CEDO a condamnat Ungaria pentru tratamente inumane sau degradante, încălcarea dreptului la libertate și securitate și pentru lipsa prevederilor legale referitoare la detenția unor solicitanți afgani de azil.

Ungaria a fost obligată să plătească solicitanților 33.500 de euro cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată.

În hotărârea Camerei de astăzi, 3 martie 2021 în cauza R.R. și alții împotriva Ungariei (cererea nr. 36037/17), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că au existat:

• în unanimitate, o încălcare a articolului 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenția europeană a drepturilor omului,
• cu 6 voturi pentru, 1, o încălcare a articolului 5 § 1 (dreptul la libertate și securitate) și
• cu 6 voturi împotrivă 1, o încălcare a articolului 5 § 4 (dreptul la legalitatea reținerii hotărâtă rapid de către o instanță).

Cazul a vizat reținerea reclamanților în zona de tranzit Röszke, la granița cu Serbia în perioada aprilie-august 2017.

Curtea a constatat, în special, că lipsa furnizării hranei către R.R. și condițiile de ședere ale celorlalți solicitanți (o femeie însărcinată și copii) au condus la o încălcare a articolului 3. De asemenea, a constatat faptul că șederea reclamanților în zona de tranzit a constituit o privare de libertate de facto și că absența oricărei decizii oficiale a autorităților și a oricăror proceduri prin care legalitatea reținerii lor ar fi putut fi hotărâtă rapid de o instanță, au condus la încălcări ale Articolul 5.

Starea de fapt

Reclamanții, R.R., S.H., M.H., R.H. și A.R., sunt cetățeni iranieni, respectiv patru afgani.

Aceștia formează o familie de cinci persoane.

În 2017 au ajuns în Ungaria și au solicitat azil acolo. La 19 aprilie 2017 Biroul pentru Imigrație și azil a dispus ca reclamanții să fie cazați în zona de tranzit Röszke.

Au fost cazați împreună într-un container de 13 mp, cu paturi supraetajate fără șine de protecție.

Potrivit reclamanților, vara era extrem de cald și foarte slab ventilat. Exista o zonă comună în secțiunea familială unde le-au fost oferite totuși, unele activități limitate.

La 29 iunie 2017, solicitanții au fost mutați într-o secție de izolare din zona de tranzit, deoarece mama solicitantă și copiii aveau hepatită B. Acolo nu aveau pătuț. Nu exista posibilitatea folosirii în comun a unui afrigider sau a unei mașini de spălat și nu existau activități pentru copii, cărora li s-a dat doar nisip cu care să se joace.

Potrivit Guvernului, copiilor reclamanți li s-au dat trei mese, fructe și produse lactate; cu toate acestea, reclamanții au susținut că alimentele au fost inadecvate pentru copii și că mamei nu i s-au asigurat haine de maternitate. Solicitanții au primit asistență medicală de bază, inclusiv unele vizite la spital, dar fără tratament psihiatric. Conform solicitanților, oamenii de pază au fost prezenți chiar și în timpul examinărilor ginecologice.

Deoarece R.R.a formulat pentru a treia oară cerere de azil , el nu a mai avut dreptul la furnizarea de alimente de către autorități, deși autoritățile au declarat că nu a fost lăsat să moară de foame și că ar fi putut să primească alimente de la ONG-uri sau că a cumpărat alimente.

După examinarea cererii lor, solicitanților li s-a permis să intre și rămână temporar în Ungaria. La 25 august 2017, solicitanții au plecat în Germania, unde ulterior li s-a acordat protecție internațională.

Plângeri și procedură

Bazându-se pe articolele 3 (interzicerea tratamentului inuman sau degradant), 13 (dreptul la un tratament eficient), 5 (dreptul la libertate și securitate) și 34 (dreptul la petiție individuală) din Convenție, reclamanții s-au plâns, în special, de faptul și de condițiile reținerii acestora în zona de tranzit, a lipsei unei căi de atac legale pentru a se plânge de condițiile de detenție, lipsa controlului judiciar al detenției lor și nerespectarea de către autorități a măsurii provizorii care îi privea.

Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 19 mai 2017.

Decizia Curții

Articolul 3

Curtea a reiterat faptul că închiderea minorilor ridică probleme speciale mai ales când sunt extrem de vulnerabili, indiferent dacă sunt însoțiți sau nu. Curtea a reiterat, de asemenea, că articolul 3 nu poate fi interpretat ca implicând o obligație generală de a acorda refugiaților asistență financiară pentru a le permite să mențină un anumit nivel de viață.

În cauza Ilias și Ahmed împotriva Ungariei (nr. 47287/15), Marea Cameră a Curții avea de examinat condițiile de viață experimentate de solicitanții de azil adulți în zona de tranzit Röszke.

Observând, în special, condițiile materiale satisfăcătoare din zonă, lungimea relativ scurtă a șederii solicitanților acolo (23 de zile) și posibilitatea de a avea contact cu alți solicitanți de azil, reprezentanții UNHCR, ONG-urile și un avocat, au ajuns la concluzia că condițiile în care solicitanții petrecuseră douăzeci și trei de zile în zona de tranzit nu atinseseră pragul prevăzut la articolul 3.

Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea a considerat că situația reclamanților era caracterizată prin statutul de solicitant de azil al primului solicitant, vârsta mică a copiilor solicitantului, sarcina mamei solicitante și starea de sănătate.

În special, R.R. nu a avut acces adecvat la alimente. Ca solicitant de azil, Guvernul a avut permisunea, în principiu, să decidă reducerea sau chiar retragerea ajutorului material în ceea ce îl privea pe reclamant. Dar o astfel de decizie ar fi trebuit să conțină motive pentru retragerea sau reducerea ajutorului alimentar și ar fi trebuit să fie luat în considerare principiul proporționalității. Curtea nu a fost la curent cu o astfel de decizie.

Curtea a menționat, în special, că reclamantul nu putea părăsi zona fără a-și pierde cererea de azil și, prin urmare, era dependent de autoritățile maghiare. Per total, autoritățile nu evaluaseră suficient circumstanțele lui R.R. înainte de a-i refuza mâncarea, conducând la o încălcare a drepturilor sale.

Curtea a notat că statele erau obligate să ia în considerare situația specifică a minorilor și a femeilor însărcinate. Cu toate acestea, nu a fost făcută nicio evaluare individualizată a nevoilor solicitanților în acest caz. În special, Curtea a constatat căldura și lipsa de ventilație la locul de cazare pentru o mare parte din sejur. Curtea a menționat că paturile nu erau potrivite pentru copii și că aceștia nu au avut acces la activități pentru o perioadă de timp din șederea lor în izolare. Curtea a constatat lipsa unor servicii medicale și psihiatrice adecvate, prezența ofițerilor de sex masculin la examinări ginecologice și controalele de securitate constante.

În consecință, având în vedere vârsta mică a copiilor solicitantului, sarcina mamei solicitante, situația sănătății și durata șederii reclamanților în condițiile existente în zona de tranzit, Curtea a constatat că situația reclamată i-a supus pe copiii reclamanți și pe mama reclamantă la tratament în încălcarea Convenției. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 3 cu privire la acești solicitanți.

Articolul 5 § 1 și 4

Contrar cazului Ilias și Ahmed, Curtea a constatat că, având în vedere în special lipsa oricărei dispoziții legale interne care să stabilească durata maximă a șederii solicitanților în zona de tranzit, durata excesivă a șederii respective și întârzierile considerabile în examinarea internă a cererilor de azil ale solicitanților, precum și condițiile în care solicitanții au fost deținuți în timpul perioadei relevante, șederea solicitanților în zona de tranzit a constituit o privare de libertate de facto, Articolul 5 § 1 a fost considerat aplicabil.

Potrivit Guvernului, legea relevantă (secțiunea 80 / J din Legea privind azilul) prevedea că pentru azil cererile puteau fi depuse numai, cu anumite excepții, în zona de tranzit și pentru acel azil, solicitanții au fost obligați să aștepte acolo până la luarea unei decizii finale cu privire la cererile lor de azil.

Cu toate acestea, Curtea a considerat că fără nicio decizie formală a autorităților și exclusiv în virtutea unei interpretări prea largi a unei dispoziții generale a legii, detenția reclamanților nu a putut fi considerată legală. În consecință, a concluzionat că, în cazul de față, nu a existat o bază legală strict definită pentru detenția reclamanților.

A existat astfel o încălcare a articolului 5 § 1 al Convenției.

Curtea a constatat că a existat doar o decizie de facto de a menține reclamanții în zonă și că nu s-a stabilit că reclamanții ar fi putut solicita o revizuire judiciară a acestei detenții în zona de tranzit.

Curtea a constatat că, în consecință, a existat o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție.

Alte articole

Curtea nu a considerat necesar să examineze plângerile în temeiul articolului 13 și al articolului 34 din Convenţie.

Satisfacție echitabilă (articolul 41)

Curtea a statuat că Ungaria trebuia să plătească copiilor reclamanți câte 6.500 euro (EUR) pentru fiecare și adulților câte 4.500 EUR pentru fiecare cu titlu de daune morale, plus 5.000 EUR în general pentru costuri și cheltuieli.

Opinie separată

Judecătorul Mourou-Vikström a exprimat o declarație de disidență.

Hotărârea se poate accesa în limba engleză aici.

Comments

comentarii