Un interlop condamnat la ani grei s-a predat la Poliție live pe Facebook VIDEO

Un interlop din Gorj, condamnat pentru tentativă de omor, s-a predat singur la Politie, chiar înainte ca autoritățile să emită mandatul de executare pe numele lui. Predarea a fost transmisă live pe Facebook.

Marinică Bonculescu, zis Sandokan, s-a prezentat la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, la scurt timp după ce Curtea de Apel Craiova a stabilit verdictul în dosarul în care acesta a fost condamnat definitiv.

Interlopul a primit opt ani și opt luni de închisoare pentru tentativă de omor calificat și tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce a provocat un scandal în oraș.

“Am venit să mă predau. Sunt Bonculescu Marinică. Să nu mă mai dea băieții în urmărire, știți, că-s acasă. Așa fac șmecherii, se prezintă, pentru a fi în ton cu legea. Va pup! Ne intalnim cand ne-om vedea!”, a spus interlopul.

Anul trecut, bărbatul a folosit pistoale, secure și alte arme, cu care a rănit două persoane, în timpul unui scandal iscat din cauza unui conflict mai vechi.

 

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns