România a fost condamnată la CEDO pentru ancheta ineficientă privind violențele din 21–22 decembrie 1989. Statul trebuie să plătească 12.500 euro unui revoluționar.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru încălcarea obligațiilor procedurale prevăzute de articolul 3 din Convenție, după ce a constatat că ancheta privind violențele suferite de un manifestant în noaptea de 21–22 decembrie 1989 a fost prelungită nejustificat, marcată de perioade lungi de inactivitate și deficiențe grave. Reclamantul fusese bătut, reținut și transportat în condiții degradante de miliție, iar statul nu a desfășurat o investigație efectivă timp de aproape trei decenii. CEDO a acordat acestuia 12.500 de euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Ce a pățit reclamantul în 89
”În seara zilei de 21 decembrie 1989, în jurul orei 9, împreună cu soția sa, reclamantul a decis să se alăture demonstrațiilor din București. În timp ce se afla pe stradă și se apropia de Piața Universității, el și soția sa, alături de alți participanți la demonstrații, au fost opriți și bătuți (loviți cu obiecte contondente în cap și pe corp) de miliție. Reclamantul și soția sa au fost ulterior reținuți, împinși cu forța într-un autobuz și transferați mai târziu într-o dubă care i-a dus la Miliția Capitalei. Acolo, reclamantul a fost supus în continuare la rele tratamente în noaptea de 21-22 decembrie 1989 (i-au fost sparți dinții și, deși sângera, a fost legat cu sfoară). În acest timp, reclamantul a pierdut legătura cu soția sa.
Ulterior a fost dus la Penitenciarul Jilava, unde, pentru prima dată, a primit îngrijiri medicale. Potrivit Guvernului, la 22 decembrie 1989 în jurul orei 16, odată cu alți demonstranți, el a fost pus în libertate și s-a reîntâlnit cu soția sa.”, se arată în hotărârea CEDO/
Motivarea judecătorilor CEDO:
”Reclamantul a susținut, iar Guvernul nu a contestat, că a fost supus la rele tratamente în timpul evenimentelor din decembrie 1989 . În opinia Curții, afirmațiile sale erau, cel puțin, credibile pentru a determina aplicarea obligației procedurale a statului în temeiul art. 3.
Ancheta principală a început în 1990 și a continuat după 20 iunie 1994 (a se vedea supra, pct. 6-17), data care marchează competența ratione temporis a Curții (a se vedea supra, pct. 26). Curtea a constatat deja că ancheta a fost afectată de vicii de procedură, nu numai din cauza duratei excesive și a perioadelor lungi de inactivitate, ci și din cauza numeroaselor deficiențe procedurale și a lipsei de informații furnizate publicului cu privire la evoluția acesteia (a se vedea Asociația „21 decembrie 1989” și alții împotriva României, citată anterior, pct. 133145; Mocanu și alții, citată anterior, pct. 335-348; și Alecu și alții, citată anterior, pct. 39). Nu identifică niciun motiv pentru a concluziona diferit în speță, în pofida deciziei reclamantului de a nu continua să participe la procesul penal după douăzeci și opt de ani și jumătate de la începerea anchetei. Prin urmare, Curtea consideră că ancheta penală în prezenta cauză nu a respectat normele procedurale necesare, în special deoarece nu a fost efectuată cu celeritatea rezonabilă impusă de Convenție.
Considerațiile precedente sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că reclamantul nu a beneficiat de o anchetă efectivă cu privire la speța sa.”
A cerut 20.000 euro
”Reclamantul a solicitat 20 000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. Guvernul a contestat această sumă ca fiind nejustificată.
Având în vedere documentele de care dispune, Curtea consideră că încălcarea art. 3 din Convenție sub aspect procedural i-a cauzat reclamantului un prejudiciu moral substanțial, constând în suferință și frustrare. Pronunțându-se în echitate, Curtea acordă reclamantului suma de 12 500 EUR, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.”
Ce a hotărât CEDO:
- Declară cererea admisibilă;
- Hotărăște că a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect procedural;
- Hotărăște
- că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, suma de 12 500 EUR (douăsprezece mii cinci sute euro), care trebuie convertită în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății, pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
- că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade, majorată cu trei puncte procentuale;”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


