Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul procurorului ”Nu mă cunoașteți?” Horodniceanu

Inspecția Judiciară anunță că s-a sesizat din oficiu în urma imaginilor cu procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreședinte CSM, care ia la întrebări polițiștii când e oprit în trafic, pentru a se stabili dacă există vreo abatere disciplinară.

“În urma apariției înregistrării video în care domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliție, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare și va efectua verificări pentru a clarifica circumstanțele incidentului și a evalua comportamentul magistratului în timpul interacțiunii cu echipajul de poliție”, informează Inspecția Judiciară într-un comunicat remis, luni, presei.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat duminică seară că atitudinea vicepreşedintelui CSM, Daniel Horodniceanu,  a fost “greşită de la început şi până la sfârşit”, dar e important că a realizat greşeala şi o regretă.

“Am văzut câteva imagini azi la televizor. (…) Domnul procuror Horodniceanu, vicepreşedinte CSM, a dat astăzi o declaraţie în care arată că a înţeles că a procedat greşit în respectiva situaţie, regretă acest lucru, s-a lăsat provocat.

În orice caz, e regretabil contextul, cum a spus şi dânsul, e regretabilă atitudinea, e greşită, evident, de la început şi până la sfârşit, dar e important că dânsul a realizat acest lucru. (…)

Nu e în regulă ce s-a întâmplat acolo, abordarea a fost greşită. Cea mai bună cale într-o astfel de situaţie e să raţionezi după, unde ai greşit, ce-ai greşit, să recunoşti acest lucru şi, eventual, să îţi exprimi un regret, preferabil sincer”, a declarat Cătălin Predoiu.

Daniel Horodniceanu, fost procuror şef al DIICOT şi actual vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost filmat de doi poliţişti, care l-au tras pe dreapta, în judeţul Iaşi, în timp ce încerca să facă instrucţie cu ei, supărat că nu a fost lăsat să depăşească fără să semnalizeze.

Într-un clip video de aproximativ şapte minute, filmat cu un bodycam aflat pe uniforma unui agent de Poliţie, fostul şef al DIICOT apare în timp ce încearcă să îi impresioneze pe cei doi poliţişti care încercau să îl înveţe să semnalizeze.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns