Român implicat într-un atentat cu bombă ce-l viza pe procurorul general din Bulgaria

Procurorul general al Bulgariei, Ivan Geshev, şi familia sa, au fost ţinta unui atentat. O bombă a explodat în faţa coloanei de maşini cu care călătorea acesta, informează presa bulgară. Un român ar fi implicat. Presa bulgară scrie că se numește Ovidiu Semenescu. 

Gheșev  s-a plâns recent de faptul că ar fi fost amenințat de o grupare infracțională din care făcea parte și un român. El a enumerat atunci mai multe nume, inclusiv al românului, și a indicat că acestea aparțin unor membri ai organizației criminale.

Bomba cu şrapnel, plasată pe marginea drumului într-o curbă în care maşinile încetinesc, a făcut un crater cu diametrul de 3 metri. Explozia cu o forţă a aproximativ 3 kg de TNT a deplasat maşina blindată în care se afla Geshev pre stânga, a spus adjunctul procurorului general, Borislav Sarafov.

„Sunt convins că vom prinde făptaşii. Statul nu îşi poate permite să permită astfel de incidente. Acesta este un atac la adresa integrităţii statului. Trimite un semnal partenerilor europeni că Bulgaria nu îşi poate proteja instituţiile. Procurorul general se află în prezent într-un loc sigur”, a declarat Sarafov.

Potrivit informaţiilor Televiziunii Naţionale, procurorul general trebuia să se deplaseze în Turcia. Înainte de a pleca, el a decis să meargă la o întâlnire cu procurorii din regiunea Samokov.

Incidentul a avut loc în jurul orei 11:45 între Samokov şi satul Kovachevtsi. Nimeni nu a fost rănit în incident, a declarat secretarul şef al Ministerului Afacerilor Interne, Petar Todorov, în cadrul unui briefing.

„Bine că am schimbat maşina în ultimul moment. Bine că nu au omorât pe cineva! Îmi fac griji pentru copii, au fost foarte speriaţi”, a spus Geshev, conform novinite.com

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns