi internaţional, participând de-a lungul timpului în calitate de modarator şi speaker la diverse conferinţe pe teme juridice, este cunoscut ca autor de articole şi cărţi în domeniul dreptului, a primit apreciere în media ca „manager de top”. Consecinţele privării sale nejustificate de libertate nu pot fi privite doar răsfrângându-se asupra libertăţii de mişcare, ci cu ecou mult mai larg, în toate planurile vieţii sale, familial, social, profesional. Tribunalul a amintit deja de expunerea media abundentă din perioada arestării sale, de efectele asupra familiei sale, reclamantul încercând să reducă impactul asupra copiilor săi minori prin evitarea subiectului în prezenţa acestora, fără succes prin prisma notorietăţii cazului, precum şi afectarea reputaţiei reclamantului, mai mulţi clienţi refuzând colaborarea cu acesta, aspecte rezultând cu claritate din declaraţiile ambilor martori audiaţi în cauză.

Tribunalul mai menţionează că suma acordată cu titlu de daune morale nu trebuie privită matematic, ca o împărţire a sumei totale la numărul de zile, ci trebuie evaluată dintr-o mai largă perspectivă, care presupune pe lângă privarea efectivă de libertate/restrângerea libertăţii de circulaţie, care în sine sunt traumatizante, şi adăugarea suferinţelor suprapuse, atât morale, cât şi fizice (detaliate mai sus).

În acest context, tribunalul consideră că suma de 1.000.000 lei este rezonabilă şi suficientă pentru a se putea aprecia că oferă o compensaţie reclamantului pentru toată perioada (de 435 de zile) în care a fost privat nejustificat de libertate, atât în arest preventiv, cât şi în executarea pedepsei. Perioada cumulată de 435 zile este deosebit de îndelungată, având în vedere caracterul nejustificat al acesteia, decurgând din achitarea prin raportare la art. 16, lit. b CPP, fiind marcată de stres, deznădejde, umilinţă, teamă şi îngrijorare, fiind cert că supunerea unei persoane la acest context pe această perioadă are consecinţe de durată, atât fizice, dar mai ales psihice.

Referitor la daunele materiale, tribunalul menţionează următoarele:

Pentru apărarea reclamantului în dosarul penal nr. ###/64/2016, la data de 09.06.2016, a fost încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 1497152, prin care SCA Tuca, Zbarcea şi Asociaţii s-a angajat pentru asistenţa juridică şi reprezentare în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanță, onorariul fiind stabilit la suma de 8.000 euro + TVA, lunar, echivalent în lei. În temeiul acestuia, au fost emise facturile fiscale din perioada 24.06.2016 – 28.06.2019, care au fost achitate corespunzător condiţiilor contractuale (fl. 214-286).

La data de 11.10.2019, cu aceeaşi SCA se încheie în acelaşi scop, însă pentru apelul exercitat împotriva sentinţei penale nr. ##/27.06.2019, pentru acelaşi onorariu, contractul de asistenţă juridică nr. 1497182. În baza acestuia, au fost emise facturi fiscale pentru perioada 22.0.2019 – 20.11.2020, care au fost achitate conform contractului (fl. 288- 315).

În cursul procesului penal, reclamantul a suportat cheltuieli cu transportul (deplasarea la ######) şi onorariile experţilor judiciari desemnaţi în cauză (fl. 317-342).

Existenţa şi cuantumul acestor cheltuieli – de 2.264.390 lei, pentru onorariile de avocaţi, şi 18.562 lei, pentru celelalte categorii, nu au fost contestate de pârât.

În privinţa incidenţei art. 276 alin. 5 NCPP – „În caz de achitare, persoana vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului şi, după caz, părţii responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceştia, în măsura în care au fost provocate de persoana vătămată sau de partea civilă”, tribunalul nu este de acord cu această apărare a pârâtului. În cauza de faţă, aceste prevederi legale nu au aplicabilitate întrucât cheltuielile judiciare ale reclamantului nu au fost cauzate de părţile vătămate sau părţile civile, acţiunea penală fiind demarată din oficiu, iar achitarea fiind dispusă pentru că faptele imputate nu erau prevăzute de legea penală. Pe de altă parte, prevederile art. 276, alin. 6 NCPP stabilesc că: „În celelalte cazuri instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile”. În acest context, tribunalul va reda considerentele expuse de Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. ##/2018 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 9.###/302/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la o chestiune de drept (în care sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, însă aprecierile instanţei supreme sunt relevante pentru speţă):

„78. De altfel, în doctrina de specialitate, chestiunea restituirii cheltuielilor avansate de inculpat în situaţia achitării sale definitive a fost, la rândul său, dezbătută. Studii mai vechi, care au analizat problema cheltuielilor efectuate de părţi, în interpretarea art. 193 alineatul final din Codul de procedură penală din 1968, au avansat ideea că în procesul penal obligaţia suportării acestora are un caracter complex şi diferenţiat de cel din procesul civil, făcând dificilă fundamentarea lor teoretică, dar totuşi, atunci când ele nu pot fi asociate culpei infracţionale, acestea se suportă potrivit legii civile (N. Volonciu Tratat de procedură penală, vol. I, Editura Paideia, 2001). S-a reţinut, de asemenea, că obligaţia statului de a suporta cheltuielile judiciare avansate de părţi este subsidiară şi integrală, în sensul că intervine atunci când o astfel de obligaţie nu incumbă altor părţi sau subiecţi procesuali principali ai procesului penal şi cuprinde toate cheltuielile efectuate cu desfăşurarea procesului. În mod particular, atunci când dispoziţiile procesual penale stabilesc că obligaţia de restituire a cheltuielilor de judecată se stabileşte potrivit legii civile, iar în proces nu se poate reţine culpa procesuală a inculpatului, părţii vătămate sau părţii civile, conţinutul textelor indică tocmai culpa procesuală a organului de urmărire penală în instrumentarea dosarului. (Noul Cod de procedură penală comentat, N. Volonciu, A.S. #####, ş.a., Editura Hamangiu, 2014; Tratat de drept procesual penal, G. Gr. Theodoru, Editura Hamangiu, 2013). În alte cazuri, în doctrină s-a apreciat că în stabilirea obligaţiei de suportare a cheltuielilor de judecată efectuate în procesul penal trebuie avută în vedere culpa infracţională, iar numai subsidiar culpa procesuală, atât în privinţa autorităţilor judiciare, cât şi a părţilor. Astfel, dacă inculpatul a fost achitat, obligaţia suportării cheltuielilor judiciare rămâne în sarcina statului, pe temeiul culpei procesuale a autorităţilor judiciare (G. Mateuț, Tratat de procedură penală, vol. II, Editura Hamangiu, 2012)(…).”

Tot din considerentele deciziei nr. 136/2021 a Curţii Constituționale mai sus detaliate, tribunalul observă că mecanismul de reparare a pagubei include nu doar acoperirea prejudiciului moral, ci şi a celui material, nefiind stabilită de plano o inadmisibilitate a unei astfel de acţiuni.

De asemenea, tribunalul reiterează teza răspunderii obiective a statului, care rămâne o răspundere civilă delictuală, chiar dacă fără condiţia vinovăţiei, cum s-a detaliat anterior, astfel că principiul reparării integrale a prejudiciului rămâne un principiul fundamental şi al acestei răspunderi.

Prin urmare, tribunalul va obliga pârâtul şi la plata sumei de 2.282.952 lei, cu titlu de daune materiale.

În privinţa dobânzilor legale aferente, tribunalul constată că, fiind în prezenţa unei răspunderi civile delictuale, acestea sunt datorate conform art. 1381 alin. 2 şi 3, art. 1385 coroborat cu art. 1535 alin. 1 C.civ., şi curg de drept, de la data producerii faptei ilicite. ####, faţă de limitele învestirii, tribunalul va acorda dobânda legală aferentă sumelor menţionate anterior, de la data formulării cererii de chemare în judecată, până la data plăţii efective.”

Comments

comentarii