PCA Cluj atacă cu recurs în casație decizii prin care au fost admise contestații în anulare pe motiv de prescripție

Parchetul Curții de Apel Cluj atacă decizii prin care s-au admis contestații în anulare și s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a deciziei Curții Constituționale din mai 2022 privind prescripția. Mai jos aveți un exemplu de astfel de recurs în casație înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

CONSIDERENTE:

1. Admisibilitatea formală în principiu:

Soluţia definitivă dată de Curtea de Apel Cluj în cauza de faţă, conformă cu art. 434 alin.1 C.pr.pen., respectiv decizia nr. …./A/2022 a pronunţată la data de 15.09.2022, iar recursul în casaţie declarat în 16.09.2022, anterior comunicării deciziei, in termen legal, astfel că dispoziţiile privind declararea prezentului recurs în termenul prev. de art. 435 C.pr.pen. sunt respectate.

Prezentul recurs vizează latura penală a deciziei recurate, cu privire la aspectul de nelegalitate din cazul de casare prev. de art. 438 alin. 1 pct. 8 C.pr.pen., respectiv în mod greşit s-a dispus incetarea procesului penal.

2. Argumentaţia solicitării de admitere a recursului ca fondat:

Prin rechizitoriul nr. …/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului X X pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals in inscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin.1 C.p. şi o infracţiune de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C.p.

Prin Sentinţa penală nr. …/28.12.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, inculpatul a fost condamnat pentru toate cele patru infracţiuni.

Apelul acestuia a fost respins prin Decizia nr. …/A/2022 din 13.05.2022 a Curţii de Apel Cluj.

Impotriva Deciziei …/A/2022 inculpatul a formulat contestaţie în anulare, care a fost admisă prin Decizia penală nr. …/A/2022 din 15.09.2022 a Curţii de Apel Cluj, instanţa dispunând incetarea procesului penal faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în inscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii, în baza art. 16 alin.1 Cod procedură penală.

Apreciem că această hotărâre este nelegală, în speţă fiind incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. 1 pct. 8 C.pr.pen., în condiţiile in care în mod greşit s-a constat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Infracţiunile pentru care s–a dispus incetarea procesului penal au fost săvârşite in perioadele 29.08-03.09.2015, 20.09-25.09.2015, 25.09.2015 şi 13.01.2016.

Infracţiunile de fals in inscrisuri sub semnătură privată, respectiv fals in declaraţii au limita maximă a pedepsei inchisoarea mai mare de 1 an, dar nu mai mare de 5 ani.

Raportat la aceste pedepse maxime, termenele de prescripţie generală pentru aceste infracţiuni sunt de 5 ani, potrivit art. 154 alin. 1 lit. d) Cod penal.

Termenul de prescripție specială pentru ambele infracţiuni este aşadar de 10 ani, potrivit art. 155 alin.4 Cod penal.

Ţinând cont de intervalul în care au fost săvârşite aceste infracţiuni, respectiv 29.08.2015-13.01.2016, aceste termene de prescripţie specială nu erau implinite la data de 13.05.2022, când a fost pronunţată Decizia ../A/2022, pentru următoarele motive:

Potrivit doctrinei relevante (V.Dongoroz): “in prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituţia prescripţiei ca aparţinând dreptului penal substanţial şi ca atare aplică în materia prescripţiei regula legii penale mai favorabile. Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripţiei, nu şi actelor întreruptive de prescripţie. intr-adevăr, în timp ce prescripţia este o instituţie de drept substanţial, întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)” .

La rândul său, Curtea Constituţională a reţinut că aşezarea normelor în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare şi scopul normei.

De altfel, art. 155 Codul de procedură penală prevedea (In forma în vigoare începând cu 2014): „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură”. Prin urmare, actul intreruptiv este esenţialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit acturn.

in cauza de faţă au fost evident indeplinite astfel de acte de procedură, indicăm in acest sens faptul că in dosarul nr. …/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Clui-Napoca urmărirea penală a fost incepută prin Ordonanţa din 20.07.2017 (du.p. f28), in dosarul …./P/2017 prin Ordonanţa din 01.08.2017 (d. u.p. vol.1„ f.146), iar aceste dosare au fost reunite prin Ordonanţa din 07.02.2018 (d.u.p., vol.1, f.16-17).

Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum şi nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat in ce condiţii acest act de procedură a avut efect întreruptiv de prescripţie.

Prin Decizia nr 473/2018, instanţa de control constituţional a preluat considerentele Deciziei nr.511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispoziţiilor art.7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, 1n sensul agravării, condiţiile de incriminare a faptei şi pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituţiei prescripţiei, ceea ce este cert şi constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituţionalitate este faptul că legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenţie, care reprezintă fundamentul protecţiei juridice sub aspectul neretroactivităţii 1egii.

Curtea Constituţională a reţinut, de asemenea, că soluţia legislativă criticată priveşte declararea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale in cazul infracţiunilor de omor şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării in vigoare a dispoziţiilor legale criticate, nu s-a implinit termenul de prescripţie, iar opţiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispoziţiilor din materia prescripţiei, mai severe, inclusiv pentru infrac^–ţiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripţie a executării pedepsei nu s-a implinit incă, nu este de natură să încalce dispoziţiile din art.15 alin.2 din legea fundamentală .

În concluzie, examinarea efectelor neconstituţionalităţii art.155 alin.l Cod penal nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură indeplinite înainte de 25.06.2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior intocmirii Ordonanţei din 07.02.2018 a inceput să curgă un nou termen general de prescriplie de 5 ani, care în mod evident nu a fost implinit la 13.05.2022, data soluţionării definitive a cauzei.

În cuprinsul Deciziei C.C.R. nr. 358/2022, s-a arătat că, intre 26 aprilie 2018 şi 30 mai 2022, ‘fondul activ al legislatiei nu conţine vreun caz care să permită intreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale”.

În opinia noastră, întrucât intreruperea cursului prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 şi mai 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie indeplinite in perioada 2014-2018, intrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Concluzia de mai sus este intrutotul în acord cu constatările Curţii Constituţionale: “De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penak sau înlăturarea instituţiei intreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. din Codul penal la exigenţele constituţionale” .

Per a contrario, interpretarea cauzelor întreruptive de prescripţie ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile, ar face ca Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 să retroactiveze, producând  efecte şi pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispozitiei constitutionale  prevăzute de art. 147 alin.4 din legea fundamentală. 

Art. 5 alin.1 Cod penal nu poate fi interpretat astfel încât să lipsească  de eficientă art. 147 alin.4 din Constitutie. 

Caracterul intreruperii prescripţiei ca instituţie de drept procesual penal rezultă şi din faptul că spre deosebire de prescripţia răspunderii penale, care este de unică aplicare, in momentul în care termenul de prescripţie este implinit, cauzele de intrerupere sunt de aplicare in timp, pe durata întregului termen de prescripţie şi îşi produc efectele de indată.

Odată prescripţia intreruptă, procesul penal va continua, fiind greu de motivat şi de justificat, după intocmirea de acte procesuale, administrarea de probe, dispunerea unei soluţii in cauză, că de fapt, cauzele de intrerupere au fost altele decât cele avute xn vedere in momentul judecării cauzei şi că acestea nu şi-au produs efectul. O astfel de interpretare ar aduce grave atingeri şi principiului securităţii raporturilor juridice şi implicit drepturilor părţii adverse.

În aceste condiţii, potrivit art. 448 alin.1 pct.2 lit.a) teza a III-a C.p.p. se impune casarea Deciziei nr. 1137/A/2022 din 15.09.2022 a Curţii de Apel Cluj, inlăturarea greşitei aplicări a legii şi respingerea ca nefondată a contestaţiei in anulare formulat de inculpat.

Pentru aceste considerente, vă solicităm admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat.”, se arată în considerentele recursului în casație. 

Comments

comentarii