Cei de la RISE Project au obținut mărturiile victimelor din dosarul ”Tate” de la DIICOT, tinere din SUA, Republica Moldova și România. Apoi a luat urma începuturilor imperiului de videochat al fraților Tate din Marea Britanie, a adunat peste 50 de conturi de fete și femei aflate în proximitatea lor, din Praga până în Chișinău și Dubai.
Patru femei au povestit în fața procurorilor cum au fost sechestrate și violate, agresate sau constrânse la muncă sexuală forțată.
Irina* e o fată blondă cu ochi migdalați, elevă la un liceu din București. Iarna trecută i-a dat follow pe Instagram Tristan Tate (34 de ani), fratele lui Andrew Tate (36 de ani), unul dintre cei mai faimoși bărbați de pe internet. „Ne-am dat match pe Tinder, mi-a zis că e prin Londra…”
Adela* e educatoare la o grădiniță privată din București. Mai e și foarte frumoasă. Și ei i-a scris Tristan pe Instagram anul trecut și a invitat-o la o cafea: „Mi-a spus că sunt interesantă și că ar vrea să mă cunoască mai bine. După ce am făcut un mic research și am văzut cu ce se ocupă, nu am dat curs. (…) Cred că dacă ești o persoană ușor vulnerabilă, poate să-ți trezească interesul faptul că îți scrie un om influent și care are succes. Ai impresia că ești specială și nu gândești de două ori că poate ceva nu e în regulă.”, spune Adela.
În decembrie 2022, la câteva săptămâni după ce Tristan tatona terenul cu eleva Irina*, a fost arestat în România împreună cu fratele lui și două complice pentru infracțiunile de trafic de persoane și viol. De la începutul anului 2021, notează procurorii DIICOT, frații Tate au constituit pe teritoriul României un grup infracțional organizat, cu scopul de a exploata sexual fete și femei din mai multe țări. Capul rețelei era Andrew, fratele cel mare, secondat de Tristan.
Înainte să intre în arest, Andrew și Tristan Tate organizau constant petreceri la ei acasă unde invitau fete cu vârste între 16 și 22 de ani, „în special fete naive și cu probleme personale” pe care căutau să le racoleze, după cum a declarat chiar una dintre victime în fața procurorilor DIICOT. „Chiar și nouă, care lucram deja pentru ei, ne-au cerut în mod repetat ca, atunci când participam la petreceri, să discutăm cu fetele prezente și să le convingem să practice și ele OnlyFans, prezentându-le o viață opulentă”, a mai spus tânăra.
O altă fată care a fost închisă în vila din Voluntari le-a zis procurorilor că „pentru Andrew lucrează o fată blondă (…) pe care am văzut-o la ei în casă și cunosc de la B. faptul că are 17 ani.”
În martie-aprilie 2022, Natașa* a fost violată, supravegheată, intimidată, amenințată, împiedicată să părăsească singură casa din American Village-ul din Voluntari, unde era ținută împreună cu celelalte fete care produceau conținut pornografic pentru frații Tate. A fost și ea constrânsă să filmeze clipuri cu care să facă bani pe TikTok. A fost eliberată de poliție după o lună de teroare, în aprilie 2022. E una dintre tinerele care au depus plângere împotriva fraților Tate, în dosarul în care sunt acum cercetați pentru trafic de persoane și viol. Când numele ei a apărut public pe Internet, fanii Tate i-au urat s-o „pedepsească Dumnezeu”.
Patru femei au depus mărturie în fața procurorilor DIICOT. Unele au povestit cum au fost sechestrate și violate, altele cum au fost agresate și constrânse la muncă sexuală forțată. Toate vorbesc despre alte fete, minore, refugiate de război, fete care au reușit să fugă sau fete care sunt încă prizoniere în pânza de manipulări a fraților Andrew și Tristan: câteva s-au mutat în România și le-au preluat din afaceri. Le cresc copiii și le poartă tatuajele. Fac sau au făcut bani pentru ei.
Numărul total al victimelor e imposibil de aflat. Urmele lor se pierd în conturi cu o mie de filtre și nume, de-a lungul ultimilor 10 ani. Am adunat peste 50 de conturi de fete și femei aflate în proximitatea fraților Tate, din SUA până în Republica Moldova.
Tate: ”Nici o femeie n-a zis așa ceva despre noi”
„Scrii un articol despre frații Tate? (…) Întreabă-mă orice vrei să știi”, a fost mesajul primit de reporterul Rise Project a doua zi după ce a sunat mai multe tinere care au fost la petrecerile celor doi frați. „Sunt Tristan Tate”, s-a prezentat expeditorul. A insistat că el nu comite infracțiuni și că „până în ziua de azi ZERO femei au ieșit public să spună ceva negativ despre mine.”
A doua zi, reporterul a revenit cu o întrebare punctuală despre acuzațiile celor patru femei din dosarul de trafic de persoane. Tate a negat existența mărturiilor: „Nici o femeie n-a zis așa ceva despre noi” și „Nici o declarație a vreunei femei nu spune asta”.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



